Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Maratonul Informării” despre COVID-19 are loc, sâmbătă, la Biblioteca Naţională a României, unde, timp de 12 ore, între orele 10,00 şi 22,00, medici, specialişti şi cercetători oferă informaţii şi explicaţii în privinţa vaccinării, relatează Agerpres.
„La nivelul Ministerului Culturii am luat parte activ, prin instituţiile din subordine, la maratoanele de vaccinare, iar acum la cel de informare. Vă invit să urmăriţi acest maraton, să folosiţi surse medicale specializate pentru a vă documenta cu privire la singura modalitate dovedită ştiinţific pe care o avem la îndemână pentru a limita şi chiar opri răspândirea virusului. Astfel, veţi putea lua cea mai bună decizie pentru sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi. Este nevoie de implicarea tuturor în lupta cu virusul SARS-CoV-2, care face ravagii în rândul românilor. Această implicare nu trebuie să se limiteze doar la decizia de a ne vaccina. Fiecare dintre noi poate contribui la combaterea dezinformării, care este, din păcate, atât de răspândită în această perioadă”, a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
„Maratonul Informării” este organizat de către Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti şi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Evenimentul poate fi urmărit online, pe platforma social media RO Vaccinare: https://www.facebook.com/ROVaccinare şi pe platforma Ministerului Culturii: https://www.facebook.com/MinisterulCulturiiRomania.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Vine si Fauci?
Informatia vaccinarii se obtine prin munca, inovatie si cercetare, nu prin maratoane.
Corect. Sau la rtv si h3 de la sosoaca si becali.
Ion trebuie sa fie PSDist, cine altcineva se exprima in asa hal?
Sau la horoscopul ministerului sanatatii.
Felicitari pentru initiativa, Colegiul Medicilor !
Bravo !
Sa-i cheme si pe Luc Montagner si pe dr. Robert Malone !😂
Sunt curios daca se va duce vreun credincios necredincios
Pai da, ca in Bucuresti era nevoie de asa ceva. Sunt convins ca toti batranii de la sate vor veni la Biblioteca sa-i asculte pe politrucii din Colegiul Medicilor din Bucuresti.
Bani aruncati pe fereasta ca sa mananca si gura lor ceva…
A şâ B alias spartakus …
… şâ acilea cârcoteşti breee ?!
… nu va lasa liber nice azi putin a vost ..
… no, .. meri tu sa asculț’ minciunile lu’ putin …
… lasa-ne pă noi cu medicii noşti …
… da’ vez ca şâ putin asculta de medici bre …
… ca s-o vaccinat şâ putin …
… haha ha … nu mai pacaliț’ pa nime bre …ca v-o prins lumea cu minciuna ….
… vai si-amar de voi …
… astia de la ‘noua dreapta’
… şâ de la partidu lu’ chitic … nu mai stiti ce cârcoteli sa turnaț ca da scoateti tara din UE si NATO …
… geaba bre …
@AB
🤣
Daca nu vine Monica Pop nu ma intereseaza. Am facebookul meu, antena3, rtv. Acolo sunt adevratii experti
Am uitat si e popa din Biserica
Fata de 13 ani diagnostic autism; epilepsie cu tratament 2 Buc Depakine de 500 zilnic a fost vaccinată pe 22.10.2021 prima doza phizer si pe 4.11.2021 a facut o criza epileptică. Este o coincidenta sau a avut efect negativ vaccinul? Care sunt probabilitățile ca la rapel sa se repete criza sau mai rau? Multumesc
Era bine daca ziceati ca e doar online. E irelevanta informatia ca e la biblioteca nationala in acest context si din poza chiar reiese ca e fizic. Mai scutiti din deranjul oameniilor.
Ne vor spune ca nu e niciun pericol daca te vaccinezi. Si ca daca te vaccinezi, vei deveni imun ba chiar nemuritor