Home » Articole » Peste 2.500 de de oameni au semnat petiția inițiată de 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Pârvulescu. Ei cer Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a: ”Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”

Peste 2.500 de de oameni au semnat petiția inițiată de 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Pârvulescu. Ei cer Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a: ”Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”

Peste 2.500 de de oameni au semnat petiția inițiată de 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Pârvulescu. Ei cer Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a: ”Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Peste 2.500 de de oameni au semnat până acum petiția inițiată de 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Pârvulescu. Petiția cere Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a, potrivit Edupedu.ro.

Semnatarii – printre care se numără profesori din preuniversitar și universitar, cercetători în domeniul studiilor literare și lingvistice, cercetători ai Academiei Române – avertizează că „noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a readuce în școli un model depășit, complet rupt de realitățile elevilor și de lumea în care trăiesc”.

- articolul continuă mai jos -

„Programa ignoră toate deschiderile științifice și didactice ale disciplinei din ultimele decenii, conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional. Prin urmare, solicităm Ministerului Educației și Cercetării regândirea integrală a programei”, se arată în memoriul semnat de cele peste 200 de personalități din educație și cultură.

Printre semnatari se numără scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu, scriitorul și profesorul Radu Vancu, regizorul Radu Jude, scriitorul Dan Lungu, regizoarea Gianina Cărbunariu, dramaturga Mihaela Michailov, scriitoarea Mihaela Miroiu, profesorul Liviu Papadima, scriitoarea Ioana Nicolaie.

Autorii memoriului înaintat Ministerului Educației și Cercetării listează documentele și argumentele care justifică poziția lor, și anume aceea de a solicita autorităților să rescrie programa școlară de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, mai scrie Edupedu.

Ministerul Educației și Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 25 noiembrie 2025 și până pe 12 decembrie 2025, noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, prima actualizare curriculară majoră la nivel de liceu, după mai bine de două decenii. Documentul marchează trecerea de la modelul tematic, introdus în anii 2000, la un model diacronic, centrat pe evoluția istorică a limbii și literaturii române.

Cea mai dură critică la adresa noii programe școlare propuse de Minister pentru elevii abia intrați în liceu a venit de la profesorul universitar Liviu Papadima. Într-o analiză publicată pe Contributors.ro, Papadima spune: „Actualul proiect readuce, nu ezit să o spun, studiul literaturii în liceu cu trei decenii în urmă. Poate chiar cu mai mult. […] Vreau să mai adaug un lucru cât se poate de răspicat: cea mai mare parte dintre autorii «recomandați», de la Anton Pann la Nicolae Filimon, reprezintă «materia» cursului meu de la Litere la anul I”.

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a luat însă poziție în apărarea reorganizării pe criterii cronologice a materiei de literatură română, propusă de Ministerul Educației în noua programă pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere. „Nu se poate imagina «epoca clasicilor literaturii» – nume devenit acum odios «toboșarilor vremurilor noi» – fără acumulările anterioare”, spune Ioan Aurel Pop într-un „punct de vedere privind programele și manualele de limba și literatura română” trimis presei în urmă cu o zi.

De remarcat că Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, este și cel care a prezidat lansarea noului curriculum de la Ministerul Educației. Concret, efortul de înnoire curriculară așteptată pentru nivelul liceu de 20 de ani a fost lansat public printr-o serie de prezentări organizate de Ministerul Educației, prezentări care au debutat cu lansarea noilor programe școlare de Istorie de către președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Președinte peste o academie populată de naționaliști, „suveraniști” și promotori ai curentului protocronist apărut în perioada comunistă, după cum a arătat în repetate rânduri G4Media.ro, Ioan Aurel Pop a anunțat de la Ministerul Educației că „ne-am străduit foarte mult [ca noua programă de istorie – N.Red.] să nu conțină accente naționaliste, în înțelesul naționalismului de exagerare”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole