
Organizația Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra dezechilibrelor provocate de plecarea părinţilor la muncă în străinătate / Peste jumătate dintre copiii rămaşi în ţară după plecarea părinţilor preiau roluri de adult
Organizaţia Salvaţi Copiii a atras atenţia, joi, asupra „dezechilibrelor” provocate de plecarea părinţilor la muncă în străinătate, solicitând alocarea de fonduri pentru susţinerea serviciilor de sprijin dedicate minorilor rămaşi acasă.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Într-un comunicat transmis Agerpres, organizaţia a subliniat necesitatea elaborării unor politici publice integrate care să includă identificarea sistematică a copiilor afectaţi de migraţia economică a părinţilor, prin colaborarea inter-instituţională dintre şcoli şi serviciile publice de asistenţă socială, sprijin psihosocial continuu, educaţie parentală şi măsuri de prevenire a riscurilor sociale asociate, transmite Agerpres.
În acelaşi timp, este esenţială alocarea de resurse financiare, inclusiv prin intermediul fondurilor europene, pentru consolidarea serviciilor de protecţie a copilului şi sprijinirea intervenţiilor integrate, a evidenţiat Salvaţi Copiii.
În contextul în care aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării de părinţi plecaţi la muncă în străinătate, Salvaţi Copiii lansează campania „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de graniţe”, o iniţiativă de informare şi conştientizare adresată părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, copiilor rămaşi acasă şi celor care îi îngrijesc.
Peste jumătate dintre copiii rămaşi în ţară după plecarea părinţilor la muncă în străinătate preiau roluri de adult, iar pentru mai mult de jumătate, separarea familială durează de peste patru ani, arată o anchetă recentă realizată de Salvaţi Copiii România în rândul beneficiarilor programelor sale. Mai mult, doar unul dintre cei trei copii cu părinţi plecaţi la muncă, îşi va vedea părinţii vara aceasta în România.
Sondajul evidenţiază impactul emoţional semnificativ şi riscurile de vulnerabilizare asociate fenomenului migraţiei economice, indică Salvaţi Copiii.
Datele colectate în cadrul anchetei în rândul beneficiarilor Programului Salvaţi Copiii România destinat minorilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate arată că 56% dintre copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate de peste patru ani, în timp ce 44% îi au plecaţi de perioade sub patru ani.
Un procent de 22,3% dintre copii se simt trişti, pentru că le este dor de părinţi, 3% se simt îngrijoraţi, pentru că nu ştiu ce se întâmplă cu părinţii mereu, 42,2% se simt înţelegători, ştiu că părinţii au plecat pentru binele lor şi al familiei, 1,2% se simt furioşi pentru că părinţii i-au lăsat singuri, 26,1% se simt indiferenţi, s-au obişnuit, iar ceilalţi nu au răspuns la această întrebare.
O treime (33,6% )dintre copii au simţit că trebuie să preia de obicei responsabilităţi de adult din cauza absenţei părinţilor, în timp ce 21,8% au simţit uneori, iar restul de 44,6% nu au simţit acest lucru.
Părinţii a 36% dintre copii intenţionează să vină în vacanţa de vară în România, în timp ce părinţii a 41% nu vor putea veni, invocând în proporţie de peste 75% motive financiare, dificultatea de a-şi lua concediu în această perioadă sau faptul că au fost acasă de Paşti sau urmează să vină de Crăciun. Restul de 23% sunt indecişi.
Aproximativ 10% dintre copii vor merge ei în vacanţă la părinţi.
Conform Salvaţi Copiii , datele din 2025 confirmă impactul profund al migraţiei părinţilor asupra copiilor, evidenţiat şi în studiul din 2022. Acesta a arătat şi dimensiunea fenomenului – peste jumătate de milion de copii, aproximativ 536.000 de copii au avut, într-un singur an (iunie 2021 – iunie 2022), cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Aproape un milion de copii (peste 950.000) au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi pe parcursul copilăriei, respectiv aproximativ 25% dintre copiii României au trăit experienţa traumatizantă a despărţirii de un părinte sau de amândoi pe o perioadă mai lungă de timp.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.