Ministrul român de externe, Oana Țoiu, a discutat duminică cu omologii săi din Germania, Johann Wadephul, și Marea Britanie, Yvette Cooper. Tema discuțiilor a fost incidentul de la Galați, când o dronă de proveninență rusească a lovit un bloc și a rănit doi oameni.
„Am mulțumit Germaniei și ministrului Wadephul pentru solidaritatea arătată în urma incidentului grav”, a scris Oana Țoiu pe pagina sa de Facebook.
- articolul continuă mai jos -
„Acțiunile iresponsabile ale Rusiei continuă să pună în pericol vieți și să submineze securitatea în întreaga noastră regiune. Ele nu ne vor slăbi hotărârea. Solidaritatea Germaniei a fost demonstrată constant, inclusiv prin participarea recentă a Forțelor Aeriene Germane la misiunile de Poliție Aeriană Întărită din România, alături de militarii români”, adaugă ea.
Oana Țoiu a prezentat și ministrului de Externe britanic, Yvette Cooper, situația privind încălcarea gravă a spațiului aerian al NATO de către o dronă rusească intrată pe teritoriul României.
„Am primit asigurarea sprijinului ferm al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și am reafirmat, împreună, spiritul de solidaritate dintre statele aliate”, spune Oana Țoiu.
„I-am mulțumit pentru rolul Regatului Unit în misiunile de poliție aeriană în România – prezent și acum cu avioane, echipaje și echipe de sprijin. Este deja a șasea misiune de poliție aeriană a UK în România, o dovadă concretă a angajamentului față de securitatea Flancului Estic”, adaugă ea.
Răspunsul nostru, mai scrie Oana Țoiu, la comportamentul iresponsabil al Rusiei este clar: unitate, solidaritate și angajament neclintit pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat.