
Preşedintele kazah îi mulţumeşte lui Putin ”pentru ajutorul inestimabil în respingerea unui atac fără precedent” / Peste 200 de persoane au fost ucise în aceste tulburări provocate iniţial de o creştere a preţului la carburant
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a reiterat joi susţinerea faţă de omologul său kazah Kasîm-Jomart Tokaev, cu prilejul primei lor întâlniri după revoltele sângeroase care au zguduit Kazahstanul la începutul lui ianuarie, relatează Agerpres, care citează AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Peste 200 de persoane au fost ucise în aceste tulburări provocate iniţial de o creştere a preţului la carburant şi care au dat naştere la jafuri şi înfruntări armate. Rusia a trimis o forţă militară la faţa locului.
Kasîm-Jomart Tokaev „a făcut totul pentru normalizarea situaţiei”, a spus Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune de la Moscova, la finalul primei lor întâlniri în persoană de la încheierea crizei.
„Rusia va face totul pentru a-l susţine pe preşedintele Kazahstanului”, a adăugat el.
Tokaev a salutat la rândul său „ajutorul inestimabil al Moscovei pentru respingerea unui atac fără precedent”, autorităţile din Kazahstan afirmând, fără a furniza probe, că ţara a fost victima unor grupuri de „bandiţi” şi de „terorişti” formaţi în străinătate.
„Rusia joacă un rol extrem de important pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiunea noastră”, a maia subliniat Kasîm-Jomart Tokaev.
Această susţinere a Moscovei intervine în contextul în care preşedintele kazah a început un proces vizând reducerea influenţei predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a condus ţara timp de 30 de ani.
Furia manifestanţilor în timpul revoltelor s-a îndreptat în special împotriva lui Nazarbaev care, deşi a renunţat la putere în 2019, dispune încă de o influenţă politică considerabilă.
După declanşarea acestor tulburări, Tokaev a preluat locul lui Nazarbaev în fruntea puternicului Consiliu de securitate naţională şi a partidului la putere Nur Otan şi i-a înlăturat pe apropiaţi ai predecesorului său din importante posturi cu responsabilităţi.
Luni, el a aprobat amendamente care îi reduc puterile lui Nazarbaev şi i-a retras prerogativele de coordonare a iniţiativelor în materie de politică internă şi externă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în ianuarie că Vladimir Putin întreţine bune relaţii atât cu Tokaev, cât şi cu Nazarbaev, şi că tranziţia în curs este o „afacere internă” a Kazahstanului.
Sursa foto: Kremlin.ru
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii