Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Marinella Beretta a murit singură în casa ei din Como și a fost găsită la doi ani de la deces, relatează La Stampa. Medicii au stabilit că era moartă de cel puțin doi ani și a fost găsită singură, stând pe scaun.
Nimeni nu i-a semnalat absența timp de doi ani, până când pompierii au găsit-o întâmplător, alertați de un vecin că niște copaci stăteau să se prăbușească în grădină.
S-a deschis o anchetă chiar dacă pare sigur că a fost doar o tragedie a singurătății.
Victima, Marinella Beretta, avea 70 de ani și nu avea familie.
Ea vânduse casa, dar păstrase dreptul de a locui în casă până la moarte. Noul proprietar, chemat de vecini pentru a rezolva problema unor copaci nesiguri, a fost cel care a sunat pompierii, iar aceștia au găsit-o pe femeia mumificată pe scaunul din bucătărie.
Vecinii au confirmat că nu au mai văzut-o de ani de zile, cel puțin din septembrie 2019.
„Această sărmană doamnă nu era cunoscută de serviciile sociale municipale și nimeni nu a prezentat situația ei, nici nu s-a plâns de dispariția ei din câte știu eu. Este cu adevărat o poveste tristă care ridică întrebări despre singurătate și poate despre relațiile de vecinătate”, a transmis primarul Mario Landriscina.
Dacă rudele nu vor fi găsite, municipalitatea din Como va trebui să asigure înmormântarea femeii.
Marinella Beretta locuia singură în vila de la marginea orașului Como și se pare că nimeni nu o mai văzuse din septembrie 2019.
Ea vânduse casa ei unui elvețian, menținând în uzufruct dreptul de a continua să locuiască acolo.
Sursa foto: Captură video
A murit la doi ani de la deces?
Vrei o schemă?! Ce nu intelegi?! 😂😂😂
Si se nascuse in casa aia pe care si a construit o singura!
La noi, dacul stă gălăgios la taclale, la una mică în birt, la Centru în comună sau în fața porții, sau la babele la spart semințe – de nu pot vecinii să tragă un vânt că știe tot satul.
Afară, după ce moare, nu-l descoperă și dacă se face mumie; trebuie să strige copacii la vecini, să-i anunțe.
A inviat de cateva ori de plictiseala ca nu o descopera nimeni
Asta voiam să zic și eu…cum naiba a murit la 2 ani de la deces ?
Dar pensia? A mai primit-o? Sau a murit in geam s-o vada postasul?
Alo, „redacția”! Aveți probleme cu traducătorii?
Mai consultati dex online, nu mai scrieți cuvinte al căror înțeles nu-l cunoașteți.