(OP-ED) Mai poate fi salvată guvernarea 2020-2024? Câteva soluții

Perioada 2020 este pierdută pentru modernizarea României din pricina crizei coronavirusului. Riscul de a pierde perioada 2020-2024 este în acest moment uriaș și doar o acțiune rapidă poate să îl evite. Suntem în ceasul al douăsprezecelea pentru salvarea perioadei 2020-2024. În care România are nevoie de modernizări majore și radicale, nu doar de ”reforme” sectoriale. Explic de ce anume acest risc e uriaș și, mai ales, cum poate fi el evitat.

1) De ce riscăm să pierdem perioada 2020-2024?

În acest moment sunt trei scenarii pentru guvernarea 2020-2024:

a) Guvernare PSD+sateliți:
acest lucru este foarte posibil. Dacă imediat după alegeri PSD+UDMR+ALDE+PRORO reușesc să încropească o majoritate, vor ataca la CCR orice altă numire făcută de președinte, CCR le va da câștig de cauză și… game over.

Nimic bun nu se va întâmpla, clientela de partid va pune mâna pe toate pârghiile puterii, funcțiile și miliardele de euro din fonduri UE, totul fără agresiuni de tip Dragnea asupra justiției și se va așterne o liniște de mormânt.

b) Guvernare PNL+USRPLUS:
această variantă pare cea mai probabilă, dar, la cum arată lucrurile acum, e sortită eșecului. Când spun eșec nu mă gândesc la catastrofe de tip pesedist, ci mai degrabă la ratarea saltului uriaș pe care îl punem face (și trebuie să!), iar în loc de o posibilă variantă maximală să avem o guvernare prea cuminte pentru adevăratele nevoi.

Pentru a înțelege de ce acest risc e mare, trebuie să vă spun că o majoritate în Parlament nu e doar aritmetică. Existența unei majorități nu garantează că o lege va trece fără să fie alterată de interesele ilegitime ale unor membri ai acelei majorități. Vă spun din experiență că adesea dubioși ai majorității torpilează legile bune mai rău ca cei din opoziție.

Or, la ora actuală, atât PNL cât și USRPLUS au un număr semnificativ de mega-dubioși. Natura dubioșilor, însă, e fundamental diferită: Dubioșii PNL sunt blatiștii cu PSD, iar ei sunt mulți și cu mușchi pe ei. Adepții modernismului par mai degrabă firavi și marginalizați.

De fapt se vede cu ochiul liber că odată la guvernare PNL tinde să devină un PSD cu față umană (de fapt toate partidele ajunse la guvernare devin așa) iar dinamica internă e de asemenea natură acum încât pe listele de la parlamentare vor avea loc dubioșii cu mușchi, nu cei bine intenționați dar firavi.

USRPLUS are și niște ciudați mesianici cărora nici bicicleta nu le-aș lăsa-o pe mână, darmite țara. În cazul lor există totuși o mică licărire de speranță: nu au fost niciodată în guvern, iar guvernarea, ca toate lucrurile, se învață. În concluzie, o alianță între PNL+USRPLUS în formația actuală va fi o alianță care va conține o cantitate uriașă de pesediști vopsiți în galben și ciudați mesianici.

Fără aceste schimbări e foarte greu: să faci schimbări majore în domenii cheie cu așa specimene în Parlament e mai periculos decât să nu faci nimic, deci… eșec garantat.

c) Guvernare PNL+PSD+sateliți dar fără USRPLUS:
nu aș neglija deloc această variantă. Între politicienii celor două partide există legături trainice, consolidate prin afaceri vechi de 30 de ani. Sigur, se ceartă în public, dar când vine vorba de făcut un ban… frați de cruce, nu alta… E limpede că o asemenea majoritate va face… fix nimic.

Mai sus am vorbit doar despre guvernare, să vedem ce poate face un președinte bine intenționat. Din experiență vă spun că până la numirea premierului, în decembrie, poate tot ceea ce dorește. La 1 minut după… mai nimic. De ce?

Simplu: după ce va numi premierul rezultat din alegerile legislative, adică decembrie 2020, președintele nu va mai avea niciun instrument de putere reală. Partidele, nici măcar PNL, nu vor mai ”asculta” ceea ce vrea președintele pentru că la următoarele alegeri din 2024 președintele nu va mai avea niciun cuvânt de spus la alcătuirea listelor.

Președintele nu poate da jos premierul numit în decembrie 2020, deci masculul alfa al politicii va fi premierul, nu președintele. Dacă aveți dubii, credeți-mă pe cuvânt.

Am fost lângă un președinte al României pe final de mandat și cam știu cum merge treaba cu adevărata sa putere. Celui de care vă vorbesc i-au luat partidul, i-au luat guvernul și i-au arestat fratele pe final de mandat, deci e clar câtă putere avea.

Pornind de la premisa că președintele vrea să facă o super-treabă în perioada 2020-2024 (și chiar cred că vrea!), să vedem ce se mai poate, încă, face!

E limpede că liderul de facto al PNL este, în acest moment și până la numirea premierului în decembrie, Klaus Iohannis. Ludovic Orban, pe de altă parte, a demonstrat un leadership politic remarcabil: a câștigat alegerile europarlamentare, a câștigat guvernarea, a făcut față crizei mai degrabă bine decât rău, a ținut partidul împreună.

Într-un singur domeniu -cel mai important în perspectiva guvernării 2020-2024- Ludovic Orban nu a demonstrat ceva consistent: nu a demonstrat că știe, că vrea și că poate opri pesedizarea PNLului. În USRPLUS e limpede că la ora actuală singura persoană cu care se poate construi e Dacian Cioloș.

Asta în pofida faptului că lucrurile nu sunt total limpezi nici între USR și PLUS: nu au trecut cu succes de locale (nici măcar de facerea listelor la locale), fuziunea e doar la nivel declarativ și, sunt absolut sigur, există un curent, mic dar nu neglijabil în PNL care ar prefera să apropie PLUS de PNL, iar USR să coboare sub 10%.

Barna, care are meritul de a fi ținut USR împreună, e incapabil să își gestioneze eșecul de la prezidențiale și e clar că nu are anvergură pentru mai mult decât a fi un parlamentar onorabil. Ceea ce nu e puțin lucru. Algoritmul pentru a reuși guvernarea 2020-2024 este, inevitabil, următorul:

1) Președintele să decidă pe cine vrea să numească premier în decembrie 2020. Dacă acela este Ludovic Orban, atunci să îi impună acestuia, ca o condiție sine qua non, curățenie generală în PNL. Greu, foarte greu. Dacă premierul ales de președinte nu este Ludovic Orban atunci să îi spună acestuia verde în față, discutând cu el limpede despre ce poziție politică să primească după alegeri. Președinte al senatului, al camerei sau orice altă dorință a lui trebuie satisfăcută pentru că o merită.

2) Președintele să îi strângă, încă de mâine, pe premierul său preferat după 2020, pe Ludovic Orban și pe Dacian Cioloș și să facă trei lucruri:

a) să stabilească, om cu om, oamenii care vor fi în noul Parlament. PNL să elimine blatiștii cu PSD (în general foști apostoli ai uselismului), iar Dacian Cioloș să renunțe la ciudații și ciudatele mesianice din USRPLUS. Să îi ofere lui Dan Barna un post onorabil, șef de cameră de exemplu.

b) Să stabilească un program de guvernare ”la milimetru”. Cu calendar de aprobare a legilor cheie, cu resursele financiare necesare (programarea banilor europeni), etc.

c) Să stabilească garnitura/garniturile de miniștri, dar și numele celor din eșaloanele 2 și 3 ale puterii și liderii deconcentratelor, astfel încât în 30 de zile de la preluarea guvernării toate posturile politice să fie acoperite cu oameni pregătiți și de calitate.

Evident că aceste lucruri trebuie făcute cu mult tact și discreție, în bună înțelegere și loialitate. Asta presupune din partea USRPLUS să înceteze să mârâie la guvernarea PNL, iar din partea PNL să facă un efort suplimentar de a integra ceea ce e integrabil din ideile USRPLUS.

E greu de făcut ceea ce am scris mai sus? Aparent nu și, din experiența politică pe care o am, atât în guvern cât și la Cotroceni, vă spun că chiar nu e. Există însă multe bariere psihologice la toți actorii descriși mai sus: cred că e greu pentru președintele Iohannis să îi ”adune”, directiv, pe cei enumerați, chiar dacă nu împărtășesc deloc idea multora că președintele ar fi cam moale.

Eu cred că e chiar foarte tare, dar nu face tapaj. Unii zic că președintele Iohannis e obișnuit cu mediul de la Sibiu, unde a reușit să pună pe toată lumea la masă și să consume energia pe modernizarea orașului, nu pe lupte energofage, și că ar încerca să facă același lucru la București.

Poate au dreptate, dar îmi e limpede că președintele a înțeles că pesediștii de Sibiu nu sunt la fel cu ciomăgarii de București, iar experiențele trecute l-au convins că nu poți face nimic cu PSD la nivel central.

Da, ar fi foarte greu pentru Ludovic Orban să accepte că nu ar mai fi premier după decembrie, ar fi și mai greu să meargă înainte cu un plan din care ar pierde locul de primă vioară.

Ar fi greu pentru Dacian Cioloș să accepte rolul de a doua vioară în ecuația unei guvernări, dar ar putea să o facă pentru că un asemenea rol l-ar plasa în pole position pentru prezidențialele din 2024.

În concluzie: încă mai e posibil să fie salvată guvernarea 2020-2024. Nu mai este, însă, mult timp. Nu văd cum, altfel decât în modul descris mai sus, poate fi făcut ceva cu sens pentru România. E și momentul ruperii reale de perioada tranziției.

Simbolic acest lucru se poate face prin eliminarea conservelor trecutului (adică a pesediștilor vopsiți în galben din PNL) și a ”coșurilor de adolescent” de pe fața noilor partide USRPLUS, adică eliminarea ciudaților mesianici.

Eu, când scriu, sunt un incurabil optimist. Odată pus punctul final și întors la realitatea vieții devin un rece realist. Optimistul din mine spune că da, se va întâmpla ce am sugerat mai sus. Realistul rece își pregătește următorii 30 de ani din viață undeva departe și de Timișoara sa preferată, și de Săvârșinul iubit, și de Bucureștiul efervescent.

NOTA: Opiniile invitaților care publică Op-ed nu reprezintă poziția redacției