G4Media.ro

MOTIVARE De ce a fost arestat protestatarul #rezist Cristian Dide pentru trafic…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

MOTIVARE De ce a fost arestat protestatarul #rezist Cristian Dide pentru trafic de droguri de risc: ”A trimis drogurile pe numele unor procurori, încercând astfel să acrediteze ideea că procurorii comandă substanțe interzise”

Judecătorii ieșeni au considerat că protestatarul #rezist Cristian Dide este pericol public pentru că a comandat produse conținând cannabis (o cânepă cu efect psihotrop, interzisă în România), din țară și străinătate, pe internet, și a trimis coletele la DIICOT Central și DIICOT Iași, arată judecătorii în motivarea deciziei de arestare dispusă de Tribunalul Iași.

Protestatarul a declarat instanței că așa a înțeles, pe de-o parte, să arate ușurința cu care aceste susbstanțe interzise se pot comercializa de pe internet, inclusiv din România, pe de altă parte, pentru a promova legalizarea consumului de cannabis în țara noastră și a putea, în cadrul procesului penal, să sesizeze instanțele europene cu privire la diferențele de legislație din statele comunitare referitoare la incriminarea consumului de cannabis.

Judecătoarea de drepturi și libertăți Alina Ungureanu arată în motivare că, din noiembrie 2020, Dide a început să trimită la DIICOT Iași și DIICOT Central, pe numele unor procurori, colete cu substanțe care conțineau cannabis. În martie acest an, procurorul DIICOT Iași, Vasile Airinei, s-a auto-sesizat și a deschis un dosar penal.

Pentru a crea aparența de legalitate, numitul Dide Cristian Mihai a căutat să achiziționeze produse care aveau trecute pe etichetă THC < 0,2%, invocând astfel Regulamentul UE nr..”, se arată în motivarea instanței.

Protestatarul a comandat și muguri de cannabis, cu conținut de CBD și THC. CBD este canabidiol, un compus regăsit în cânepa cannabis, iar THC este tetrahidrocanabidol, un compus canabidoid identificat în cannabis, cu efect psihoactiv.

Dide a comandat drogurile prin poștă din țară și străinătate, inclusiv din SUA. Le-a trimis la DIICOT și a scris pe plic: ”DIICOT. A SE DESCHIDE DOAR DE PERSOANE AUTORIZATE”, notează judecătoarea în motivarea deciziei de arestare.

Audiat la parchet și instanță, protestatarul a declarat că a decis să trimită cannabis la DIICOT ca să atraga atenția ”cu privire la ușurința cu care se pot achiziționa produse ce conțin THC din mediul on-line, cât și din magazine fizice”.

”Un alt scop îl reprezintă dezbaterea în fața unui complet de judecată a faptelor sale, motiv pentru care este interesat să fie trimis în judecată”, se arată în motivare.

<<Acesta a precizat că prima cantitate de cannabis achiziționată de la… a avut ca scop atașarea dovezii de achiziție la dosarul civil aflat pe rolul Tribunalului București – Secția II Contencios Administrativ, unde încerca să convingă instanța de necesitatea de a obliga Direcția Generală a Vămilor să ne comunice modalitatea în care aceste produse ajung pe piață, fără a fi oprite la vamă; bonul de achiziție a fost trimis la DIICOT Structura Centrală împreună cu factura de la …și …împreună cu un autodenunț; întrucât nu a primit niciun răspuns, a achziționat alte trei grame, le-a pus coletul venit de la D.M. și a făcut al doilea autodenunț, la care a atașat și confirmarea de primire a primului autodenunț.

Totodată, inculpatul a arătat că dorea să amplaseze un tonomat la care să se vândă muguri de cannabis în vederea obținerii de profit, cât și pentru a atrage atenția că aceste produse sunt legale în restul UE și se comercializează în astfel de tonomate; în aceeași declarație, inculpatul a susținut că un alt scop pentru care dorea să instaleze tonomatul era acela de a promova proiectul ”legalizăm.ro”, proiect ce urmărește relaxarea legislației privind cannabis-ul în România.

În declarația dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul a arătat că demersul său a vizat realizarea scopului Asociației Evoluție în Instituție privind aplicarea legii de către DIICOT în mod egal referitor la toate societățile care comercializează produse pe bază de cannabis și, totodată, a urmărit declanșarea unui cadru procesual în care să aibă posibilitatea de a invoca excepții de neconstituționalitate și a solicita sesizarea instanțelor europene cu privire la anumite aspecte de ordin legislativ>>, se arată în motivare.

Magistratul nu s-a lăsat însă înduplecat și a emis mandat de arestare pe numele lui Cristian Dide. Judecătoarea enumeră mai multe motive pentru care Dide este pericol public:

<<Deși avea alte căi pentru a susține demersul pe care îl promovează, a înțeles să comită infracțiuni pentru a promova ”legalizarea Cannabisului” (…)

inculpatul a trimis drogurile pe numele unor procurori, încercând astfel să acrediteze ideea că procurorii comandă substanțe interzise și că instituțiile statului nu sunt apte să stopeze fenomenul comercializării drogurilor de risc sub aparența unor activități comerciale legale>>, a motivat judecătoarea.

Dide se află în arestul IPJ Iași din 23 noiembrie 2021, sub acuzația de trafic de droguri de risc.

Citește motivarea Tribunalului Iași privind arestarea protestataruli #rezist Cristian Dide în întregime: Extras – Ã_ncheierea nr. 277-JDL-23.11.2021

Decizii haotice ale instanțelor privind transparența hotărârilor judecătorești

Decizia motivată privind arestarea lui Cristian Dide a fost pus la dispoziția G4media.ro de Tribunalul Iași în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a ghidului CSM de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.

Deși Tribunalul Iași, instanța care a dispus arestarea lui Cristian Dide a pus la dispoziția presei motivarea în format anonimizat, potrivit legii, în schimb, Curtea de Apel Iași, instanța care a confirmat arestarea, a considerat că documentul nu este public.

De notat și că, instanțele anonimizează numele, inclusiv al inculpaților, în documentele trimise presei, însă pe portalul instanțelor acestea sunt trecute neanonimizate.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. Din ce spun judecătorii făcea trafic de droguri din august și când si-a dat seama că este de mult timp urmărit a incercat să o facă pe activistul civic trimițând la DIICOT o parte din droguri.
    După cum a fost prezentat ce i s-a întâmplat pare a fi o incercare de compromitere a USR, a mișcărilor anti-corupție, întrucât mafia MSM românească (pușcăriașul Dan Voiculescu, fugarul Ghiță) abia așteptau să fie protejat de USR sau mișcarea rezist!

    • @ Nume*
      Ai si tu o obsesie cu uSECUricii puri si duri.
      Te bazezi pe ceva ? Pe nimic !
      Altfel, toata povestea e centrata pe continutul in THC. Daca in respectivele colete era ,,marfa,, cu THC <0.2%, avem de a face in mod evident cu un abuz si ,,juristii,, in cauză trebuie sa răspundă.

    • Mare nesimtiti Dide asta! Parca procurorii au nevoie sa-si comande droguri prin curier…Ei isi fac parte direct de la camera de probe!

    • Useristul dide la pușcărie! Drogații de usereplus sunt disperați ca nu mai au ciolan de ros și cauta sa fie relevanți. Dide e un dezaxat pe etnobotanice…

    • Observati cum slugoii Rusiei sunt anti-USR, inseamna ca ar trebui sa votam USR in continuare.

    • Gata tovarăși, dacă l-au prins cu droguri pe Dide, puteți fura liniștiți miliardele de la UE !

    • Hipsterachi din USR toti sunt consumatori de droguri bai. Se si lauda.

    • Preferăm ca beizadelele şi în general bogaţii să se distreze la greu pe şest. Nu se poate să avem legalizate, şi bine stăpânite, ca în Olanda, prostituţia şi consumul recreativ de droguri uşoare, din motive de ipocrizie, semi-creştinism şi înapoiere culturală. Festivalul Enescu ne-a dat iluzia, chiar fără TVR Cultural, că se întâmplă ceva fantastic în localuri moştenite de la Regina Elisabeta (Ateneul) şi de la… Gheorghiu-Dej (Sala Palatului, Sala Radio, Opera, Pavilionul Romexpo Gaudeamus, Circul!). România educată de noua putere trebuie să se preocupe însă de creşterea Infrastructurii Intelectuale: Digitalizarea Bibliotecii Naţionale să depăşească, oferind periodice online, Biblioteca Digitala a Bucureştilor. Şi să avem o Operă ca la Sydney pe Insula din Lacul Morii şi un Muzeu de Artă Contemporană ca la Bilbao în Pipera.

    • Stie cineva:prenumele :”Olivia” vine de la „Laura-Cătălina” sau vine de la „Lia” ?
      Zic să nu vorbesc urât cu șefa Comisiei sau, Doamne ferește!, si mai rău, cu sefa CSM…!

    • o greșit omu’ pachetele
      ce atâta vânzoleală
      o pus șosetele flaușate la procurori și cannabisu’ la nevastă-sa
      da’ s’or jucat ăia micii…

  2. Daca vreti o tara ca afara cu adevarat trebuie sa iubiti iarba, prostitutia si lg.b.t.

  3. Persista in proteste inutile. Totusi, putea trimite o bomba.

  4. Deducţia conform căreia „procurorii comandă droguri” este cel mult o opinie personală nefondată. Există vreo probă că inculpatul ar fi declarat vreodată că „procurorii comandă droguri”??? Povestea cu „procurorii comandă droguri” pe internet la locul de muncă pe numele lor e o inepţie monumentală.

    Am înţeles că instituţiile statului eşuat sunt cam deranjate, dar arestul preventiv se impune în situaţii mai serioase şi cu motivări, care nu ţin de sfera părerilor.. Plus că mai există şi arestul la domiciliu, controlul judiciar. Dacă, prin absurd, inculpatul continua in activităţile sale ilicite, atunci controlul judiciar putea fi înlocuit cu măsura arestului preventiv. Un judecător de la tribunal ar trebui să poată mai mult. Dar la Tudorel-City… ce aşteptări să ai?

  5. Dide a cumparat produsele de pe magazine online din RO.
    Eticheta produselor mentiona THC < 0.2 (ceea ce face produsele legale), deci despre ce intentie de a crea o aparenta de legalitate poate fi invinuit Dide? Produsele nu erau comercializate de el si etichetele nu erau tiparite de el.
    Acreditarea ideii ca instituțiile statului nu sunt apte să stopeze fenomenul comercializării drogurilor de risc este motiv de dosar penal? LoL.
    Concluzia: cu sa fara basca, te umfla!

    • ograne de forta adica dau cu pulanul sa desfaca un borcan cu gogosari ….la asta se rezuma tot. incompetenti si autosuficienti…..garcea ….1 clasa ….ce sa ceri ?

      garbage in = garbage out

    • mie mi se pare ciudat ca nu ii salta pe aia de le vand. in sua nu ii ia nimeni pe consumatori, ca ar baga juma de tara dupa gratii, ci pe vanzatori. la noi vad ca e liniste si pace.

    • Da, dar nu-i vorba de bască, nu le pasă lor de Dide.
      Problema e să-și ascundă inepția, incompetenta și corupția.
      Si e bine ca și judecătorii au căzut în plasă, să fie clar că și ei trebuie să plece.

