Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a lansat un mesaj Facebook, în contextul tensiunilor politice din interiorul Partidului Național Liberal și al disputelor juridice privind sancționarea parlamentarilor care ar fi constituit și votat un guvern PSD.
Abrudean subliniază că, deși independența aleșilor este un principiu constituțional, aceasta nu trebuie să se transforme într-o imunitate în fața regulamentelor interne ale formațiunii politice.
Mircea Abrudean a clarificat poziția instituțională și politică asupra dreptului parlamentarului de a vota conform propriei conștiințe. „Libertatea votului parlamentar este un principiu constituțional pe care nimeni nu îl contestă. Dar aceasta nu înseamnă că un partid politic își pierde dreptul de a-și apăra identitatea, valorile și regulile interne”, afirmă președintele Senatului.
Potrivit acestuia, discuția publică din ultima perioadă a fost deplasată eronat către încălcarea mandatului parlamentar, când, în realitate, miza este disciplina de partid. Abrudean susține că orice formațiune politică are autoritatea legitimă de a stabili criterii pentru membrii săi și de a lua măsuri disciplinare atunci când principiile interne sunt încălcate.
Președintele Senatului a explicat că sancțiunile luate de un partid împotriva membrilor rebeli nu afectează exercitarea efectivă a mandatului în Parlament, ci doar statutul acestora în interiorul organizației. „Discuția nu este despre libertatea de vot, ci despre relația dintre un partid și membrii săi”, a subliniat liberalul, sugerând că autonomia politică a partidului trebuie respectată în egală măsură cu cea a parlamentarului.
Referitor la deciziile recente ale instanțelor care au suspendat temporar anumite sancțiuni interne luate în PNL, Mircea Abrudean a precizat că „hotărârea pronunțată este una provizorie și nu stabilește soluția definitivă în această cauză”, semnalând că bătălia pentru autoritatea internă a partidului va continua pe căile legale.
Mesajul lui Abrudean vine într-un moment de maximă presiune politică, în care o grupare din PNL încearcă să forțeze reconfigurarea puterii.