Home » Articole » Primăria Iaşi a expus trei autobuze electrice în centrul oraşului pentru a fi admirate de ieşeni

Primăria Iaşi a expus trei autobuze electrice în centrul oraşului pentru a fi admirate de ieşeni

Primăria Iaşi a expus trei autobuze electrice în centrul oraşului pentru a fi admirate de ieşeni
Sursa foto: Solaris
Ascultă articolul

Trei autobuze electrice achiziţionate de primăria Iaşi au fost expuse sâmbătă în centrul oraşului, pentru a fi admirate de ieşeni, transmite News.ro.

Cele trei autobuze sunt parcate sâmbătă în faţa Palatului Culturii din Iaşi, primăria invitând ieşenii să le admire. Câteva zeci de persoane au venit să vadă noile autobuze, oamenii urcând în mijloacele de transport. Unii ieşeni s-au aşezat pe scaunul şoferului.

- articolul continuă mai jos -

Autobuzele sunt doar expuse în centrul oraşului, fără a putea fi şi testate în trafic, întrucât nu sunt încă înmatriculate şi nu au fost efectuate probe pe traseu.

Pe pagina de Facebook a Primăriei, unii ieşeni au criticat acţiunea primăriei, în timp ce mai multe comentarii au fost şterse.

”Jenant! În loc să le scoateţi la paradă, puneţi-le naibii la stradă. 32 de ani de democraţie, dar în primărie colcăie comunismul”, a scris Alin P.

Primăria Municipiului Iaşi şi Compania de Transport Public Iaşi i-a invitat sâmbătă pe ieşeni să vadă primele autobuze electrice Solaris Urbino 12, recent sosite în oraş.

Contractul cu compania poloneză Solaris Bus & Coach a fost semnat pe 15 aprilie 2021, ieşenii urmând să beneficieze în total de 20 de autobuze electrice. Valoarea totală a proiectului este de 66,75 milioane de lei, cu finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, noile autobuze electrice vor ieşi pe trasee peste aproximativ o lună.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole