G4Media.ro

Ministrul Educației vrea creșterea duratei anului școlar începând cu 2022/ Sorin Cîmpeanu:…

Ministrul Educației vrea creșterea duratei anului școlar începând cu 2022/ Sorin Cîmpeanu: Suntem printre ultimele ţări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. Vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, propune ca din toamna anului 2022 să fie lungită perioada anului şcolar, el explicând că a făcut o propunere în acest sens chiar pentru anul şcolar 2021-2022, dar că aceasta nu a fost acceptată, fiind invocată predictibilitatea, transmite News.ro.

„Structura anului şcolar pentru anul şcolar 2021-2022 este deja stabilită. Mai departe, din toamna anului 2022, am făcut publică opinia mea, pe care o susţin: este nevoie de o creştere a duratei cursurilor. Suntem printre ultimele ţări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe durata crizei sanitare au fost foarte mari – nu numai în România, este drept – ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a afirmat ministrul Educaţiei, duminică seară, la Digi 24.

Întrebat ce părere are despre propunerea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a afirmat că în opinia sa, pentru următoarea perioadă durata vacanţei de vară ar trebui redusă la o lună, actualul deţinător al portofoliului Educaţiei a răspuns că „vacanţă de vară mai scurtă, asta înseamnă perioadă de cursuri mai lungă”, el arătând că „este nevoie de acest lucru”, însă propunerile în acest sens pentru extinderea perioadei de cursuri din anul şcolar următor, care începe în toamnă, „acestea nu au fost acceptate”, invocându-se că este nevoie de predictibilitate.

„Nu ştiu şi nu vreau să vă răspund acum (cu privire la ipoteza unei vacanţe de vară de o lună, – n.r.). Nu mă antepronunţ, dar cu siguranţă vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă”, afirmă Cîmpeanu.

În prezent conform ministrului, perioada anului şcolar durează, în România, 34 de săptămâni, fiind mai scurtă decât în multe ţări europene. Astfel, într-un ciclu de învăţământ de 12 ani, un elev din Germania învaţă cu doi ani şi jumătate mai mult decât un elev din România.

sursa foto: gov.ro

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

8 comentarii

  1. Cred că este mai bună măsură eliminării materiilor „inutile” și înlocuirea cu materiile considerate importante (in funcție de aria curriculara). Fiecare ministru al educației vrea de fiecare data să își pună amprenta, nu se gândește să schimbe și numele unor examene, cum ar fi sa fie din nou „capacitate”???

  2. Trebuie mai întâi ca elevii să fie lăsaţi să meargă la şcoală. Dar deh, PNL e antieducaţie, ca PSD.

  3. Mai efiecientă ar fi măsura micșorării numărului de copii la clasă, acum, în urban, sunt clase cu 38 de copii! Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine!

  4. Au primit ordinul de la Renew Europe.
    Copii trebuie macelariti si supusi orelor nonsens luni intregi. Bravo

  5. D-le ministru,in Germania și alte țări nu se face școală așa cum se face in Romania.Ii inebuniti pe copii cu teoria.Voi in parlament cita școală aveți Lăsați copii să aibă vacanțele așa cum le-am avut noi ,părinții.Vreti să îi faceți parlamentari culți cum sunteți voi?Nu vedeți că Sint stresați și recurg la suicid?Să va fie rușine.Care cum veniți schimbați legile după cum visați.

    • Asa este. Aveți perfecta dreptate👋👋👋

  6. Politicienii de la noi nu au învățăm nimic, nu au nici o previziune asupra tuturor realităților.Domnule Câmpeanu va perindat de multi ani pe la ME , dar pana acum nu ati copiat niciun model al unei tari europene , cel mai viabil si predictibil si nu mai faceti experimente pe elevi.

  7. Vacanta de vara prelungita pe aceste calduri desertificatoare seamana cu o sanctiune grava pentru elevi, profesori, parinti etc. Creierul nu functioneaza bine pe arsita.
    O multime de zile libere si teme interminabile la materii care scapa interesului si atentiei printre altele din cauza aglomerarii fara rost.
    Profesorii trebuie sa fie pedagogi innascuti, mai ales in timpuri de schimbare a stilului de a face scoala, iar ei nu au nici pregatire in aceasta specialitate.
    Parintii, fosti elevi mediocri in majoritate, se amesteca in treburile scolii si cand trebuie si cand nu trebuie.