Home » Anchete » O asociație cere stoparea finanțării cultelor religioase de către stat, stoparea finanțării profesorilor de religie din fonduri publice și transferul celor 3,7 miliarde de lei către educație și sănătate

O asociație cere stoparea finanțării cultelor religioase de către stat, stoparea finanțării profesorilor de religie din fonduri publice și transferul celor 3,7 miliarde de lei către educație și sănătate

O asociație cere stoparea finanțării cultelor religioase de către stat, stoparea finanțării profesorilor de religie din fonduri publice și transferul celor 3,7 miliarde de lei către educație și sănătate
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) a cerut joi printr-un comunicat stoparea finanțării cultelor religioase de către stat și oprirea stoparea finanțării profesorilor de religie din fonduri publice. De asemenea, asociația cere și transferul celor 3,7 miliarde de lei astfel disponibilizați către educație și sănătate, spre exemplu pentru programul guvernamental care prevede asigurarea mesei calde în școli pentru copiii proveniți din familii cu o situație precară.

- articolul continuă mai jos -

ASUR arată că guvernul Ciolacu a găsit 3,47 miliarde de lei pentru a finanța cultele religioase, oferind subvenții pentru preoți, pentru profesorii de religie din școlile publice, pentru personalul neclerical, pentru călugări și multe mii de biserici. Suma include atât bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte (2,8 miliarde de lei ), cât și fondul de salarii al profesorilor de religie, plătiți de stat, dar subordonați direct cultelor (cca. 670 milioane de lei pentru cei peste 6.000 de angajați ).

Comunicatul integral al ASUR:

România are de făcut o alegere esențială: investim în viitorul copiilor sau continuăm să finanțăm din bani publici cultele religioase? Aceasta nu este doar o decizie bugetară – este o decizie despre ce fel de societate vrem să construim. ASUR propune o soluție clară: oprirea finanțării publice a cultelor și redirecționarea acestor fonduri către educație și sănătate. Pentru că într-o societate modernă, școala trebuie să fie prioritatea, nu altarul.

Programul “Masă sănătoasă” prevede asigurarea mesei calde în școli pentru 1.000.000 de copii aflați într-o situație socio-economică precară. O astfel de măsură este un instrument important de combatere a abandonului școlar, mai ales în contextul degradării accentuate a calității învățământului și a faptului că un copil din trei din mediul rural nu este cuprins în învățământul gimnazial! Cu toate acestea, limitările bugetare au făcut ca și în acest an “Masa sănătoasă” să fie disponibilă doar pentru jumătate dintre cei vizați. Spus simplu, guvernul precedent nu a mai găsit 0,99 miliarde de lei pentru a respecta Legea Educației, iar 500.000 de copii nu au primit mâncarea promisă.

Pe de altă parte, guvernul precedent a găsit 3,47 miliarde de lei pentru a finanța cultele religioase, oferind subvenții pentru preoți, pentru profesorii de religie din școlile publice, pentru personalul neclerical, pentru călugări și multe mii de biserici. Suma include atât bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte (2,8 miliarde de lei ), cât și fondul de salarii al profesorilor de religie, plătiți de stat, dar subordonați direct cultelor (cca. 670 milioane de lei pentru cei peste 6.000 de angajați ).

„Este inacceptabil să nu finanțăm educația, în timp ce Biserica Ortodoxă și celelalte culte prosperă pe seama statului. Este imoral să subvenționăm cu miliarde de lei organizații private care au acumulat, prin metode discutabile, averi enorme în ultimele decenii, dar să nu găsim banii necesar hranei copiilor nevoiași. Mai mult, cum să finanțezi o organizație precum Biserica Ortodoxă, care amenință însuși fundamentul democratic al României, iar aici mă refer la tolerarea ideologiei legionare, la protejarea marilor corupți, la vechile legături cu Securitatea comunistă… Prosperitatea unei țări este dată de școli, nu de biserici!” – Alexandru Toma Pătrașcu, președinte ASUR.

În timp ce România se confruntă cu un deficit bugetar major, iar autoritățile discută creșteri de taxe, ASUR face un apel: opriți risipirea banilor publici prin finanțarea cultelor religioase!

Propunerile ASUR:
1. Introducerea unui sistem de auto-finanțare a cultelor prin intermediul contribuțiilor voluntare ale credincioșilor (Legea Contribuției Bisericești)
2. Stoparea finanțării cultelor religioase de către Stat.
3. Stoparea finanțării profesorilor de religie din fonduri publice.
4. Transferul fondurilor astfel disponibilizate către educație și sănătate.

Comentarii
  • Dar de la tâlharii pesedeu peneleu nu vreți, mă, să luați deloc?

    • Astia sunt talhari de cand exista BOR, au 18k de ha de paturi si alte zeci de mii de hectare de pamant arabil. Nu platesc o taxa la stat, se plimba in mertzane si noi le platim tot. Sa le plateasca religiosii. Daca crapi nu te ingroapa fara bani!

  • Biserica NU trebuie să mai fie finanțată de Stat. Punct. Suntem un stat laic, dar continuăm să finanțăm din bani publici:
    – salariile clerului,
    – construcția și renovarea bisericilor,
    – plata profesorilor de religie (a căror curriculă e dictată în proporție covârșitoare de BOR), în timp ce spitalele se degradează, iar școlile sunt subfinanțate.

    Aceasta este o anomalie constituțională și un abuz asupra banului public.

    Dar problema nu e doar una financiară:
    – Biserica Ortodoxă Română a tăcut în fața pericolului extremist și izolaționist la ultimele alegeri.
    – Mai grav, în unele cazuri, a existat complicitate tăcută sau chiar susținere directă pentru partide cu discurs legionar și anti-european. Nu am văzut nicio poziție clară din partea Patriarhiei care să denunțe violența discursului AUR/POT sau folosirea religiei ca armă ideologică.
    – Există o tăcere vinovată și atunci când vine vorba de cultul legionar promovat în anumite lăcașuri de cult: icoane cu legionari, slujbe comemorative, portrete ale unor personaje condamnate istoric – toate tolerate, uneori chiar încurajate. În nicio țară europeană normală acest lucru nu ar fi acceptat.

    A venit momentul unui pas curajos: transferarea celor 3,7 miliarde de lei din bugetul destinat cultelor către Educație și Sănătate, unde chiar e nevoie de sprijin.

    Credința este un drept personal, nu obligație fiscală.
    Cei care doresc să susțină biserica o pot face liber, prin donații. Așa cum se întâmplă în alte democrații occidentale.

  • Partidele nu vor accepta niciodată. Pur și simplu le este frică de biserică, de „slujbele” în care preoții le spun enoriasilor pe cine să voteze. Vor mai trece zeci de ani până vom vedea măsuri de genul ăsta implementate. Politicienii noștri nu au caracter, coloană vertebrală sau cum vreți să-i spuneți. Sunt doar fripturisti care ar face orice să mai prindă un mandat, nu-i interesează copiii din România care se culcă flămânzi.

  • Parca inselaciunea se pedepseste penal. Aia cu adusul lumanarii aprinse din Marea Neagra.

  • Adriana Negureanu

    Mi se pare o actiune legala si de bun simt. Suntem un stat laic, si sub nici-o forma n-ar trebui sustinuta biserica din ban public! Biserica ar trebui sustinuta numai de catre credinciosi in mod benevol si nu obligatoriu. Rolul bisericii in stat a fost distorsionat in mod obscur de catre regimul Iliescu pentru si numai in folosul politic.

  • Eu militez pentru acest lucru de peste 10 ani. La un moment dat am reușit să fac o socoteală cu toți banii primiți de BOR și suma se apropia binișor de 2 miliarde de euro!!!! În bugetul de la culte, e posibil să nu fie prinse salariile preoților angajați pe posturi cu studii superioare (vreo 16.000 la momentul acela), nici cheltuielile de funcționare pentru cele 33(treizeci și trei, ați citi bine) de colegii teologice, nici cheltuielile cu Universitatea Teologică, nici cele cu diverse facultăți teologice prin diverse Universități. De-asemenea trebuie să mai adăugăm cheltuielile care sunt făcute de autoritățile locale (Primării, Consilii Județene) care se ridicau la vreo jumătate de miliard de euro!!! Dacă am avea posibilitatea să cuantificăm toate taxele pe care le eludează, neplata tva pentru niciun articol bisericesc, scutirea de impozite sau accize, monopolurile pe care le exercită, e posibil ca suma să fie considerabilă! Pe mine mă enervează maxim faptul că avem colegii teologice, dar niciunul de informatic, de exemplu. Sau de astronomie. Sau de matematici avansate. De IA, mai nou. Nu avem cursuri de antreprenoriat, sau de educație financiară, sau de tehnologie ( la care copii să învețe cum se programează o mașină de spălat, cum se schimbă un bec, sau alte deprinderi care să te ajute în viață, dar avem oră de religie! Cam ce spune treaba asta despre noi???! Sunt curios dacă la un moment dat va apărea vreo formațiune politică cu un astfel de program! Sper să trăiesc suficient să o văd intrată în Parlament! Doamne Ajută!!🤣

  • Biserica a rolul ei de prostire a oamenilor deci e o linie roșie pentru psd (pentru ca tot au învățat expresia de la rusnaci).

