Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe firme și reprezentanți ai acestora sunt cercetați de DNA pentru suspiciuni de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de curierat și livrare prin platforme online. Prejudiciul estimat depășește 50 de milioane de lei, transmite MEDIAFAX.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara fac cercetări într-un dosar care vizează suspiciuni de evaziune fiscală săvârșite în perioada 2023-prezent de mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora.
Procurorii fac, marți, 48 de percheziții domiciliare în județele județelor Timiș, Constanța, Bacău, Iași, Argeș, Caraș-Severin, Hunedoara și municipiului București.
Descinderile au loc la locuințele unor persoane fizice și la sediile ori punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Potrivit anchetatorilor, faptele cercetate sunt legate de activitatea de prestări servicii în domeniul curieratului, respectiv livrarea comenzilor prin intermediul platformelor online. Prejudiciul estimat depășește 50 de milioane de lei.