Home » Articole » VIDEO Ministrul Apărării: România va produce arme de asalt / Infanteria va fi dotată cu o mașină de luptă de ultimă generație / 21 de proiecte finanțate prin SAFE vizează înzestrarea armatei și cumulează 11,68 miliarde de euro

VIDEO Ministrul Apărării: România va produce arme de asalt / Infanteria va fi dotată cu o mașină de luptă de ultimă generație / 21 de proiecte finanțate prin SAFE vizează înzestrarea armatei și cumulează 11,68 miliarde de euro

14126
sursa foto: Facebook/ MApN
Ascultă articolul

Radu Miruță, ministrul Apărării, a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre investițiile în apărare pe care România le va face în 2026, dar și despre principalele obstacole care ne împiedică să accesăm fondurile europene prin programul SAFE.

„Din cele 34 de proiecte care acoperă tot spectrul, 21 sunt pentru înzestrarea pură a armatei. Cumpărăm, producem, coproducem armament. Cele 21 de proiecte cumulează 11,68 de miliarde de euro, adică bucata principală din acest SAFE. SAFE nu poate finanța nimic nou din ce nu a fost trimis la Comisia Europeană. Nici ce a fost trimis nu ar fi putut fi trimis decât dacă are o legătură strictă cu armata. Capetele de autostradă sunt zona în care, pe o mobilizare militară, se face mobilizare pe autostrada respectivă și Comisia Europeană a acceptat asta. Cele 21 de proiecte care au legătură exclusivă cu Ministerul Apărării sunt proiecte care, de fapt, au fost mutate pe linia asta de finanțare din planul de înzestrare al armatei. Armata are un plan de înzestrare aprobat în CSAT multianual, care este cu o listă suficient de lungă. Parte din lista asta a fost mutată ca să fie finanțată prin SAFE. Multe detalii sunt clasificate. Eu am solicitat să fie declasificate și se va întâmpla asta cred că săptămâna viitoare”, explică Radu Miruță.

- articolul continuă mai jos -

Ministrul Apărării spune că sunt și proiecte ce vizează o nouă mașină de luptă pentru infanterie, care va fi de ultimă generație.

„Între cele 21 de proiecte sunt proiecte care au legătură cu mașina de luptă a infanteriei. Vom avea o mașină de luptă a infanteriei de ultimă generație care să acopere o parte a necesarului armatei române pentru asta și destul de scump. Arma de asalt, care nu este chiar nouă astăzi, va fi una modernă pentru toți militarii armatei române”, susține Radu Miruță.

Va fi și o finanțare pentru drone, dar și pentru achiziția de noi radare care să asigure o verificare mai detaliată a ceea ce se întâmplă în spațiul aerian al României.

„Există o componentă acolo pentru drone, pentru că am fi obtuzi să spunem că subiectul ăsta nu există. Există o componentă care este trecută acolo pentru apărare antiaeriană, pentru muniție, în special cea pentru echipament modern pentru care facem achiziții de echipament, dar nu neaparat și localizare de muniție, pentru radare, pentru a îndesi punctele de pe teritoriul țării de unde putem să analizăm ceea ce se întâmplă în spațiul aerian al României”, detaliază ministrul.

Miruță spune că vor fi achiziționate și mai multe nave de patrulare, iar arma de asalt pentru infanterie va fi produsă în România, pentru a nu depinde de nimeni în cazul unui conflict armat.

„Aici a fost o analiză extrem de serioasă și minuțioasă legat de ce anume să se facă singur în România, ce anume să poată fi cumpărat exclusiv de la alții și ce anume se face în colaborare. Este și o zonă de component navală, cu niște nave de patrulare pe care eu propun tare mult să le putem face chiar în România. Analiza asta a plecat pe mai mulți factori. Unul, cum sunt rachetele Mistral, care sunt o achiziție comună cu mai multe țări nu erau de făcut exclusiv în România la nivel de tehnologie folosită pentru o astfel de rachetă. Pe acelea le-am cumpărat de pe raft, direct de la magazin, obținând un preț mai mic pentru că am cumpărat un număr mai mare prin achiziția comună. Arma de asalt, ar fi irațional strategic să spui că e pușca pe care o are fiecare militar, dar în caz de război tu depinzi de altul să ți-o dea. Deci e clar că arma de asalt trebuie să fie produsă în România”, explică ministrul Apărării.

România va produce arme de asalt

Dacă România dorește să transfere tehnologie pentru a produce armament pe plan local, aceasta costă, dar strategic este un pas esențial pentru garantarea securității naționale.

„Există componente pentru care se mai împarte o dată analiza în două. Cu cât ceri mai mult să se producă în România, cu atât crește prețul pentru că transferul de tehnologie, construirea unei fabrici costă. O componentă majoră este strategică, o altă componentă majoră este includerea lanțului de aprovizionare local.
Nu vorbesc despre ce vreau să fac, vorbesc despre ce am făcut. Cu fabrica de pulberi de la Victoria, unde este cunoscut că s-a semnat cu Rheinmetall și am introdus în contract obligația de interacțiune cu furnizorii locali nu de drag, ci de obligație. România va produce arme de asalt”, punctează Radu Miruță.

