Home » Articole » Poliţist de frontieră reţinut pentru punerea în circulaţie a unor bancnote contrafăcute / Omul legii ar fi intrat în posesia a 10.000 de euro falși, oferind o parte din sumă altei persoane, în acelaşi scop

Poliţist de frontieră reţinut pentru punerea în circulaţie a unor bancnote contrafăcute / Omul legii ar fi intrat în posesia a 10.000 de euro falși, oferind o parte din sumă altei persoane, în acelaşi scop

12 iun. 2025
Poliţist de frontieră reţinut pentru punerea în circulaţie a unor bancnote contrafăcute / Omul legii ar fi intrat în posesia a 10.000 de euro falși, oferind o parte din sumă altei persoane, în acelaşi scop
Foto: Poliția de Frontiera
Ascultă articolul

Un poliţist de frontieră a fost reţinut de BCCO Timişoara după ce ar fi intrat în posesia sumei de 10.000 de euro în bancnote contrafăcute, oferind o parte din bani altei persoane, pentru a fi puşi în circulaţie, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au anunţat că două persoane sunt urmărite penal pentru punere în circulaţie de valori străine falsificate.

”În fapt, s-a reţinut că primul suspect, agent de poliţie de frontieră, la începutul lunii februarie 2025 a intrat în posesia sumei de 10.000 (zece mii) de euro, formată din 200 de bancnote din cupiura de 50 de euro contrafăcute, după care a transmis o parte dintre acestea celui de-al doilea suspect în vederea punerii în circulaţie pe piaţa monetară”, a arătat sursa citată.

În acest dosar au fost făcute două percheziţii domiciliare şi au fost ridicate dispozitive electronice de comunicare.

Poliţistul de frontieră a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.

Cercetările sunt desfăşurate de organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, cu sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Timişoara, Grupării mobile de Jandarmi ”Glad Voievod” Timişoara, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole