Home » Analize » Polonia își recheamă noul ambasador din Cehia, după ce diplomatul a criticat Varșovia într-un conflict cu Praga privind mina de lignit de la Turow: „Declaraţii extrem de iresponsabile”

Polonia își recheamă noul ambasador din Cehia, după ce diplomatul a criticat Varșovia într-un conflict cu Praga privind mina de lignit de la Turow: „Declaraţii extrem de iresponsabile”

Polonia își recheamă noul ambasador din Cehia, după ce diplomatul a criticat Varșovia într-un conflict cu Praga privind mina de lignit de la Turow: „Declaraţii extrem de iresponsabile”
Sursa foto: Wikipedia / Anna Uciechowska
Ascultă articolul

Noul ambasador polonez la Praga este pe punctul de a fi rechemat din post, după ce şi-a criticat ţara într-un conflict cu Cehia privind mina de lignit de la Turow, anunţă Guvernul de la Varşovia, relatează AFP, citată de News.ro.

”Premierul (polonez) Mateusz Morawiecki a decis să lanseze procedura rechemării ambasadorului Poloniei în Cehia. Declaraţii extrem de iresponsabile privind mina Turow nu sunt acceptabile”, a anunţat joi, într-un mesaj postat pe Twitter, un purtător de cuvânt al Guvernului polonez, Piotr Müller.

- articolul continuă mai jos -

Cehia cere închiderea acestei mine, care se află în apropierea frontierei cu Polonia.

Potrivit Pragăi, exploatarea acestei mine – în aer liber – are efecte negatve asupra mediului şi regiunilor de fornteră, în care locuitori se plâng de zgomot, praf şi de o reducere a aprovizionări cu apă.

Ambasadorul polonez Miroslaw Jasinski s-a declarat, într-un interviu acordat postului Deutsche Welle (DW), încrezător într-o viitoare soluţionare ”amiabilă” a conflictului cu privire la mină.

El a apreciat, cu privire la originea acestui conflict, că ”este vorba despre o lipsă de empatie, de o lipsă de înţelegere şi despre o lipsă de voinţă de lansare a unui dialog, înainte de toate de partea poloneză”.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), sesizată de Praga, a dispus într-o hotărâre de urgenţă, în mai, încetarea ”imediată” a exploatării minei Turow.

După această hotărâre, Polonia a fost condamnată, în septembrie, la plata unei amenzi zilnice de 500.000 de euro până la oprirea minei de lignit.

Autorităţile poloneze au anunţat că refuză să plătească acestei amenzi, apreciind că este vorba despre o ”sancţiune ilegală”.

Miroslaw Jasinski a preluat oficial funcţia de ambasador al Poloniei la Praga la 20 decembrie.

Misiunea diplomatică de la Praga nu avea un ambasador din iunie 2020.

Sursa foto: Wikipedia / Anna Uciechowska

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole