Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele indonezian Joko Widodo a anunţat vineri că l-a invitat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la summitul G20 şi a confirmat participarea preşedintelui rus Vladimir Putin la acest forum ce va avea loc în noiembrie în Indonezia, informează AFP, citată de Agerpres.
„L-am invitat pe preşedintele Zelenski să participe la summitul G20”, a declarat preşedintele indonezian, sugerând că un compromis a fost găsit în urma presiunilor Occidentului pentru a exclude Rusia din grup, după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.
Faptul că Rusia este ţară membră a G20 a provocat disensiuni în rândul grupului, în condiţiile în care există solicitări din partea statelor occidentale pentru excluderea Rusiei din acest grup, însă pe de altă parte există un sprijin pentru păstrarea ei, din partea altor state membre, printre care China.
Moscova a afirmat că preşedintele Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul şefilor de stat şi de guvern din G20, care va avea loc în luna noiembrie la Bali.
Joko Widodo a anunţat totodată că a discutat la telefon, joi, cu Vladimir Putin. „Cu această ocazie, preşedintele Putin a mulţumit Indoneziei pentru invitaţia la summitul G20 şi a spus că va participa”, a declarat Widodo.
De la începutul ofensivei militare ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Occidentul caută să izoleze Rusia pe scena diplomatică.
O reuniune a miniştrilor de finanţe ai ţărilor G20 care a avut loc în aprilie la Washington a ilustrat din nou disensiunile profunde din G20 cu privire la participarea Rusiei.
G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).
Sursa foto: Twitter/ Joko Widodo
Eu zic să se bată fizic doar ei si cine câștiga, câștiga și războiul!
Vine Putin? Super, stai sa reglez luneta…
Pana in noiembrie…
Va fi mort pana atunci….
Eu zic să-ți iei și vasilină cu tine.
Putler, în aroganta lui de o prostie și nesimțire crasă și lașitate animalica nu e în stare nici măcar sa stea de vorba față în față cu nimeni. După cât rău a făcut și face, da dovada ca nu e capabil sa suporte eșecul înfrângerii de către armata ucraineana și se răzbună pe bieții oameni nevinovați, prin crime, violuri, jafuri. Neam de dezaxați mental, cazaci primitivi. Rusia merită ștearsă de pe harta Europei și a întregii lumi și izolata complet.