
Medic: O încărcătură prea mare a unui asistent medical care lucrează în spital poate să ducă la situaţii catastrofale / În Franța nu poţi să depăşeşti un număr de pacienţi, dacă ai un număr de asistenţi dat
Medicul Andrei Brînzeu, care a lucrat timp de un deceniu în sistemul medical din Franţa, a vorbit, marţi seară, despre diferenţele majore dintre sistemul sanitar din Franţa şi cel din România în ceea ce priveşte asistenţii medicali. El a explicat că o încărcătură prea mare a unui asistent medical care lucrează în spital poate să ducă la ”situaţii catastrofale” şi generează nemulţumiri din partea asistenţilor, dar şi a pacienţilor, transmite News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Pot să am o părere despre situaţia asistenţilor medicali şi ar rezulta chiar din modul de analiză al pacienţilor pe care îi putem spitaliza. Noi analizăm în ţară în funcţie de numărul de paturi disponibile într-un spital, indiferent de personalul pe care îl ai. Dincolo (în Franţa – n.r.) se analizează în funcţie capacitatea de îngrijire, capacitatea de îngrijire fiind determinată, în principal, de numărul de asistenţi pe care îi ai la dispoziţie. Nu poţi să depăşeşti un număr de pacienţi dacă ai un număr de asistenţi dat. Într-o gardă ţi se poate întâmpla să depăşeşti unu, pe al doilea nu îl mai internezi. Există un director de gardă care nu îţi permite chestia asta”, a afirmat, marţi seară, la Medika Tv, Andrei Brînzeu, medic primar neurochirurg, şef de secţie şi şef disciplină neurochirurgie la Clinica de Neurochirurgie Timişoara.
Medicul a explicat că în Franţa sistemul are grijă ca un asistent medical să nu aibă o încărcătură prea mare.
”Dacă vrem să-i cerem profesionalism asistentului, dacă vrem să-i cerem atenţia şi cultura de îngrijire, trebuie să-i oferim şi condiţiile de a lucra cu câţiva pacienţi, în aşa fel încât să poată face şi o prestaţie umană, nu administrarea de tratamente sau servicii de sănătate”, a spus Andrei Brînzeu.
Medicul a explicat că o încărcătură prea mare a unui asistent medical care lucrează în spital ”poate să ducă la situaţii catastrofale” sau la situaţii care scapă de sub control.
”Aceasta duce la o insatisfacţie la lucru, aceasta duce la o revoltă a asistenţilor, pentru că au, într-adevăr, prea mult de lucru şi o insatisfacţie a pacienţilor care nu primesc ceea ce trebuie să primească. Probabil că se revoltă pe asistentul care este amărât în situaţia respectivă”, este de părere medicul.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.