  • Statul sa preia INTEGRAL tot ceea ce inseamna cheltuieli de mintretinere si de salvare a monumentelor istorice si de arhitectura din cadrul cultelor, precum si serviciile sociale pe care Biserica le ofera.

  • Deocamdată știința nu poate crea nici măcar un fir de iarba.
    Mai bine ne-am uita la alte popoare care au scris pana și pe bani „In God we trust” iar acum stăpânesc lumea.
    Dacă te uiți împrejur nu-L vezi pe Dumnezeu, dacă te gândești 5 minute îți dai seama ca nimic din cei împrejur nu ar fi existat fără El.

    • Știința are nevoie de bani. Dumnezeu nu are nevoie de bani și nici cei care îl mărturisesc pe Dumnezeu nu trebuie plătiți pentru asta. Este chiar o erezie.

    • Total de acord cu Asociația.

  • Foarte greșit!
    Când vreodată s-au dus banii către educație și sănătate? Acestea sunt numai pretexte pentru a mai pune mana pe niște bani. Știți voi cum se pierd banii în proiecte de reabilitare de scoli și de achiziții de instrumente medicale la suprapreț? Nu, nu trebuie luat dintr-un fond și alocat într-altul cu motivatia ca celalalt nu este necesar.
    În momentul actual sunt persoane care merg la biserica la fel ca la psiholog. Aceste persoane se tratează la biserica. O sa le umplem de pastile?
    Și ce ne învață rău biserica? Reguli de conduita morala, sociala și spirituala?
    Va spun eu, problema este ca biserica nu este woke. Problema este ca biserica nu este progresista. Problema este ca biserica transmite valori pentru care trebuie sa muncești și recompensa nu pica doar pentru ca exiști. Problema este ca biserica, pentru ca transmite niște învățături mai înalte decât cele omenești, este de extrema dreapta în viziunea lor.
    Problema este ca toti acești susținători ai acestei no name asociații, au un ego atât de puternic încat nu pot sa accepte ca exista ceva superior lor.
    Se strâng rândurile domnilor.

  • Beacon of Light

    Sa plateasca cei care vor sa mearga la biserici si manastiri sau pe unde mai merg sa se traga in genunchi, eu unul nu sunt de acord sa platesc nici macar un leu pentru biserica sau orice religie de orice fel, da sunt ateu, nu incerc sa influentez pe nimeni si nici nu vreau sa fiu influentat, este decizia mea si este DREPTUL meu sa aleg in ce vreau sa cred si asta este singurl lucru pe care nu-l poate lua nimeni niciodata, sa cred in asbolut ce vreau eu sa cred. EU n-as vrea sa mai platesc nici macar un leu pentru aceste culte religioase pentru ca nu ma intereseaza si nu imi aduc nici un beneficiu si nu mi-au adus niciodata. Singura mea religie este : „faci bine te simti bine, faci rau te simti rau”.

  • Înainte să aruncați cu pietre in BISERICA, luati o carte de istorie și rasfoiti-o putin, nu spun sa cititi ca poate este prea mult si nu mai e „la moda”.
    O sa amintesc fugitiv doar spitalul si școala, cu care se bat in piept atatia asa zisi intelectuali care denigrează biserica, considerandu-se atei, net superiori oricărui om si Dumnezeu.
    SPITALUL este o instituție întemeiată de BISERICĂ in Răsăritul creștin cu mai bine de opt secole înainte ca Occidentul să aibă ceva asemănător. Biserica era cea care guverna aceste spitale, Biserica Ortodoxă fiind prima care a permis medicilor să îi îngrijească pe cei bolnavi, nu pentru că și-ar fi pierdut credința în puterea rugăciunii sau mila în Dumnezeu ci pentru că a considerat că medicina nu este un lucru contrar credinței, ci un element prin care Dumnezeu Însuși lucrează și poate oferi alinare.
    ȘCOALA- prima ȘCOALĂ ROMÂNEASCĂ a fost înființată de BISERICĂ ( clădirea încă mai există în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Schei, Brașov). Aici au avut loc primele cursuri în LIMBA ROMÂNĂ. Aici DIACONUL CORESI a tipărit primele cărți de circulație în LIMBA română. Tot aici a fost scrisă prima „GRAMATICĂ ” în limba română.
    Primii învățători au fost preoții, dascălii, ei au pus bazele, piatra de temelie a ceea ce numim cultura neamului românesc.
    Negând și batjocorind Biserica nu faceți decât să vă negați strămoșii și istoria și asta doar din mândria ce vă stăpânește sufletele.

  • Pe lângă BOR, ar trebui in același fel și partidele politice să se autofinanțeze din sume provenite din mediul privat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole