Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Specialiştii ruşi în conservarea speciilor au raportat că numărul tigrilor siberieni – denumiţi şi tigri de Amur – aproape s-a dublat în Rusia în ultimii 12 ani şi a ajuns la 750 de exemplare, potrivit unui anunţ făcut în capitala rusă, care găzduieşte începând de luni cea de-a doua ediţie a unui forum internaţional dedicat protejării tigrilor, informează DPA, citată de Agerpres.
Deşi tigrul de Amur, cea mai mare felină care trăieşte în prezent în lume, este în continuare pe cale de dispariţie în multe ţări, populaţia sa din Rusia a crescut cu aproximativ 40% în ultimii ani.
Braconajul este în continuare considerat drept cea mai mare ameninţare pentru această subspecie de tigru, au declarat experţii reuniţi la summitul organizat în oraşul Vladivostok. Numărul tigrilor ucişi de braconierii din Rusia a înregistrat însă o scădere considerabilă în ultimii 10 ani, de la 50-70 de exemplare ucise anual în urmă cu un deceniu până la 15-20 de exemplare în prezent, au precizat specialiştii de la Amur Tiger Centre.
Totodată, habitatele în care trăiesc aceşti tigri au fost extinse.
Alte ţări încearcă să înveţe de pe urma succesului obţinut de Rusia în acest domeniu de activitate: Kazahstanul a anunţat că intenţionează să reintroducă o populaţie de tigri siberieni în sălbăticie începând din 2025.
Forumul din Vladivostock s-a deschis cu un mesaj video al preşedintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat extrem de mândru pentru creşterea numărului de tigri siberieni.
„Sunt bucuros să văd succesul colegilor noştri din India, Nepal, Bhutan şi China, unde populaţiile acestor feline de talie mare înregistrează o creştere clară”, a declarat preşedintele Vladimir Putin.
Numarul lor a crescut in ultimii trei ani ,cand s-a panicat Putin de frica lui covidutz,si n-a mai iesit din buncar sa se bata cu tigrii siberieni la bustul gol.
Exact!
Au același drept să trăiască pe acest Pământ ca si noi!