EXCLUSIV | Istoricul Geoffrey Hosking: „Rusia este cea mai vulnerabilă atunci când poartă un război lung și nereușit”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Istoricul britanic Geoffrey Hosking este una dintre cele mai respectate autorități britanice a istoriei ruse,  autorul volumului „Rusia și rușii. De la începuturi până în prezent”.

Membru al British Academy (FBA) și distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE), Hosking rămâne, la peste trei decenii de la primele sale cercetări asupra colapsului sovietic, una dintre vocile cele mai ascultate atunci când vine vorba de descifrarea logicii istorice din spatele războiului dus astăzi de Rusia împotriva Ucrainei.

G4media i-a adresat câteva întrebări despre rădăcinile istorice ale acestui conflict, despre narativul victimizării cultivat de Kremlin și despre ce ne poate spune istoria imperiilor despre felul în care s-ar putea încheia acest război.

Rep: Vladimir Putin a afirmat în repetate rânduri că Ucraina este o „creație artificială” a bolșevicilor și că ucrainenii și rușii sunt, în esență, „un singur popor”. Ați petrecut decenii studiind relația dintre identitatea rusă și cea ucraineană. Cum răspundeți acestei teze — și ce ne spune faptul că un lider politic recurge la argumente medievale pentru a justifica un război în secolul XXI?
Geoffrey Hosking: Putin a greșit categoric afirmând că Ucraina și Rusia ar fi pur și simplu un singur popor. Cazul Ucrainei seamănă cu cel al Cataloniei în raport cu Spania. Este o cultură est-slavă apropiată de cea a Moscoviei/Rusiei, dar și distinctă de aceasta. Atât Rusia, cât și Ucraina, ca Rus’, își au originea în orașul Kiev.

Din secolul al XIII-lea, însă, Rus’-ul ucrainean a fost separat de Rus’-ul moscovit prin invazia tătarilor. Din secolul al XVII-lea, partea estică a Ucrainei s-a reunit cu Moscovia și a devenit parte a Imperiului Rus. Partea vestică, în schimb, a aparținut Poloniei, apoi Austro-Ungariei, apoi din nou Poloniei; a fost reîncorporată în Rusia (Uniunea Sovietică) abia în 1939.

Astfel, cultura ucraineană a rămas divizată: o parte din populație a avut legături vechi cu Rusia, dar o altă parte a avut legături la fel de puternice cu Polonia și Occidentul, întruchipate în Biserica Unită (greco-catolică). Mulți ucraineni vorbesc rusa ca limbă maternă, în timp ce mulți alții vorbesc ucraineana, o limbă est-slavă distinctă. În mod ironic, nimic nu i-a unit pe ucraineni într-o poziție anti-rusă mai puternic decât invazia totală a țării lor de către Putin.

Rep: Putin invocă frecvent umilința pe care Rusia ar fi suferit-o după prăbușirea Uniunii Sovietice, prezentând-o drept o nedreptate istorică ce trebuie corectată. Cartea dumneavoastră arată însă că imperiul rus a supraviețuit de-a lungul secolelor tocmai prin capacitatea sa de a se reinventa după fiecare prăbușire. Din perspectivă istorică, este narativul victimizării cultivat de Kremlin un fenomen nou — sau o constantă recurentă a puterii ruse?
Geoffrey Hosking: Narativul victimizării este o constantă a istoriei ruse. Este o țară foarte întinsă (de fapt, cea mai mare entitate teritorială din lume), dar frontierele sale sunt în mare parte plate, deschise și greu de apărat. Și a fost, desigur, invadată de multe ori: de tătari, de polonezi, de francezi și, cel mai recent, de germani, de două ori în secolul XX. De fiecare dată a rezistat și, în cele din urmă, nu doar a supraviețuit, ci și-a revenit. Pentru a face față pericolelor pe termen lung, a întreținut de regulă o armată numeroasă, un corp diplomatic experimentat și un serviciu de securitate foarte priceput.

Cele mai grave pericole, în mod paradoxal, vin din interior, ca urmare a poverilor uriașe pe care statul le-a impus populației. De trei ori s-a destrămat efectiv, o dată la începutul secolului al XVII-lea și de două ori în secolul XX. Mulți ruși cred acum că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cauzată de o subminare plănuită din exterior și de trădare din interior. Politicile lui Putin s-au inspirat din această convingere și au întărit-o în mod deliberat.

