
Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită ministrului Mediului respectarea legii şi oprirea, de îndată, a traficului auto în Pădurea Băneasa / Alex Găvan: Mesajul nostru este „Pe aici nu se trece!”
Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită ministrului Mediului, Diana Buzoianu, respectarea prevederilor Codului Silvic privind accesul public auto în fondul forestier din Pădurea Băneasa şi oprirea, de îndată, a traficului. ”În Pădurea Băneasa se joacă, chiar acum, viitorul sustenabil şi just al Bucureştiului. Drept pentru care, fără de tăgadă, mesajul nostru este „Pe aici nu se trece”, afirmă Alex Găvan, conservaționist, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde şi preşedinte, Fundaţia Centura Verde, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
””Platforma consideră că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, împreună cu instituţiile aflate în subordinea sa – Garda Forestieră şi Romsilva – au obligaţia de a gestiona Pădurea Băneasa, componentă a Centurii Verzi Bucureşti-Ilfov, într-un mod care serveşte interesul public”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor platformei.
În opinia lor, deschiderea discreţionară, realizată recent, a unui drum aflat în fondul forestier pentru traficul auto înseamnă, de fapt, transferarea unor costuri aferente dezvoltării cartierului Greenfield, de la operatorul privat, în contul fiecărui cetăţean al Bucureştiului.
”În acelaşi timp, această măsură alterează experienţa recreativă, duce la fragmentarea pădurii, afectează integritatea habitatelor naturale şi instituie un precedent periculos, susceptibil de a fi invocat şi replicat la nivel naţional”, spun reprezentanţii platformei ”Împreună pentru Centura Verde”.
Ei admit că nevoia locuitorilor din Greenfield de a avea acces decent la cartierul lor este una legitimă şi trebuie acoperită prin îndeplinirea obligaţiilor legale ale dezvoltatorului imobiliar în legătură cu realizarea de căi corespunzătoare de acces în cartier, nu prin încălcarea prevederilor Codului Silvic, care nu permite deschiderea acestui drum pentru circulaţia auto.
”Pădurea Băneasa trebuie să rămână o oază de linişte, relaxare şi sănătate pentru toţi locuitorii Bucureştiului şi un sanctuar pentru viaţa sălbatică”, consideră reprezentanţii platformei.
„Păstrarea integrităţii acestei păduri emblematice pentru istoria Capitalei este o chestiune care nu ar trebui să ridice niciun fel de dilemă, niciunui politician, cu atât mai mult doamnei ministru al Mediului, cunoscută pentru activitatea sa pro natură. Legea este lege pentru toată lumea, şi, fără excepţie, trebuie respectată şi aplicată. Iar doamna ministru, prin prerogativele pe care le deţine, poate acţiona pentru ca acest lucru să se şi întâmple. Fragmentarea pădurii Băneasa este contrară intereselor pe termen scurt, mediu şi lung ale locuitorilor oraşului. Disputa nu este despre un simplu drum de acces, deschis abuziv, ci despre calitatea vieţii în Capitală şi în marile aglomerări urbane, despre dreptul nostru la sănătate, aer curat şi recreere, despre un oraş bun de trăit. În Pădurea Băneasa se joacă, chiar acum, viitorul sustenabil şi just al Bucureştiului. Drept pentru care, fără de tăgadă, mesajul nostru este „Pe aici nu se trece”, subliniază Alex Găvan, conservaționist, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde şi preşedinte, Fundaţia Centura Verde.
La rândul său, Ciprian Gălușcă, director executiv al Fundației Centura Verde, cere Cerem ministrului Mediului să nu permită excepţii de la respectarea Codului Silvic pentru interesul privat al unor ”dezvoltatori imobiliari neserioşi”.
„Pădurea Băneasa este un bun public şi aşa trebuie să rămână. Orice discuţie despre conservarea ultimei păduri din Bucureşti trebuie să plece de la interzicerea traficului auto din interiorul pădurii. Cerem ministrului Mediului să nu permită excepţii de la respectarea Codului Silvic pentru interesul privat al unor dezvoltatori imobiliari neserioşi, în detrimentul majorităţii bucureştenilor. Pădurea Băneasa este poarta de intrare a bucureştenilor în Centura Verde Bucureşti-Ilfov, la pas sau cu bicicleta, şi trebuie să rămână un spaţiu natural ferit de praf, claxoane şi gaze de eşapament”, afirmă Ciprian Găluşcă.