  6. Cu ajutorul judecatorilor si al procurorilor a fost furata tara asta, coruptia si incompetenta domnesc

  7. Iertati-ma, dar mie mi se pare ca si articolul asta si motivarea judecatorilor sint o varza si nu lamuresc nimic. Dar poate nu inteleg eu ceva.
    Cum adica „a comandat produse conținând cannabis (o cânepă cu efect psihotrop, interzisă în România)” . Pai si cinepa care se cultiva pentru uz industrial tot din genul Cannabis este.
    Citesc pe Wikipedia: ” Produsele industriale de cânepă sunt realizate din soiuri de Cannabis selecționate pentru a produce o cantitate mare de fibre și un nivel minim de THC (Δ9- tetrahidrocannabinol), o substanță psihoactivă” .
    Nu e clar, pina la urma, ce substante sint interzise in Romania: toate substantele extrase din Cannabis sau cele care contin THC (in orice cantitate) sau poate cele care contin THC peste o anumita valoare?
    G4Media ati dat o stire care merita sa fie documentata mai mult.

  8. Singurul drog de risc care ar trebui ilegalizat e prenadezul din care trag șefii DIICOT de permit asemenea șarade sa mai aibă loc în epoca informației. O rușine regresivă, asta suntem. Îl aducem pe burebista în epoca internetului gigabit. Primul lui instinct e sa dea cu parul, că atâta știe. Încetați să demonizați thc-ul, e o mizerie fără sens.

  9. Procurorii romani, din cauză că au fost asimilați magistraților, au lefuri și pensii speciale mult prea mari și de aceea își permit să fie neserioși, ca să nu zic ticăloși!

  10. N-ai ma voie sa faci misto de organe! La bulau cu infractorele! Pe viata!

    • Interesant e altceva. Aia care stau mereu cu abu zul in gura, ca procurorii rai aresteaza valorile neamului, dom profesor Dan Voiculescu, domnu Ghita, tot psdul, jumatate de PNL, acum nu au nicio problema, dimpotriva! E clar ca de fapt ii intereseaza persoanele. Daca sunt bor fasi de-ai lor, procurorii sunt rai.

  11. Asta-i bascalie ,! Daca evaluati averile procurorilor, la unii trebuiesc 10 generatii sa castige ca sa le justifice !Au facut un mare kk !

  12. Grozav ce seamana discutiile de aici cu cele din studiourile Antenei 3 ! De ce incalcati independenta justitiei, băi? De ce atacati procurorii? Rusine! In democratie traficantii stau la puscarie! S-a pronuntat o instanta! Mișto vremuri… 😀😀

  13. Traficul de droguri se plateste simplu : La PUSCARIE !
    Abia astept sa il ancheteze si pe pamfletu ala de Ceausescu :)))
    Oricum intr-o tara normala personaje ca acestea erau de mult la un spital de nebuni.

    • ai studiat lb romana cu profesorul de religie? uite o compozitie pe tiparul tau: esti sarac cu duhul dar cu „de toate”, ca la saorma

    • dar ce e in neregula cu romana lui????
      ca nu observ. si ca idee, are dreptate. daca legea zice asa, sanatate si un praz verde. ma indoiesc ca isi permiteau un abuz. data viitoare sa nu mai trimita astfel de cadouri procurorilor.

    • voi 2 …militieni …cititi o carte ….glumesc. ..nu exista asta ceva

    • abuzuri zici? 10 august ……trage apa dupa tine

  14. O motivare idioata. Cineva a fost prins cu ocaua mica! Problema reala este ca acum nu mai pot inchide ochii la traficul de droguri! probabil ca gigeii is luati la bani marunti de alte institutii ale statului.

  15. Gunoaie sociale-cei care vand droguri copiilor nostru ar trebui executati!Justitia trebuie sa-si faca treaba, altfel sustinatorii camasilor verzi vor lua amploare!

  16. Da, ii vand droguri copilului tau in timp ce se opreste din drum spre farmacie, unde l-ai trimis sa iti ia niste Mona.

  17. Dupa ce iese din puscarie ar fi bine sa incerce schema asta si prin Malaezia. Acolo sigur inteleg procurorii mesajul pe care vrea sa il transmita.

  18. legalizarea consumului de droguri nu este o oportunitate a agendei publice, dar este o mare afacere pentru furnizorii și comercianții substanțelor, de aceea au denumirea de droguri

  19. Milițienii vor să-l mazilească pentru că s-a luat de Arahat. Evident, nu că aș scuza o lătură infectă precum Dide.