Rep: Invazia Ucrainei din 2022 a luat prin surprindere o mare parte a Occidentului, dar mai puțin pe istoricii care examinaseră serios relația dintre statul rus și ambițiile sale imperiale. În cartea dumneavoastră scrieți despre tendința structurală a Rusiei de a-și extinde granițele ca răspuns la propria insecuritate. Vedeți în acest război o repetare a unui tipar istoric cunoscut — sau există ceva fundamental nou față de expansiunile anterioare?
Geoffrey Hosking:Invazia totală a Ucrainei a fost, cu siguranță, o repetare a unui tipar istoric familiar, dar într-o formă nouă. Ministrul de externe din secolul al XIX-lea, Gorceakov, obișnuia să avertizeze că, pentru a face față vecinilor „sălbatici și indisciplinați” de la granițele Rusiei, aceasta era adesea nevoită să „reducă triburile vecine la un anumit grad de subordonare strictă”. În acest caz, Putin nu avea de-a face cu triburi vecine, ci cu ceea ce el vedea drept o amenințare și mai mare: NATO folosind Ucraina ca proxy. Mai mult, încă de la sfârșitul Uniunii Sovietice, mulți etnici ruși trăiesc în afara propriei țări, iar Rusia s-a considerat responsabilă de a-i sprijini. În cazul Ucrainei, acest motiv acționează cu o forță dublă. Politica alternativă ar fi fost încercarea de a încheia acorduri diplomatice cu statele vecine, tratându-le ca pe niște egali. În anii 1990 și la începutul anilor 2000 a încercat acest lucru, dar în cele din urmă a recurs la metode imperiale mai familiare.

Rep: Istoricii care au studiat marile imperii știu că momentul cel mai periculos nu este apogeul, ci declinul. Cum interpretați, din această perspectivă, Rusia de azi — și ce lecții oferă istoria pentru a înțelege cum s-ar putea încheia acest război fără a produce o prăbușire destabilizatoare, cu consecințe imprevizibile pentru întreaga Europă?
Geoffrey Hosking: Prăbușirea Uniunii Sovietice a confirmat, cu siguranță, dictonul lui Tocqueville potrivit căruia cel mai periculos moment pentru o tiranie nu este atunci când este la apogeul asupririi, ci atunci când începe să se reformeze. Rusia oferă, însă, și o lecție istorică ușor diferită: că este cea mai vulnerabilă atunci când poartă un război lung și nereușit. În opinia mea, Rusia se află acum într-o asemenea situație. Nu pot, totuși, oferi predicții despre cum s-ar putea încheia acest război și ce ar putea urma după încheierea lui. Știm prea puțin despre ce se întâmplă în interiorul țării în acest moment. Cel mai rău scenariu ar fi ca Rusia să se destrame, iar potentați regionali să se lupte pentru rămășițele ei, inclusiv pentru armele nucleare. Nu cred că e un scenariu probabil. Trebuie, cu siguranță, să sperăm că nu se va întâmpla.

NOTĂ:  Născut în 1942, la Troon, în Scoția, Hosking a studiat limba rusă la King’s College, Cambridge, și istorie rusă la Universitatea de Stat din Moscova, iar din 1984 până în 2007 a deținut catedra de Istorie Rusă la School of Slavonic and East European Studies (SSEES) a University College London, unde este în prezent profesor emerit. În 1988 a susținut prestigioasele BBC Reith Lectures, dedicate înțelegerii schimbărilor din era Gorbaciov în context istoric.

Geoffrey Hosking este autorul unor lucrări de referință, precum „A History of the Soviet Union”, „Russia: People and Empire, 1552–1917”, „Rulers and Victims” și „Russia and the Russians: A History” — volum publicat acum și în limba română, la Editura Omnium, sub titlul „Rusia și rușii. De la începuturi până în prezent”, cu o postfață semnată de istoricul Armand Goșu.

• Cartea lui Geoffrey Hosking „Rusia și rușii. De la începuturi până în prezent” se poate cumpăra din librării și de pe site-ul editurii Omnium