Home » Analize » Marine Le Pen invocă exemplul lui Viktor Orban și cere o „taxare excepțională” a companiilor petroliere

Marine Le Pen invocă exemplul lui Viktor Orban și cere o „taxare excepțională” a companiilor petroliere

Marine Le Pen invocă exemplul lui Viktor Orban și cere o "taxare excepțională" a companiilor petroliere
Sursa foto: Facebook / Marine Le Pen
Ascultă articolul

Marine Le Pen a cerut vineri o „impozitare excepțională”, în special a companiilor petroliere, pentru a „susține puterea de cumpărare” a francezilor, invocând exemplul Ungariei, cu al cărei prim-ministru s-a întâlnit în cursul dimineții, potrivit boursorama.com.

Le Pen a precizat că a discutat cu Viktor Orban despre războiul din Ucraina și despre „consecințele sancțiunilor care sunt cerute de Uniunea Europeană asupra puterii de cumpărare a compatrioților noștri”, subliniind „gravitatea” situației „economice și sociale din Europa”.

- articolul continuă mai jos -

Premierul ungar a ales „să pună în aplicare o taxă pe superprofiturile unui anumit număr de sectoare economice, în primul rând sectorul petrolier, pentru a putea contribui la un fond de susținere a puterii de cumpărare a gospodăriilor”, a spus ea.

„Trebuie să continuăm să cerem această impozitare excepțională a celor care (…) profită efectiv de criza economică”, a adăugat ea, reluând o propunere pe care o făcuse în timpul campaniei prezidențiale.

Întâlnirea cu liderul naționalist maghiar a avut loc în cursul dimineții la ambasada Ungariei din Paris, a anunțat Le Pen pe Twitter.

Ultima lor întâlnire a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, la Madrid, unde, în calitate de candidat la președinție, Marine Le Pen s-a întâlnit cu aliații săi de extremă dreapta și suveraniști din Europa.

Marine Le Pen a început la Hénin-Beaumont o vizită electorală de două zile în Pas-de-Calais, unde candidează în cea de-a 11-a circumscripție. Acolo a câștigat intrarea în Parlament în 2017, cu 58,6% din voturi, împotriva candidatei LREM, Anne Roquet.

Ea se va confrunta cu Marine Tondelier, trezorier al EELV și consilier de opoziție în Hénin-Beaumont, investită de Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială (Nupes).

În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Le Pen a obținut 67,15% din voturi în Hénin-Beaumont, un fost bastion socialist afectat de dezindustrializare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole