Home » Articole » Percheziții în București și Ilfov într-un caz de tâlhărie calificată. Membrii galeriei echipei Steaua, acuzați că au distrus mașina unui dinamovist

Percheziții în București și Ilfov într-un caz de tâlhărie calificată. Membrii galeriei echipei Steaua, acuzați că au distrus mașina unui dinamovist

Percheziții în București și Ilfov într-un caz de tâlhărie calificată. Membrii galeriei echipei Steaua, acuzați că au distrus mașina unui dinamovist
Stadionul Steaua din Ghencea / Sursa foto: Adrian Ilincescu / G4MMedia.ro
Ascultă articolul

Polițiștii din București au efectuat miercuri 10 percheziții domiciliare și au pus în executare 8 mandate de aducere în București și Ilfov, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tâlhărie calificată și împiedicarea circulației publice. Autorii sunt membri ai galeriei unei echipe de fotbal, transmite MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în noaptea de 5 aprilie 2026, în jurul orei 00:55, când mai mulți bărbați, membri ai unei galerii sportive, ar fi montat un sistem de localizare GPS pe autoturismul unui bărbat de 35 de ani, pentru a-i urmări în timp real deplasările. Autorii sunt de la Steaua, victima – de la Dinamo.

- articolul continuă mai jos -

Ulterior, acesta ar fi fost blocat în trafic de mai multe autoturisme pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. În timpul incidentului, suspecții ar fi lovit cu obiecte contondente luneta și geamurile mașinii, provocând distrugeri.

Bărbatul ar fi reușit să părăsească zona, însă ar fi fost urmărit și șicanat în trafic de un alt autoturism, pierzând controlul direcției de mers și ieșind de pe carosabil.

Anchetatorii mai arată că, ulterior, prin amenințări cu acte de violență, persoana vătămată ar fi fost deposedată de un rucsac în care se aflau două steaguri cu însemne specifice ale galeriei echipei.

În urma perchezițiilor, persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Autoritățile precizează că perchezițiile domiciliare reprezintă o etapă procedurală în cadrul anchetei, fără a încălca principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole