Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ansambluri populare de pe trei continente vor lua parte la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Plaiurile Mioriţei” de la Buzău, timp de patru zile artiştii urmând să îşi prezinte costumele populare, stilurile coregrafice şi tradiţiile prin dansurile populare specifice fiecărei culturi, transmite Agerpres.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 23-26 iulie şi reuneşte ansambluri din Letonia, Republica Coreea, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, România şi din nordul Ciprului.
Festivalul va debuta în data de 23 iulie cu o paradă urmată de deschiderea oficială care va avea loc la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”.
„Pe parcursul celor patru zile, scena festivalului va găzdui dansuri tradiţionale din Europa, Asia şi America. Fiecare ansamblu va aduce în faţa publicului frumuseţea costumelor populare, expresivitatea dansului şi specificul cultural al ţării pe care o reprezintă. Publicul va avea ocazia să descopere stiluri coregrafice diferite şi tradiţii păstrate cu grijă de generaţii. Atmosfera de festival va fi completată de Târgul de Meşteşuguri şi Artizanat, un spaţiu dedicat creatorilor populari şi artizanilor care duc mai departe meşteşugurile tradiţionale. Vizitatorii vor putea descoperi ceramică, ţesături, icoane, bijuterii, obiecte decorative şi alte creaţii lucrate manual, fiecare purtând amprenta pasiunii şi a autenticităţii”, a transmis Consiliul Judeţean Buzău.
Vor susţine programe artistice grupurile „Plaiurile Mioriţei” – Buzău – România, „Chum Sarang Muae’ – Coreea, „Kokle” – Letonia, „Electroporcelan” – Serbia, „Komarnan” – Slovacia, „Dos Hermanas” – Spania, „Wici Song and Dance Theater” – SUA şi Asociaţia Folclorică „Lefkoşa” din nordul Ciprului.
Festivalul va ajunge şi la Râmnicu Sărat, unde, în zilele de vineri şi sâmbătă, ansamblurile internaţionale vor susţine spectacole în faţa primăriei municipiului. Intrarea la toate manifestările este liberă.
Festivalul Internaţional de Folclor „Plaiurile Mioriţei” este organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău.