Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un exercițiu militar desfășurat în Statele Unite, în cadrul testării dronelor de recunoaștere V-BAT produse de startup-ul american Shield AI, s-a soldat luna trecută cu rănirea gravă a unei femei, ofițer din cadrul Forțelor Navale Române, arată o investigație Reuters.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în largul coastelor statului Texas, în timpul unui test operațional al sistemului.
Femeia a suferit amputarea parțială a două degete, iar un al treilea a fost fracturat, după ce mâna i-a fost prinsă în elicea unei drone.
Compania americană Shield AI, care dezvoltă sistemul V-BAT, are un contract de aproximativ 30 de milioane de dolari cu Forțele Navale Române, potrivit Reuters. Costul unei singure drone este estimat la circa un milion de dolari.
MApN a confirmat pentru Reuters că victima a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale în spitale din New Orleans și Maryland și a precizat că investighează circumstanțele incidentului. Ministerul a subliniat însă că acordul cu producătorul american rămâne în vigoare.
Reuters arată că incidentul are loc pe fondul unor acuzații formulate de un fost angajat al companiei, Jacob Miller, care susține că Shield AI ar fi ascuns în mod repetat probleme tehnice și accidente pentru a-și proteja contractele militare.
Potrivit acestuia, date privind defecțiuni și incidente ar fi fost modificate sau eliminate din rapoarte interne.
Miller afirmă că astfel de practici ar fi ajutat compania să obțină contracte cu mai multe state, inclusiv România, Grecia, Japonia, Norvegia, Taiwan și Ucraina.
Investigația mai arată că peste 50 de drone V-BAT s-ar fi prăbușit în ultimele 18 luni în timpul testelor interne.
Într-un alt incident, un sistem de detecție nu ar fi identificat un avion Cessna aflat în zonă, obligând echipajul să efectueze manevre de evitare pentru a preveni o coliziune.
De asemenea, cel puțin trei angajați care au ridicat probleme de siguranță ar fi fost concediați sau ar fi părăsit compania, potrivit acelorași surse.
Shield AI a respins acuzațiile aduse de fostul angajat și a susținut că incidentul în care a fost rănită ofițera română a fost cauzat de „încălcarea procedurilor de siguranță”, nu de o defecțiune a dronei.
Compania afirmă că sistemul V-BAT a acumulat peste 18.000 de ore de zbor și că, în urma unor actualizări recente, numărul incidentelor s-a redus semnificativ.
Dronele V-BAT sunt sisteme cu decolare și aterizare verticală, utilizate pentru misiuni de recunoaștere și supraveghere, inclusiv de pe nave, fără necesitatea unei piste de aterizare.
Shield AI este evaluată la aproximativ 12,7 miliarde de dolari, potrivit datelor citate de Reuters.