Home » Analize » Ministerul rus de Externe acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului Kerci

Ministerul rus de Externe acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului Kerci

Ministerul rus de Externe acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului Kerci
Sursa foto: Facebook / Russian Foreign Ministry – МИД России
Ascultă articolul

Ministerul de Externe rus a acuzat luni Ucraina de comiterea unui atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea – peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 – de Rusia, cu implicarea Washingtonului şi a Londrei, informează luni Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

”Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

- articolul continuă mai jos -

”Deciziile sunt luate de oficialităţi şi armate ucrainene cu participarea directă a agenţiilor de informaţii şi a unor politicieni americani şi britanici. SUA şi Marea Britanie sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat”, a adăugat Zaharova.

Autorităţile ruse au descris atacul de la podul Kerci drept un ”act de terorism”. Incidentul, descris anterior de administraţia locală drept o ”urgenţă”, a cauzat oprirea traficului pe pod.

”Încă o dată podul s-a dus ‘la culcare”’, a anunţat luni Serviciul secret ucrainean SBU. Acesta recunoscuse implicarea într-un atac precedent asupra podului Kerci în toamna lui 2022.

Vladimir Konstantinov, preşedintele parlamentului din Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, a dat vina pe Ucraina pentru noul atac. ”Regimul terorist de la Kiev a comis în această noapte o nouă crimă şi a atacat podul din Crimeea”, a scris Konstantinov pe Telegram.

Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul face legătura între peninsula de la Marea Neagră şi Rusia şi reprezintă un simbol al prezenţei ruse în Crimeea.

Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol-cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei. În plus, Rusia foloseşte Crimeea şi flota militară pe care a desfăşurat-o acolo pentru a lansa multe dintre atacurile sale împotriva restului teritoriului ucrainean.

Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole