Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a amenințat Statele Unite și Europa cu un război nuclear în cazul în care Rusia va fi nevoită să revină la frontierele sale recunoscute din 1991, transmite publicația ucraineană Pravda.
Medvedev, un obișnuit al declarațiilor belicoase și al amenințărilor nucleare după invadarea Ucrainei, s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar pierde războiul împotriva „neonaziștilor împreună cu sponsorii lor occidentali” și s-ar întoarce la granițele din 1991.
În opinia sa, acest lucru ar echivala cu „prăbușirea ireversibilă a Rusiei actuale, care, conform Constituției, include noi teritorii”. Medvedev crede că, în acest scenariu, va începe un „război civil cu zeci de milioane de victime” și „moartea viitorului Rusiei”.
„Și acum întrebarea principală: acești idioți cred cu adevărat că poporul rus va înghiți pur și simplu o astfel de împărțire consecventă a țării lor?”, a continuat el, întrebându-se dacă cineva crede că rușii vor accepta să trăiască “într-o țară care se prăbușește și moare, pentru că un război nuclear este mult mai rău”.
De notat că mesajul a fost postat în limba rusă pe mesageria Telegram, ceea ce, după cum a explicat Institutul pentru Studiul Războiului, înseamnă că este destinat mai degrabă publicului rus.
În general, mesajele adresate Occidentului sunt postate în limba engleză pe X (fostul Twitter).
conducatori LASI, dupa ce au omorat opozitia si eliminat competitia in cursa prezidentiala, sa ne asteptam ca intr-o confruntare barbateasca cu un popor mai mic ar avea ceva onoare ?
dar e clar ca amestecul de vodka cu medicamente duce la uitare ca si ceilalti au arsenal nuclear
😀😀😀
medvedev e un fel de personalitate secundara de-a lui putin, o schizofrenie care se manifesta periodic
@ sardaukar 😂😂😂 – cel mai tare comentariu, as adauga, e Golum al lui putin
Atomic bomberman level 25
Cum nu isi administreaza medicamentele arunca nucleara.Saracutu de el atata poate .
Doi pitici ce se cred doi Goliat ai Planetei.
Un pitecantrop îmbibat cu vodcă care (cacofonie intenționată!) are niște vise umede de tot când concentrația de alcool depășește niște limite…