Home » Anchete » Mario Iorgulescu, condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe / Decizia nu este definitivă

Mario Iorgulescu, condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe / Decizia nu este definitivă

Mario Iorgulescu, condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe / Decizia nu este definitivă
Sursa Foto: Facebook/ Mario Iorgulescu
Ascultă articolul

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat, vineri, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, relatează Agerpres.

De asemenea, instanţa a decis că acesta trebuie să plătească câte 100.000 de euro şi 50.000 de lei pentru două dintre părţile civile din dosar.

- articolul continuă mai jos -

Decizia nu este definitivă.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, după ce a consumat cocaină şi alcool.

Imediat după producerea accidentului, Iorgulescu a părăsit teritoriul ţării, iar după ultimele informaţii el se află în Italia.

În august 2020, el a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe.

Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, susţin procurorii.

Știri video

Comentarii
  • Pacat puteau sa ii dea cu suspendare asa putea sa omoare si alte persoane, dar el nu este cantaret ca Sterp; apelul insa poate fi varianta de rezerva …

    • Un complet de judecători de nota zece! Din păcate, cu o floare nu se face primăvară în justiția profund coruptă a lui Savonea și a regimului uselist.

    • Nu va faceti iluzii. Dosarul va merge în apel la curtea de apel bucuresti, fieful liei savonea si acolo se rezolva orice problema.
      Savonea scrie mare Achitare pentru infractorii multimilionari.

  • Minim pe viață și castrat, ochii scoși. Asta merita!
    Ce justiție e asta când un verdict cu probe clare nu este definitiv ? Prin câte procese și apeluri trebuie trecut un caz simplu. Verdictul trebuia dat a doua zi !

    • stii cate salarii au luat judecatorii in astia 3 ani ?

    • Pana se prescrie.

    • Domnu’ mnihail, prea o iei mot-a-mot. Florin a vrut sa spuna ca la fapte asa evidente verdictul ar trebui sa fie rapid, dur si definitiv. Dar pentru ca la noi se incearca justitia lu’ „mortul e de vină”, de-aia oamenilor li se trezeste instinctul de auto-aparare si implicit se doreste o rezolvare simpla si crudă. Vrajelile avocatesti pe care tu le aperi hai sa le lasam pentru ciordeală, desi tot nu e bine dar macar nu mor oameni.

  • E bine ca le-a luat doar trei ani jumatate. Inca o tura si poate se prescrie, sa poata sa vina mititelul acasa.

  • 🚨2PAC🚨

    Și dacă crăpa la accident trebuia înviat și schingiuit până murea dupa care de la capăt.

    1.92g/l alcool! Omori un om! Ajungi în Italia la plajă.

    Judecătorul ala are diploma cumpărată? E din paie? A luat șpagă?

  • Celor care fug de Justiția din România ar trebui să li se dubleze pedeapsa.

  • 100.000 € și 50.000 lei ? Pentru o familie care a rămas fără capul familiei de 24 de ani ? De la un ucigaș care conducea o mașină de 300.000 € ?
    Dar indiferent de aceste date, cât mai valorează viața unui om în România ?

  • Marianne Bachmeier a facut ceva similar in Germania…. un caz cu rasunet, de razbunare.

  • Ce moaca de ghibon USR-ist are specimenul asta. Poate il ia Drula in partidul lui totusi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole