Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona centrală – zona Hotel Ramada, transmite Agerpres.
Potrivit Societăţii Electrocentrale Craiova, se opreşte furnizarea de agent termic, până în data de 16.01.2026 ora 15.30, în peste 40 de puncte termice, adică aproape întreg municipiul Craiova racordat la reţeaua centralizată de termoficare.
„Vor fi afectaţi consumatorii arondaţi punctelor termice: PT 4, 2, 5, 11, 3, 1, 20, 21, 17, 15 Brazda lui Novac PT P.Unirii, PT Vasile Conta, PT Romul, PT Patria, PT Revoluţiei, PT 15, 13, 14, 11, 8, 9, 5, 12, 7, 6 Calea Bucureşti, PT Horia, PT Mihai Viteazul, PT Filarmonica, PT Horezu, PT 23 August, PT 1, 2, 3, 4 1 Mai, PT 1, 2 Romanescu”, informează Societatea Electrocentrale Craiova.
De menţionat că este a patra oară în acest an când municipiul Craiova rămâne fără căldură din cauza avariilor la reţeaua primară de termoficare, ultima fiind remediată în urmă cu numai o zi.
Lăsați prostiile, Craiova are Târg…restul sunt detalii! 😉
Pas cu pas Olgutza!😱
principalii vinovati sunt bolojan, dan si soros!!! din cauza lor nici unuversitatea nu va fi campioana la fotbal!!!
hai olguta n-ai pregatiti ceva insulte alaturi de seful grindeanu??