Home » Analize » Peste 4,77 milioane de pensionari, la sfârșitul lunii martie în România / Pensia medie a fost de 1.960 de lei

Peste 4,77 milioane de pensionari, la sfârșitul lunii martie în România / Pensia medie a fost de 1.960 de lei

Peste 4,77 milioane de pensionari, la sfârșitul lunii martie în România / Pensia medie a fost de 1.960 de lei
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un număr de 4.772.544 de pensionari era înregistrat la finele lunii martie 2023 în România, cu 3.214 persoane mai puţin comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.960 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) relatează Agerpres.

Dintre aceştia, 681.369 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 567 de lei.

- articolul continuă mai jos -

Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.814.009 persoane, dintre care 2.193.980 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.184 de lei.

Pensie anticipată au primit, în martie 2023, un număr de 7.020 persoane (2.762 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 91.854 de persoane (2.022 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 399.084 de persoane (pensie medie de 872 lei), dintre care 44.819 de persoane pentru gradul I de invaliditate (749 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 460.435 persoane (1.026 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 142 de pensionari (473 de lei în medie).

Comentarii
  • E suficient un 2000 lei pe lună (66 lei/zi, 13,3 Eur). Dacă nu ieși din casă vreo 3 săptămâni pe lună, te descurci!

  • Președintele Înaltei Curţi, Alina Corbu, a emis miercuri, 12 aprilie, Ordinul 959/2023 prin care salariile judecătorilor cresc substanțial, prin ocolirea unor plafonări impuse de Legea salarizării bugetarilor.

    Ordinul prevede că drepturile salariale ale judecătorilor, de la judecătorii, tribunale și Curți de Apel, se raportează exclusiv la indicatorul numit valoarea de referință sectoriala (VRS), în valoare de 605,225 de lei, fără a mai fi aplicate grilele din Legea salarizării.
    Ca urmare a aplicării grilelor, creșterile salariale lunare vor fi în jur de 3.000 de lei la nivelul ÎCCJ și 2.000 de lei la nivelul Curților de Apel.

    Această decizie vine în condiţiile în care Guvernul se chinuie să taie din cheltuielile bugetare, pentru că a descoperit o gaură de miliarde la buget (veniturile colectate de ANAF nefiind nici pe departe cele preconizate anul trecut în legea bugetului). În plus, tot acum se discută în Parlament despre reforma pensiilor speciale, care îi vizează şi pe magistraţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole