G4Media.ro

Ministrul Educației din Olanda cere să nu mai fie trecut sexul pe…

sursa foto: Facebook/ Ingrid van Engelshoven

Ministrul Educației din Olanda cere să nu mai fie trecut sexul pe cartea de identitate

Cetăţenii olandezii nu vor mai avea menţionat sexul pe cărţile de identitate care vor fi emise peste câţiva ani, menţiune pe care ministrul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei, Ingrid van Engelshoven, o consideră ”inutilă”, scrie sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

Într-o scrisoare transmisă parlamentului, doamna Ingrid van Engelshoven, însărcinată şi cu ”Emanciparea”, menţionează intenţia de a elimina această menţiune din cărţile de identitate începând cu anii 2024-2025. Sexul va rămâne însă înscris pe paşapoartele olandeze, întrucât astfel procedează şi celelalte state ale UE.

”Olanda nu ar fi prima ţară membră (a UE) cu o carte de identitate fără menţiunea genului. Cartea de identitate germană nu menţionează sexul”, iar cetăţenii trebuie să-şi poată „modela propria identitate şi să trăiască în deplină libertate şi securitate”, motivează ea.

”Este o veste excelentă pentru persoanele care au zi de zi probleme cu această categorie a genului pe cartea lor de identitate”, au reacţionat organizaţii olandeze de apărare a drepturilor homosexualilor şi ale altor minorităţi sexuale.

sursa foto: Facebook/ Ingrid van Engelshoven

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

35 comentarii

  1. Degradații dracului. Ăstia o să ajungă toți niște gay. Apără ei drepturi pentru scursuri. S-au înmulțit ăstia contra naturii. D’aia primește omenirea ce are acum. De la astfel de scursuri. Si mai e o țară(nu-i dau numele) în care colcăie pedofilii. Bă mai aveți nițel si legalizati toate mizeriile lumii. Stricații la cap ai lumii. Să-i ia covidu pe toți!

    • N-ai prea multa minte, nu-i asa?

    • pastilele, te rog…nu uita de pastile

    • a revenit vadim

    • @ cio-c-vasea. Bravo! Cu oameni ca voi vom construi societatea moderna. Intr-adevar, acum e o problema pentru cei care vrem sa fim in pas cu moda, de acum inainte nu mai e nevoie de schimbarea cartii de identitate la fiecare schimbare de sex. Mai ales acum, in iepoca moderna, cand moda se schimba anual.

    • Si inca ceva: de ce e nevoie ca politia sa precizeze, cand aresteaza un infractor, ca e vorba de „o persoana de sexul cutare, in varsta de atatia ani”? Ia sa termine cu chestia asta, de unde stie politistul ce sex are ala sau aia?

    • Era sa uit: imi aduc aminte ca Base, intr-o campanie electorala, zicea ca vrea sa fie votat si de astia cu probleme de sex, ca cica si pe aici pe la noi ar fi cam 10%. Pai astia pot asigura usor victoria in alegeri a partidului care-i sustine. Sau chiar pot sa-si faca partidul lor.

    • Multi analisti comenteaza pe acest site!Si cand te gandesti ca funda..listii rusi vor veni in Romania, ii apuca g.oaza!

    • mai tineti minte filmul ALLY MCBEAL ?!

      cate scene au fost filmate in toaleta unisex ?!

      filmul a rulat la noi dupa 1997…

      stati linistiti, voi cei pasionati de voyeurism, veti avea WCuri unisex…

      tot peste 20 de ani incestul si necrofilia vor fi acceptate…

      de.unde stiu ?

      de la viitorii lideri „suedeji” ai ueSS, cei care, atunci cand vor fi la putere, vor da placute la propriu voua, #kondensatorilor, si copiilor vostri

      Incest between siblings and necrophilia should be legalised, a branch of the Swedish Liberal People’s Party has argued.

      The Stockholm branch of the party’s youth wing (LUF) voted on the controversial motion at its annual meeting on Sunday.

      It called for the repeal of several laws to make consensual sex between brothers and sisters aged over 15 legal, as well as allowing people to „bequeath” their bodies for intercourse after death without fearing the perpetrator would be prosecuted.

      https://www.independent.co.uk/news/world/europe/incest-and-necrophilia-should-be-legal-youth-swedish-liberal-peoples-party-a6891476.html

  2. Wow,ce știre importantă,săriți frați români, olandejii distrug Civilizația Occidentală cu buletinul satanic. Pffff

  3. Asta inseamna civilizatie si educatie, sa mergi inainte . Noi , doar peste 50 de ani vom intelege masura.

    • Ce ti se pare civlizat in faptul ca nu se mai trece barbat/femeie pe un buletin, sau alt gen.
      Care e logica pt care daca se trece e necivilizat? Adica daca eu sunt barbat si vreau sa apara sex masculin sunt necivilizat , sau jignitor?

    • Toti lingaii si lacheii bruxellezilor de lux si pederastilor n-au decat sa mearga toti sa se bucure de progresismul lor deviant in BENELUX+Germania si sa ne lase pe noi in pace sa ne vedem de treaba noastra!

    • eu mi-am lasat barba si era sa nu mai trec de filtrul de la vama (da, noi, romanii, cand plecam din tara trebuie sa aratam pasaportul). nu s-a uitat idiotul de politist sa vada ca sexul e trecut corect acolo. masculin? are barba? all good!

    • S-ar putea sa o intelegem mai devreme, tot la fel cum am inteles pericolul epidemiei pe cand facea ravagii in alte tari iar la noi era liniste. Am avut avantajul de a putea observa din timp efectele.

  4. şi dacă individul e dat în urmărire, îl cheamă Ingrid şi are păr lung, o să caute poliţia o femeie în loc de bărbat?

    sunt unele probleme practice…

    • cand te duci in club, ceri actul de identitate sa vezi ce scrie acolo ca sa te convingi ca e femeie? (sau barbat)

    • „cand te duci in club” – tu ai citit macar ce problema a ridicat cel caruia i-ai raspuns? evident ca nu, tu dai exemple total stupide. aici nu e vorba de cluburi. da-le dreacu de mizerii.
      aici e vorba de niste aspecte practice in situatii sensibile. nu e vorba ca are cineva ceva ca nu scrie sexul pe cartea de identitate. dar ce sa vorbesc eu cu tine?….tu te gandesti la cluburi, ca aia era vital.

  5. Treceri domne genul: atack helicopter

  6. Eu sincer cred ca au gandit-o la genul: „cum impacam si capra si varza?”
    Asa, in loc sa se trezeasca ceva „attack helicopter” ca nu se simte recunoscut si acceptat nu mai are nimeni nimic de comentat; nu se mai trece nimic acolo

  7. Ce nelegiuire, ce dezastru! Cum se poate? Și la Sfânta Scriptură zice că pe buletin se trece sexul!!!

    Abia aștept primele acuzații de neo-marxism la adresa guvernului condus de Rutte, care e un conservator destul de right-leaning :).

    Hai, ziceți că e leftist, azi nu râsesem îndeajuns.

  8. deci o sa pot sa ma pis in toaleta la femei 🙂

    • Cel mai bun comentariu !
      Întradevăr, cum se rezolvă practic situația în care un pervers intră peste femei (femei fără puță) în toaletă, cum îl scot paznicii, când va declara că e „gender fluid” ?

    • Cum se va proceda la competițiile sportive ?
      Li se va recolta ADN-ul înainte de probe, sau bărbații se vor putea înscrie la competiții feminine ?

  9. Împotriva fraudelor, Papa de la Roma era căutat la coaie. Acum va fi căutat la ministreasa Olandei.

  10. Asta se intampla daca doamnă face sex si cu femei: nu mai stie ce sex are!

    • Boss daca tu tre sa te uiti in buletin sa stii ce sex ai… ai o problema.
      Si daca ce fuzzi e atat de incert incat tre sa ceri buletinul… ce sa zic… imi pare rau.

  11. Olanda vor fi prima tara din lume in care cauza mortii nu va mai fi specificata in certificatul de deces, in special in cazul in care esti sclavete roman mort pe campul de SPARANGHEL.

    • sclavete roman fugit din tara din cauza ca partidul care a fost la putere 80% din timp, dupa revolutie a pradat tara. asta ai uitat sa o zici.

  12. Sa nu se treaca nici numele si sa nu apara nici fotografia persoanei ca sa nu mai existe discutii. Doar un cod de bare.

    Iar politia sa fie inlocuita cu lucratori sociali de stanga, socialisti pro Antifa sau feministe radicale dar de preferat persoane cu unul din genurile Androgynous, Bigender, Cisgender Female, Gender Fluid -Gender Questioning, Neither, Non-binary care sa aplaneze conflictele fara sa-i traumatizeze pe infractori.

    Curand se va considera sexism primitiv sa spui ca esti barbat sau femeie.
    Fk this BS.

  13. Gibonule, lăsând propaganda gay la o parte, comentariul tău e cretin : dacă un român e tratat ca un sclavete pe undeva este doar din cauza Psd-ului, care l-a ținut needucat, l-a învățat milog (vaucere, asistență socială), a distrus economia și astfel locurile de muncă din România care mai există sunt prost plătite.
    Și să mu uit, cum mulți patroni din România sunt foști securiști, tratamentul angajaților este mult mai des mizerabil la moi în țară

  14. Pai si cum vor mai sti la ce toaleta sa mearga?

  15. Ne vom saluta ca in Crocodile Dundee, cu mana la p..la.

  16. Eu propun eliminarea completa a CI. De ce sa umblam cu fofirlici si jumatati de masura?

  17. Incet incet Olanda se scufunda:la propriu si la figurat.