Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un desen puțin mai mare decât o palmă, ce reprezintă un călcâi ușor ridicat de la sol și conturul unei umbre dedesubt, a fost vândut cu o cifră record la licitație: 27 de milioane de dolari. Prețul a bubuit când s-a aflat că schița este făcută de pictorul Michelangelo.
Joi, lucrarea s-a vândut pentru 27,2 milioane de dolari, taxe incluse, la o licitație Christie’s din New York, după ce casa de licitații l-a identificat pe Michelangelo drept artistul care a realizat-o, relatează CNN.
Maestrul Renașterii a schițat acest picior cu cretă roșie ca pregătire pentru una dintre frescele de pe tavanul Capelei Sixtine de la Vatican, pe care le-a pictat între 1508 și 1512.
Dacă privești atent Sibila libiană de pe tavanul capelei, o figură monumentală care se răsucește pentru a așeza o carte în spatele ei, poți observa piciorul corespunzător, răsucit exact în aceeași poziție — degetele ușor strânse, călcâiul ridicat de la sol, o umbră dedesubt.
Ea este una dintre cele 12 figuri care decorează marginea tavanului, flancând frescele centrale ce înfățișează nouă scene din Facere, prima carte a Bibliei.
„Stând în fața acestui desen, poți înțelege pe deplin forța creativă a lui Michelangelo; aproape că putem simți energia fizică cu care a redat forma piciorului, apăsând viguros creta roșie pe hârtie”, a declarat Giada Damen, specialistă în Departamentul de Desene ale Maeștrilor Vechi de la Christie’s, cea care a identificat desenul, într-un comunicat.
Desenul oferă o perspectivă rară asupra modului de lucru al lui Michelangelo. Marea majoritate a schițelor sale s-au pierdut de-a lungul timpului, unele fiind arse chiar de Michelangelo, altele distruse de colecționari timpurii sau pur și simplu în timpul procesului său de lucru, potrivit Christie’s.
Au rămas doar două schițe legate de Sibila libiană — una se află la Ashmolean Museum din Oxford, Anglia, iar cealaltă la Metropolitan Museum of Art din New York. În total, doar 50 de desene legate de Capela Sixtină au supraviețuit, iar niciunul dintre celelalte nu a mai fost scos vreodată la licitație, potrivit Christie’s.
Astfel, când această schiță a fost descoperită și scoasă la licitație, a declanșat o adevărată luptă a ofertelor, fiind vândută în cele din urmă pentru aproape de 20 de ori estimarea inițială și devenind cea mai scumpă lucrare de Michelangelo vândută vreodată la licitație.
Deși schița nu era cunoscută anterior de specialiști, existau câteva indicii privind proveniența sa. Numele lui Michelangelo apare în colțul din stânga jos al desenului, scris cu același tip de grafie ca inscripția de pe desenul aflat la Met, iar după luni de muncă de investigație realizată de Damen, cei mai importanți experți în opera artistului au fost unanim de acord că Michelangelo a realizat acest desen, a precizat Christie’s.
Aceeași familie a deținut desenul timp de peste 200 de ani, după ce Armand François Louis de Mestral de Saint-Saphorin — un diplomat elvețian aflat în serviciul regelui Danemarcei — l-a achiziționat în timpul călătoriilor sale prin Europa în secolul al XVIII-lea. El l-a transmis nepotului său, iar descendenții acestuia au păstrat desenul până când au decis să-l scoată la licitație. Christie’s nu a dezvăluit identitatea cumpărătorului.
$27.2m for Michelangelo’s foot at Christie’s. That’s $1.15m per square inch. pic.twitter.com/5MwiDrBKHw
— Dr. Bendor Grosvenor 🇺🇦 (@arthistorynews) February 5, 2026