„În fabricile de armament cresc copaci la propriu”

Ministrul Apărării susține că în multe fabrici de armament din România cresc copaci la propriu, astfel că acestea au nevoie de investiții pentru retehnologizare.

„În aceste zile lucrăm împreună cu ministerul Economiei la condițiile de cooperare care stabilesc procentul de localizare. Sunt discuții comerciale care se poartă cu entitățile economice care pot să producă astfel de lucruri.
Un aspect important și cred că este ultimul tren pe care îl putem utiliza este dezmorțirea industriei naționale de armament. În fabricile noastre cresc copaci la propriu. Noi vrem ca armata română să primească tehnologie de ultimă generație, că militarii se duc cu pieptul la înaintare și vrem ca această tehnologie să fie produsă în industria națională de armament.

Aici apare o problemă. Mecanismul ăsta prin care avem niște comenzi, avem niște bani pe care îi vom plăti ne dă posibilitatea să jucăm un pic mai inteligent, să spun vrei să iei miliardele astea, că te preocupă și pe tine ca firmă. Taie copacul de acolo, îți fac o hală nouă, dar pe platforma aia, cu angajații mei așa cum sunt ei, facem în comun.

Vii cu tehnologia pe care noi nu o avem și încet, încet, parte din angajații noștri vor învăța să utilizeze tehnologia asta, care va rămâne la noi. Dacă după asta economia din industria națională de apărare nu va fi în stare să deruleze în continuare contracte aducându-le tehnologia asta nouă aici, nu mai e nicio speranță”, susține Radu Miruță.

Zeci de administratori speciali de la companiile de armament au fost dați afară și a fost modificată legea pentru ca acestea să poată folosi tehnologia cumpărată prin programul SAFE, dar finalmente politicul trebuie să decidă calea de urmat.

„Am modificat legea, am făcut mărire de capital social, m-am uitat la toate companiile din industria de apărare care țin de Romarm. Multe companii sunt praf. Așteptarea ca asta să se rezolve nefăcând nimic este o așteptare inconștientă. Am dat afară 21 de administratori speciali, am lansat selecții pentru 26 de companii, am modificat legea pentru ca miliardele pe care le primesc și le au în conturi fizic pentru că este o nebunie.

Societățile statului român au în conturi sute de milioane de dolari și nu au capacitate să angreneze comenzi noi, pentru că spuneau că legea nu le permite să pună componenta de TVA. Am semnat și am emis o hotărâre de guvern, în urma căreia banii pe care îi iau, îi pot folosi și pentru TVA. Acum au tot: au bani, au și tehnologie prin forțarea interacțiunii cu mediul privat care va livra tehnologie plătită prin SAFE.

Dacă nu există politic dorința de a se da tratamentul și antibioticul corect în ce se întâmplă cu acele companii, nu mai există vreo soluție”, conchide ministrul Apărării.

Ce este programul SAFE

Instrumentul financiar are câteva caracteristici care îl fac extrem de atractiv pentru industriile militare din țările UE, precizează Comisia Europeană.

Comisia se bucură de un rating de credit AAA de la majoritatea agențiilor majore de rating, inclusiv Fitch Ratings, Moody’s și Scope.

Prin urmare, un împrumut de acest fel poate fi, pentru țări precum România (rating de credit BBB), mai puțin costisitor decât dacă ar merge pe piață să ia bani în nume propriu.

De asemenea, SAFE va oferi și împrumuturi cu maturitate lungă, cu o durată maximă de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea principalului.

În același timp, împrumuturile vor fi garantate de bugetul UE, ceea ce înseamnă că statele membre nu vor trebui să scoată bani suplimentari ulterior.

Un alt avantaj suplimentar al utilizării SAFE este că statele membre nu vor trebui să plătească Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la achiziții.

Printre condițiile anunțate de Comisie este aceea că minimum 65% din valoarea sistemului de armament achiziționat trebuie să fie produs într-un stat membru UE, Ucraina, sau într-o țară din Spațiul Economic European/Asociația Europeană de Liber Schimb. Restul de 35% poate proveni din orice țară terță din lume, evident, dacă nu este supusă unui embargo.

O altă condiție ține de un anumit control asupra componentelor și software-ului care vor veni din străinătate, asigurându-se că companiile interne au autoritatea deplină asupra lor. Comisia vrea să se asigure în acest fel că țările terțe nu pot bloca, spre exemplu, utilizarea sistemului printr-un așa-numit kill switch.

Scopul SAFE

UE vrea să fie capabilă să se apere singură, dacă este necesar, împotriva unui agresor. Războiul din Ucraina și nou abordare a politicilor de securitate ale SUA i-au forțat pe europeni să tragă o serie de concluzii.
Planul „Readiness 2030” al Comisiei, din care SAFE este un pilon cheie, își propune să accelereze comenzile, să securizeze lanțurile de aprovizionare și să stimuleze liniile de producție prin încurajarea statelor membre să combine achizițiile în anumite capabilități care sunt văzute ca prioritare.

Acestea includ muniție, sisteme de drone și anti-drone, apărare aeriană, mobilitate militară și război electronic, printre altele.

În conformitate cu Regulamentul SAFE, statele membre au termen până la sfârșitul lunii noiembrie 2025 pentru a depune cererile de împrumut.

Important de notat că, deși țările non-UE pot participa la achizițiile comune, ele nu vor putea primi împrumuturi.

Reamintim că, în martie 2025, Comisia a propus Cartea albă pentru apărarea europeană – Readiness 2030 și Planul său ReArm Europe/Readiness 2030 ca un pachet ambițios de apărare care oferă statelor membre ale UE pârghii financiare pentru a stimula o creștere a investițiilor în capabilități de apărare.

Cartea albă prezintă soluții pentru acoperirea lacunelor critice în materie de capacități și pentru construirea unei baze industriale de apărare puternice.

Ea propune modalități prin care statele membre să investească masiv în apărare, să achiziționeze sisteme de apărare și să consolideze gradul de pregătire al industriei europene de apărare pe termen lung.

”Vremuri excepționale necesită măsuri excepționale. Prin intermediul SAFE, nu investim doar în capabilități de vârf pentru Uniunea noastră, pentru Ucraina și pentru întregul continent. Consolidăm și baza tehnologică și industrială de apărare europeană. Este vorba despre pregătire. Este vorba despre reziliență. Și este vorba despre crearea unei piețe cu adevărat europene pentru apărare. Europa face un pas înainte – cu scop, cu unitate și cu o foaie de parcurs clară către Readiness 2030” a fost declarația Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Cum ar putea profita România de SAFE

Industria de apărare din România poate profita considerabil de programul european SAFE. România, prin cooperarea cu alte țări, poate beneficia de cofinanțare din partea UE pentru echipamente și sisteme de apărare, reducând astfel presiunea pe bugetul național și creând cerere directă pentru furnizorii locali, cum sunt fabricile din subordinea Romarm, care au mare nevoie de contracte.

SAFE poate stimula convergența tehnologică și standardizarea în UE (este unul dintre obiective). Asta înseamnă că firmele românești pot deveni furnizori pentru programe majore de înzestrare dacă se aliniază cu cerințele tehnice europene.

Potrivit unor surse din sistem, la nivel național există interes pentru SAFE. Spre exemplu, președintele României, Nicușor Dan, și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, au anunțat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, în cadrul unei vizite la Berlin a șefului statului.

Discuțiile au vizat extinderea colaborării în industria de apărare, atragerea investițiilor și dezvoltarea capacităților de producție militară, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO și al inițiativelor europene. Inițiativa se mulează pe așteptările SAFE.

De altfel, România vizează o colaborare cu gigantul german Rheinmetall, un partener deja cunoscut în țară.
Președintele Nicușor Dan a spus chiar că există proiecte în stadiu avansat: „Există negocieri avansate între Rheinmetall și fabrica de la Mediaș, care ține de Romarm, pentru un joint venture pe muniții. Sperăm să se finalizeze în curând”.

Rheinmetall a fost fondat în 1889 sub numele de „Rheinische Metallwaaren- und Maschinenfabrik Actiengesellschaft”.

Astăzi, compania listată la bursă Rheinmetall AG, cu sediul central în Düsseldorf, reprezintă o companie extrem de puternică la nivel internațional.

Firma germană este un furnizor internațional de sisteme de top în industria de apărare și, în același timp, un motor al inovațiilor tehnologice și industriale de viitor pe piețele civile.

Compania nu este străină de afaceri în România. În 2023 anunța o comandă de 328 de milioane de euro din România, pentru modernizarea sistemului defensiv aerian. În 2024 a cumpărat pachetul majoritar la producătorul de vehicule militare Automecanica Mediaș.

Alte variante ale României în cadrul SAFE s-ar îndrepta spre Franța, potrivit unor surse din industria de apărare, însă deocamdată nu există prea multe detalii publice, cu excepția unor contracte de achiziții și a unor proiecte comune în domeniul apărării antiaeriene.

Comentarii
  • Alexia Brain

    Nu cred ca se va intampla ca retehnologizarea sa reuseasca aici.
    Nu exista nicio strategie de dezvoltare aici in industrie, in economie, in sanatate,etc.
    Totul e o perdea de fum dupa care sunt unii cu interese sa sifoneze bani.
    Si asa ramane armata neechipata, nedotada si in urma cu inzestrarea.😮
    Vedezi istoricul inzestrarii armatei in preajma marilor batalii.
    A fost si acum unul cu spaga de 1 milion € si deja s-a uitat!😮

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole