Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Numărul transporturilor de lemn confirmate ca fiind ilegale în urma apelurilor făcute de cetățeni la 112, în perioada martie – mai 2020, este dublu față de lunile similare ale anului trecut, transmite USR într-un comunicat de presă, citând în acest sens un răspuns primit de la Ministerul de Interne ca urmare a unei interpelări făcute de senatorul Mihai Goțiu.
Astfel, în luna aprilie, unul din patru transporturi de lemn verificate prin apeluri la 112 a fost ilegal, după ce, în luna martie, unul din trei transporturi verificate a fost ilegal.
USR subliniază că aceste date îl contrazic pe ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, care afirma, pe 14 aprilie 2020, că s-au făcut verificări și că tot ce au sesizat oamenii în spațiul public ar fi fost transporturi legale. Mai mult, arată USR, ministrul a afirmat că la începutul lui 2020 au fost eliberate cele mai puține avize de însoțire a materialelor lemnoase din ultimii cinci ani.
”Ieri, am primit răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, prin care am solicitat informații legate, pe de o parte, de numărul de sesizări penale cu privire la infracțiuni de mediu pentru perioada martie – mai 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe de altă parte (tot comparativ, pentru lunile martie – mai 2020, respectiv martie – mai 2019), numărul de apeluri la 112 pentru verificarea legalității transporturilor de lemn și câte dintre acestea au fost confirmate”, a scris senatorul USR Mihai Goțiu pe Facebook.
”Numărul sesizărilor cu privire la infracțiuni de mediu e în scădere, dar acest lucru are o altă explicație. Într-o perioadă în care majoritatea cetățenilor au stat în casă, era absolut normal ca numărul sesizărilor să fie în scădere. ATENȚIE, însă: dacă în aprilie, numărul sesizărilor legate de infracțiunile la regimul silvic este mai mic față de aprilie 2019, în luna mai, care cuprinde și două săptămâni fără stare de urgență, se observă o creștere bruscă, atât față de luna anterioară (504 față de 490), cât și față de luna mai a anului trecut (504 față 473). E de așteptat ca numărul acestora să crească în lunile următoare, în condițiile în care cele mai multe sesizări vin la un anumit interval de timp DUPĂ comiterea faptelor”, a mai precizat Goțiu.
Analizând partea a doua a răspunsului, senatorul USR arată: ”Numărul apelurilor la 112 pentru verificarea legalității transporturilor de lemn ne oferă, însă, fotografia momentului. Din acest punct de vedere, cifrele nu lasă loc de interpretări contrare:
USR precizează că apelurile la 112 pentru verificarea legalității transporturilor de lemn se fac aleatoriu, de către cetățeni aflați în trafic ori pe marginea drumurilor publice, care transmit numărul auto-vehiculului (cap tractor și/sau remorcă).
”Din acest punct de vedere cifrele au relevanță mult mai mare decât cea a controalelor sistematice făcute de autorități, în condițiile unui sistem penetrat de mafia lemnului, care află de aceste controale din timp. Mafia lemnului e informată, de cele mai multe ori, de controalele care se fac, de filtre etc., dar nu are de unde să știe, din timp, unde, la ce oră și pentru ce transport solicită cetățenii controlul prin 112”, se mai aratră în comunicat.
Uniunea amintește că, în perioada stării de urgență, parlamentarii săi au solicitat suspendarea exploatărilor de lemn tocmai din cauză că verificarea legalității lor era, practic, o misiune imposibilă.
”Guvernul Orban a refuzat solicitarea USR și a preferat să catalogheze ca fiind ”fake-news” imaginile și filmările din spațiul public care indicau faptul că transporturile de lemn s-au intensificat, chiar dacă numărul avizelor legale scăzuse”, conchide USR.
Am crezut că poate noul ministru va face ceva in privința asta. Un alt om de paie. Mafia lemnului e atât de bine înfiptă încât probabil că e imposibil de făcut ceva in privința asta. Consecințele tăierilor legale sau ilegale le simțim pe pielea noastră
Ziggy informatia este prea proaspata, poate nu a ajuns la tine.
Aseara in sedinta de guverna Ministrul Mediului a confirmat ca a intrat in functiune un sistem digital de supraveghere a recoltarii de lemn inclusiv supraveghere a transportului. Nu am retinut numele sistemului.
Doamne ajuta.
Puie iohanis pt sprijinul acordat austriecilor
asa ceva exista pentru ca este implicata mafia politica in deplina colaborare cu politisti, procurori, judecatori. specialii patriei. care NU SE MAI SATURA!
asta ne arata ca e PNL e o mizerie la fel de mare ca PSD si impreuna formeaza „Romanika Normala”