În urma prevederilor introduse de Platforma Civică ”Împreună pentru Centura Verde” în noul Cod Silvic, pădurilor din Bucureşti-Ilfov li s-a redat rolul social şi de protecţie. Partea din Băneasa ce aparţine de Ilfov a fost exceptată de orice tăieri în scop comercial şi reprezintă, împreună cu toate celelalte păduri din judeţ – însumând aproximativ 26000 de hectare, de asemenea ocrotite – fundamentul viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov (CVBI). Până la sfârşitul anului 2026, tot conform noului Cod Silvic, excepţia de la tăierile comerciale se va extinde şi pentru corpul de pădure din Băneasa ce ţine de Bucureşti. De asemenea, Platforma a introdus prevederi ce vor duce la desemnarea de Centuri Verzi în jurul tuturor oraşelor ţării, în următorii ani.
Platforma consideră că toate aceste rezultate la care a contribuit şi doamna ministru Buzoianu, în calitatea sa de deputat şi de co-autoare, alături de Platformă, a amendamentelor legate de Centura Verde Bucureşti-Ilfov şi, în acelaşi timp, de co-semnatară a celor dedicate centurilor verzi la nivel naţional, trebuie potenţate şi duse mai departe prin acţiuni ferme şi concrete. Menţinerea deschisă a Pădurii Băneasa pentru traficul auto vulnerabilizează esenţa demersului şi este inacceptabilă.
Următoarea bornă majoră din implementarea Centurii Verzi Bucureşti – Ilfov este ca toate pădurile din Bucureşti şi Ilfov, inclusiv Pădurea Băneasa, să beneficieze de un management integrat şi coerent.
Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde este un proiect al Fundaţiei Centura Verde (fosta Fundaţie Alex Găvan) şi reunește sub umbrela sa, într-un demers apolitic, susținerea a peste 150 de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice. Ea oferă cadrul sănătos, neutru și incluziv unde societatea civilă, politicul, autorităţile, mediul academic şi cel de afaceri colaborează eficient pentru binele comun cu empatie, etică, îndrăzneală, diplomaţie şi argumentaţie ştiinţifică.
România are nevoie să ia măsuri concrete pentru a atenua efectele schimbărilor climatice şi ale poluării, efecte pe care le resimţim deja din plin şi care se vor acutiza în viitor. Cel mai recent în vara aceasta, insulele de căldură din oraşe, seceta, vijeliile şi inundaţiile au produs tragedii prin pierderi de vieţi omeneşti, ne-au afectat calitatea vieţii, sănătatea şi economia. Şi este doar începutul.
Platforma face diligenţele pentru ca infrastructura verde să fie recunoscută de statul român drept un tip de infrastructură critică, indispensabilă pentru adaptarea climatică a oraşelor. Aceasta trebuie planificată şi dezvoltată în paralel cu celelalte tipuri de infrastructură esenţială – precum cea de transport, energetică sau de utilităţi – toate constituind piloni importanţi pentru dezvoltarea durabilă a ţării.
„Împreună pentru Centura Verde” este un proiect de infrastructură verde critică desfăşurat în jurul oraşelor din România, cu impact sistemic în vieţile a peste 10 milioane de oameni, mai mult de jumătate din populaţie. Este menit să îmbunătăţească sănătatea publică, să reducă efectele schimbărilor climatice şi poluarea într-un mod care contribuie la creşterea calităţii vieţii, generează creştere economică sănătoasă şi conservă biodiversitatea, aşa cum experienţa de la nivel internaţional a dovedit-o deja. În același timp, contribuie la îndeplinirea angajamentelor luate de România la nivel european.

În urma acţiunilor întreprinse în ultimele luni, Platforma a reuşit includerea Centurilor Verzi în Programul de Guvernare al actualei coaliţii.
Pentru o Românie sustenabilă a următorilor zeci de ani, Platforma face demersurile ca „Împreună pentru Centura Verde” să devină oficial proiect de ţară, asumat şi implementat ca atare.
Momentul fondator al viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov şi al centurilor verzi la nivel naţional l-a reprezentat semnarea Memorandumului pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor între Platformă şi principalii lideri de partide politice, primul ministru, ministrul mediului, primarul Capitalei şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.
Printr-un demers de doi ani şi jumătate, obţinând, pe parcurs, sprijin şi consens din tot spectrul politic, Platforma a redactat, depus şi promovat în Parlament un proiect de lege care, începând cu ianuarie 2025, a fost integrat în noul Cod Silvic, legiferând, astfel, Centurile Verzi la nivel naţional.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.