G4Media.ro

Nicușor Dan: După graficul Gabrielei Firea, Prelungirea Ghencea – Domnești va fi…

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Nicușor Dan: După graficul Gabrielei Firea, Prelungirea Ghencea – Domnești va fi finalizată în anul 2979

Nicușor Dan, candidat independent la Primăria Capitalei susținut de USR, o acuză pe Gabriela Firea că nu a făcut aproape nimic pentru realizarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea – Domnești în cei aproape patru ani de mandat de primar general și arată că în ritmul în care s-au mișcat lucrurile până acum, șantierul va fi închis aboa în 2979.

”Gabriela Firea ne anunța veselă ieri că lucrările la proiectul Prelungirea Ghencea – Domnești sunt în grafic. Este o nouă mostră a imposturii primarului nostru general, pe care locuitorii din zonă, care suportă de ani de zile un trafic insuportabil, o resimt cel mai bine. În realitate, Gabriela Firea a preluat o lucrare din care până în 2016 se realizase (inclusiv exproprieri) 3,7% și a dus-o în 2019 la un procent de realizare de 4%. În acest ritm, de 0,1% pe an, lucrarea va fi terminată în anul 2979”, a declarat Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, pentru anul 2019 urmau să fie efectuate lucrări, inclusiv exproprieri, de 90 milioane lei, dar în realitate a fost realizat abia 2% din plan – lucrări de doar 2 milioane de lei.

Cifrele exacte sunt următoarele, explică Nicușor Dan:

  • Costul lucrării (inclusiv exproprieri) este de 565 milioane lei
  • Pana în 2016 fuseseră executate lucrări de 21 milioane lei (3,7%)
  • În 2017 urmau să fie realizate lucrări de 5 milioane lei, nu s-a realizat nimic
  • În 2018 nu a fost planificat și nu s-a realizat nimic
  • În 2019 urmau să fie realizate lucrări de 90 milioane lei, s-au realizat lucrări de 2 milioane lei (2% din lucrările planificate pentru 2019).
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Dane, ti-au luat partidu. Fa altul, o sa ți-l ia si pe ăla. Degeaba stai pe trotuar si comentezi.

  2. Mă intreb ce o sa mai comenteze omul asta când va fi Vlad Voiculesc primar.
    Despre candidatul PNL la primarie va avea ceva de comentat?
    Toți suntem „deștepți” Nicușoare, nu integralele salveaza România (sau primaria).
    Să fim Uniți conteaza cu adevarat: Electoratul asta va vota

    • N-are sanse, stai linistit. Primarul este un personaj cu sprijin politic si vad electoral si VV nu are din pacate nici una nici alta. ND are sanse mai mari.
      Si o zic ca un admirator al lui VV atat pentru CVul lui cat si pentru activitatea in spriinul bolnavilor de cancer.

    • Băi arici pansat, nu suntem toți deștepți. Te repezi să comentezi că Nicușor Dan una-alta, dar… Ai făcut tu ceva pentru a salva Bucureștiul sau România? Te-ai unit tu cu cineva pentru a salva ceva?
      Deșteptul lu’ pește!
      În loc să te bucuri că un deștept se bate contra mafiei pentru orașul tău, pentru țara ta, te găsești tu Gică Contra.

  3. Asa Nicu$oare, fa tu o minune, ne-am saturat de astia care dau din gură

  4. Dan inca viseaza la alegerile intr-un singur tur si la desemnarea lui drept candidat unic al dreptei in bucuresti .

  5. D-l Pandele, primar in Voluntari, a afirmat acum cativa ani, ca orasul Voluntari va fi capitala Romaniei si Bucuresti va fi o anexa a acestuia.
    D-na Pandele ( Firea ), sotia, primar in Bucuresti face totul pentru a satisface cererile sotului.
    Lucrarea de mai sus nu face parte din acest proiect.

  6. E deja de notorietate faptul că Duamna Gabi are o perspectivă temporală largă si chiar dacă ar fi avut-o stramtă, Prelungirea Ghencea tot in 2979 ar putea fi gata, pentru ca totul depinde de construirea Pasajului de la Domnesti, care n-ar trebui sa fie gata inainte de 2978, ca doar cum altfel ar putea fi blocata aderarea Turciei la UE…

  7. nicusor dan este optimist!
    si a scăpat din calcul un amanunt: in ritmul de acum, ar fi gata peste o mie de ani daca timpul nu ar distruge portiunile deja finalizate!

    • din fericire nici tu nici el nu stiti ce vorbiti. ca unul care sta pe bulevardul ala, am vazut zilnic ce s-a facut. momentan sunt in graficul stabilit de ei trebuie mutate tevile de apa si de gaze si au construit un zid de beton. evident. s-ar putea sa o taraganeze, dar nu au inceput lucrarile din 2016 cum zice el, ci abia din 2019. i-a desproprietarit pe cei ce aveau ceva pe locul ala si au timp pana in aprilie sa isi darame ce acareturi mai aveau pe acolo. si nu a distrus nimic timpul, ca nu e nimic finalizat ! 😀

  8. Din nefericire timpul distruge si lucruri nefinalizate

  9. Proiectul acesta este un copil cu multe moase. Largirea Prelungirii Ghencea este sub primarie, pasajul Domnesti sub CNAIR. La ultimul se lucreaza in pas de melc, iar constructorul cred ca este in insolventa.
    Ceea ce ma deranjeaza insa foarte mult, este lipsa de viziune pe termen lung. Daca tot ne-am apucat, la intersectia Bulevardului Ghencea cu Strada Brasov trebuia facut pasaj denivelat SUBTERAN si trebuia realizata strapungerea spre Calea Rahovei. Ar fi fost si mai bine daca s-ar fi gandit, pornind tot de acolo, iesirea din Bucuresti pentru A5 si A6 pe undeva intre Varteju si Magurele. Cu cat o lalaim mai mult, cu atat terenurile vor fi mai scumpe si va costa mai mult.
    Mi se pare o mare porcarie ce se face la Doamna Ghica – acel pod mizerabil. Este de neacceptat ca acolo, unde ai loc pentru pasaj subteran, sa le treci oamenilor tramvaiele pe la geam. Pana si Ceausescu avea mai ulta minte decat Firea. Ce, el nu putea sa faca un pod de-ala oribil in Piata Victoriei sau la Bucur Obor? La Basarab nu era alta solutie pentru ca ar fi fost o lucrare enorma sa subtraversezi liniile catre Gara de Nord si cele 2 magistrale de metrou.
    Eu nu prea cred in tramvaie. O fi ieftin sa le operezi, dar RK-urile liniei sunt scumpe si frecvente, presupun ca vagoanele costa si ele mult mai mult decat un bus, sunt lente si se blocheaza usor in trafic. Mie mi-a placut foarte mult chestia asta:
    https://www.youtube.com/watch?v=JW3wRfBbGJ0
    Am vazut-o cu ochii mei. E destul de lent si nu are capacitate mare, insa pe ansamblu isi face foarte bine treaba. Si nu va luati dupa traficul din filmulet. La orele de varf sunt foarte multe vehicule.

  10. Voiculescu este securist, ca si 80% din politicienii din Ro. Numai ca VV este si jigodie sorosista

    • Fara sa il apar pe Voiculescu: ai dovezi? Arata-le! Altfel le-o sugi si lui Soros si lui Voiculescu!

  11. Mafia exproprierilor psd la pasajul domnesti ;interesul nu a fost sa se construieasca pasajul domnesti ci interesul a fost sa se imbogateasca fostul consilier psd din primaria domnesti Neacsu Alexandru care din exproprierile de la pasajul Domnesti a incasat numai din Hg.390/ 2017 aproximativ 1.5 milioane euro aproximativ 7 milioane lei si mai are de incasat din Hg.289/2019.