Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul rus de Externe anunţă marţi că nu închide uşa unor discuţii cu diplomaţi americani ”în zilele următoare”, în urma unor negocieri între Statele Unite şi Ucraina în Arabia Saudită, relatează AFP, transmite News.ro.
”Nu excludem contacte cu reprezentanţii Statelor Unite în zilele următoare”, anunţă o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de agenţiile ruse de presă oficială Tass şi de stat RIA Novosti.
Moscova face acest anunţ după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin ”săptămâna aceasta”.
Îi bagă Zaharova -ca de obicei!- pe toți păcălicii „pistolari” din State sub masă, iar ei nici nu știu ce i-a lovit – senilitatea!!!🥴