G4Media.ro

S-a încheiat a doua zi de vot în diaspora. Românii s-au mobilizat…

S-a încheiat a doua zi de vot în diaspora. Românii s-au mobilizat masiv și au votat în număr record, cu 90% mai mult decât în primul tur din 2014/ Cea mai mare prezență s-a înregistrat în Italia, Marea Britanie și Germania

Aproape 300.000 de români au votat în diaspora, pe listele suplimentare și prin corespondență, până sâmbătă seară, la ora 22:00 (ora României). Este un număr record de cetățeni care au ales să-și exprime opțiunea electorală în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 90% mai mult decât în primul tur al scrutinului din 2014, atunci când 161.262 de români s-au prezentat la urne. Duminică, votul începe și în România, atunci când sunt așteptați în secții 18 milioane de români înscriși pe liste. Cea mai mare prezență la vot s-a înregistrat în primul tur din 1992 (76,29%, adică 12,5 milioane de alegători), iar cea mai mică prezență s-a înregistrat în primul tur din 2014 (53,18%, 9,7 milioane de alegători).

Ora 22:15 – Numărul de alegători a scăzut la 8000 în ultima oră, ajungând de la 261.000 la 269.000. În total, 294.000 de români au votat până la această oră în diaspora, cele mai mari prezențe înregistrându-se în mod constant pe tot parcursul zilei în Italia, Marea Britanie și Germania.

Ora 21:06 – În ultima oră au votat 14.000 de români, de la 247.000 la 261.000, numărul total al alegătorilor ajungând la 286.000.

Ora 20:41 – Începând cu ora 13:00 s-a păstrat o medie de votare de 17.000 – 18.000 de alegători/oră. Astfel, înainte de 22:00 (ora României), numărul de români care vor fi votat în străinătate în primele două zile ar putea să depășească 300.000.

Ora 20:35 – La această oră au votat, în total, 280.000 de români din străinătate, un număr record comparativ cu primul tur al alegerilor prezidențiale precedente: 43.882 (1992), 72.358 (1996), 33.169 (2000), 40.869 (2004), 95.068 (2009), 161.262 (2014). Numărul de alegători, în acest moment, este cu 75% mai mare decât totalul alegătorilor din primul tur al scrutinului din 2014.

Ora 20:00 – 18.000 de alegători au votat în intervalul 19.00-20.00, numărul lor ajungând astfel de la 229.000 la 247.000. Acestor voturi din secții li se mai adaugă cele 25.000 venite prin corespondență. În total, numărul total de voturi se apropie de 300.000, o cifră foarte mare pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale, comparativ cu scrutinele precedente.

Ora 19:16 – În continuare cele mai multe voturi exprimate se înregistrează în Italia (44.652), Marea Britanie (40.229) și Germania (36.661).

Ora 19:00 – Se păstrează ritmul de vot de 20.000 de alegători/oră, astfel că numărul total de români care și-au exprimat opțiunea electorală a ajuns, în ultima oră, de la 210.000 la 229.000. În total, 254.000 de cetățeni români din diaspora au votat până la această oră.

Ora 18:38 – Alți 10.000 de români au votat în ultima jumătate de oră, numărul total de alegători se apropie de 250.000.

Ora 18:00 – Ritmul de votare a crescut din nou, atingând un record de 22.000 de alegători în ultima oră, crescând astfel de la 188.000 la 210.000. În total, până la această oră, au votat 235.000 de români din diaspora.

Ora 17:50 – Pentru prima dată s-a deschis o secție de vot și în Gao, Mali. România nu are ambasadă în Mali, dar secția de vot a fost deschisă pentru cei 120 de militari români din Mali care participă la o misiune sub egida ONU.

Ora 17:30 – La secția de votare nr. 39 din Bruxelles se votează foarte repede, în aproximativ 30 de secunde. Autoritățile au amenajat și un spațiu unde au fost amplasate câteva toalete publice.

Ora 17:00 – Ritmul votării a scăzut puțin față de ultimele 60 de minute, de la 20.000 la 16.000, ajungând astfel de la 172.000 la aproape 188.000. Până acum au votat, în total, 213.000 de români din străinătate.

Ora 16:32 – În ultima jumătate de oră au votat aproape 8000 de oameni. Numărul total al alegătorilor (pe liste și prin corespondență) a depășit 200.000. 

Ora 16:00 – Ritmul de votare a crescut în ultima oră cu 30% față de ora precedentă. În intervalul 15:00-16:00 au votat aproape 20.000 de români din diaspora, ajungând la 172.000. Împreună cu voturile exprimate prin corespondență, numărul total al alegătorilor a ajuns la 197.000.

Ora 15:50 – Românii din Germania pot vota pentru prima oară și în orașul Konstantz, situat în apropiere de granița cu Elveția. Până acum, românii din Konstantz erau obligați să parcurgă sute de kilometri până în Stuttgart.

Ora 15:00 – Ritmul de 15.000 de votanți pe oră s-a menținut, numărul românilor din diaspora care s-au prezentat la urne depășind 152.500

Ora 14:50 – Cei care nu au posibilitatea de a ajunge la o secție de votare, în special șoferii de TIR, pot apela la voluntarii grupului de Facebook ”Voluntari în Europa” pentru a fi preluați și transportașii să voteze.

Ora 14:40 – Premierul Ludovic Orban a acuzat Biroul Electoral pentru secțiile de votare din străinătate că are o viteză foarte lentă de reacție în ceea ce privește înlocuirea membrilor secțiilor de votare care nu s-au prezentat la muncă, lucru despre care a spus că ar putea îngreuna procesul electoral (detalii aici)

Ora 14:00 – Peste 15.000 de români au votat în ultima oră în diaspora, numărul total al celor care s-au prezentat la urne depășind 137.500

Ora 13:55 – Numărul românilor care au votat până la această oră la secțiile din străinătate l-a depășit pe cel din turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2014.

Astfel, potrivit prezenței în timp real afișată pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC), până la ora 13:55 votaseră deja 161.304 de români în diaspora, în condițiile în care la turul 1 al prezidențialelor din 2014 au votat în total 161.262 de persoane. Ritmul de vot în diaspora ajunsese sâmbătă după prânz la 15.000 de oameni pe oră.

Ora 13:45 – Cei mai mulți români din diaspora au votat în Italia (23.200), Marea Britanie (22.500) și Germania (20.100).

Ora 13:00 – Ritmul în care românii din diaspora votează crește de la o oră la alta. De la ora 12:00 au votat peste 14.000 de conaționali în afara granițelor, numărul lor ajugând să depășească 122.000

Ora 12:00 – Peste 11.500 de români din diaspora au votat în ultima oră la secțiile din străinătate, numărul lor ajungând la 108.000.

Ora 11:28 – Numărul românilor din diiaspora care s-au dus la urne pentru a vota a depășit 100.000. În total, au votat peste 127.000 de români în afara granițlor.

Ora 11.00 – Încă 8.500 de români au votat în diaspora între ora 10:00 și 11.00. Totalul celor care s-au prezentat la urne în afara granițelor a depășit 96.500. Contabilizând și sufragiile transmise prin corespondență, numărul total de voturi exprimate până acum este de peste 122.000

Ora 10.10 – Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a votat la o secție din Berlin

Ora 10:00 – Ritmul de vot se accelerează. Într-o oră au votat 6.000 de români din afara granițelor, totalul celor care s-au dus la urne depășind 88.000.

Ora 9:00 – În două ore au votat peste 3.000 de români din diaspora, numărul celor care au trecut pe la urne în afara granițelor depășind 82.000.

Urnele s-au deschis sau urmează să se deschidă peste tot la 7:00 ora locală.

Aproape 79.000 de români au votat la urne în primul tur al alegerilor prezidenţiale până sâmbătă la 07:00 ora României, când s-a încheiat practic prima zi de vot în afara ţării, prin închiderea secţiilor organizate în Americi: Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Statele Unite, Uruguay, Venezuela.

La alegerile europarlamentare din 26 mai, au votat 375.000 de români. Spre deosebire de acel scrutin, alegerile prezidențiale se desfășoară în condiții radical diferite: a apărut posibilitatea utilizării votului prin corespondență (exercitat de către 25.000 de alegători), numărul de secții de votare a fost dublat, iar românii au la  dispoziție trei zile să-și exercite dreptul de vot.

Totodată, aproape 25.200 de cetăţeni români au votat prin corespondenţă, potrivit cifrelor publicate pe platforma Biroului Electoral Central.

Românii din afara ţării mai pot vota sâmbătă şi duminică la alegerile prezidenţiale, între ora locală 07:00 şi ora locală 21:00, la acest scrutin ei având pentru prima dată la dispoziţie trei zile pentru a se prezenta la urne: 8, 9 şi 10 noiembrie.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei aflaţi la rând în afara sediului secţiei pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.

Votul este în desfăşurare sâmbătă la 07:00 ora României în Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, China, Malaezia şi Singapore, urmând ca la ora locală 12:00 să fie deschise şi secţiile organizate în restul ţărilor.

În străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare, cele mai multe în Spania şi Italia (143, respectiv 142).

Dreptul de vot poate fi exercitat la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării. Pot vota la alegerile prezidenţiale cetăţenii români care au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv.

Adresele secţiilor de votare şi alte informaţii despre procesul electoral sunt publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe în secţiunea specială dedicată scrutinului prezidenţial.

Citește și: Prima zi de vot în diaspora: Peste 100.000 de români au votat deja, dintre care 77.000 la secții. Topul prezenței la secțiile de vot: Chișinău, Bruxelles, Roma

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

158 comentarii

  1. IESITI LA VOT !!! ACUM AVEM NOI ALEGATORII FORTA IN MANA !

    MAFIA PSD-ista TREBUIE INLATURATA DEFINITIV ! NU LASATI SANSA SA TREACA !

    • Moment mai bun nu există, dată fiind deruta pesedistă şi teama de finală. Dăncilă PSD riscă în turul 2 să piardă cu 85 la 15 şi s-ar crea bisericuţe în partid printre baroni.

    • Dragi Romani din Diaspora: Iesiti masiv la vot ! Voi faceti diferanta in procente !

      Votati Iohannis sau Barna ! Toti avem datoria sa reparam greseala din 2016 !
      Efectele secundare vor fi si ele foarte importante.

      ESCROCI ca Cumpanasu si alti iepuri ai ciumei rosii nu vor face 3 %, cu cat PREZENTA este MASIVA in DIASPORA la VOT ! Cumpanasu vrea sa incasese banii de 10 milioane de EURO daca face 3 % !

      IESITI LA VOT !

    • da, # kondensatorilor, iesiti la vot, votati cu ex-comunistul KWJ

      WARST DU EIN KOMMUNIST?

      „Anticomunistul” Iohannis îndoctrina copiii cu ideologia comunistă în 1987

      […] în 11 iunie 1987, după o inspecţie la Şcoala generală nr. 2 din Agnita, judeţul Sibiu, unde preda fizica

      „tovarăşul profesor Iohannis Klaus Werner”,

      aşa cum se scrie în Procesul-verbal întocmit de prof. Bucuţa Ana Maria.

      Klaus Iohannis era profesor de fizică în micul oraş Agnita, dar, aşa cum se consemnează în documentul de mai jos,

      era preocupat şi de

      „orientarea ideologică-politică în realizarea sarcinilor educative”

      ale elevilor de clasa a VI-a!

      În acest sens,

      „Tovarăşul profesor s-a evidenţiat prin interesul pentru realizarea unei concepţii materialist-didactice despre lume şi viaţă la elevi”!

      Din acest document mai aflăm că

      „tovarăşul profesor Iohannis” era nu numai dirigintele unei clase, ci şi „comandant-instructor de pionieri”:

      cotidianul.ro/anticomunistul-iohannis-indoctrina-copiii-cu-ideologia-comunista-in-1987/

    • Jos palaria!

    • @ X-link : DU KOMMUNISTISCHES-PROPAGANDISTISCHES ARSCHLOCH !

    • Suna bine pentru votantii din zona euro, dar votantii din zona non euro nu pot vota cu buletinul sau cartea de identitate pentru ca au fost retinute cand si-au reinnoit pasaportul. Multi romani, cetateni americani de exemplu, nu si-au reinnoit pasaportul pentru ca nu ii mai ajuta cu nimic doar la alegeri. Pana la inceputul anului 2019 pasaportul pentru cetatenii romani cu domiciliul in strainatate era valabil numai 5 ani. http://www.pasapoarte.mai.gov.ro/indexActe1.html Alta anomalie: Pasaportul nu se mai face la urgenta de o zi. Astepti peste doua saptamani ca sa il ridici personal de la locul de unde ai depus actele. Aici in State am depus fotografiile, o taxa si vechiul pasaport si mi l-au trimis prin posta la adresa indicata. Am semnat pe pasaport cand am vrut eu. Eu cred ca birocratia cu pasapoartele a fost intentionat facuta ca sa ii impiedice pe romani sa isi reinoiasca pasaportul mai usor. Pentru mine timpul de sedere in Romania este mai scurt de doua saptamani. Urmariti cati votanti vor fi in orasul Portland, Oregon unde o biserica evanghelica la unde este si sectie de votare si are doua mii de membri. In Portland sunt mai multe biserici evanghelice si ortodoxe. Pana acum au votat 30 de persoane (sambata 8:54 a m).

    • De la 18 la 19 ( ora Romaniei) au votat cca 20000 . Hai ca se poate termina azi cu 300000. Iar maine sa se ajunga la 400-450 de mii (5% din numarul celor care vor vota). E ceva!

  2. Redactia corectati va rog, azi, sambata la ora 7.00 (ora locala) s-au deschis si restul sectiilor!!!

    • Efectul final contează !
      Mare om ăsta care a venit cu ideea votării timp de 3 zile in diasporă. Că iată: „ora 9 a venit, omul negru a sosit”, și el este un cadavru în stare avansată de putrefacție, în Kiseleff 10, pe masa CEX (acolo unde nu se intra cu telefoane mobile – se acceptau doar alea fixe, cu microfoane rămase de la fosta Securitate) = ziua se va termina cu aprox. 300.000 de voturi in diasporă – și votarea în țară nici nu a început !!
      Olguta, ai provizii până la pensie de „plăcuțe suedeze”, frigiderele să te țină !!

  3. Haideti..sunt sigur ca fiecare dintre noi cunoaste un lenes sau nehotarat…unul care “nu are cu cine vota” . Haideti sa ii convingem,eventual cu bata, ca tb sa iasa la vot!!

    • Eu am auzit f des de la amici plecati,nu am cu cine vota.
      Te doare mintea din cati sunt nu au cu cine vota.
      Diaspora e plictisita rau si pun pariu ca nu se duc .

    • Alionenka, ești pe cale să pierzi pariul. Ai totuși un premiu de consolare: un bilet dus la Murmansk, unde poți să-ți răcorești năduful. Dosvidania!

    • @Aliona

      Votul nu e casatorie. Nu trebuie sa cauti candidatul perfect pt ca nu vei trai cu el in casa in fiecare zi. In plus, candidat perfect nu exista. Trebuie sa cauti candidatul cel mai bun dintre cei care s-au inscris.

      Votul e ca o calatorie cu autobuzul. Iei autobuzul (candidatul) care te duce cel mai aproape de destinatie. Si cu siguranta si daca nu exista un autobuz care sa te duca la punct fix, il vei lua pe cel care te duce cel mai aproape de destinatie, nu vei ramane in statia de autobuz la nesfarsit, nu? Mai ales ca in cazul alegerilor prezidentiale, statul in statie inseamna 5 ani.

    • @C: amice, ești un dobitoc! Nu poți obliga pe cineva sa iasă la vot dacă nu vrea să voteze. Mai mult, prin aceasta atitudine tembela, nu faci decât să motivezi electoratul PSD să iasă la vot.

  4. Acum e momentul! Dati cu votul in ei, mama lor de hoti!

    • Din pacate prietene nu conteaza cine votează, asa cum spunea Stalin, ci cine numara voturile iar acum cu ” Guvernul Meu” știm dacă se falsifică voturile cine este devina. Însă noi totuși sa ne facem datoria de români si sa votăm.
      sa spunem : stop psd! , stop Iohannis! , stop trădătorii tarii precum Diaconu si altii, stop Paleologu la Moscova la studiat cu tine!
      Să alegem corect si înțelept.
      Iar dacă tot romanul este glumeț sa mai citim si ceva serios până sa ajungem la urne.
      Cine a spus că poeziile nu sunt bune? Va indic eu una faina si la subiect pentru alegerile astea:

      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697

      Guten Morgen! Wach auf, Rumänen!

  5. Fara PSD in Turul 2! Abia astept duminica! 🙂 Cat despre fanii „he, he”, cosul de gunoi al istoriei va asteapta, rosiilor! Sunteti veriga slaba, la revedere, drum bun!

  6. Daca nu se ajunge la vreo 400.000 azi atunci suntem niste poole proaste

    • subscriu!
      incepe sa ma dispere delasarea celor care nu ies la vot.. ba ca are ceva de facut, ba ca nu are cu cine sa voteze…. IESITI IN PLM LA VOT!!
      Dreptul la vot nu e doar un drept ci reprezinta o OBLIGATIE intr-o democratie!!
      IDIOTILOR!

    • 400 000 buna gluma .
      Am tot intrebat bai iesiti la vot ,nu sunt interesati spun ca oricum iese Klaus si nu se duc .
      Astazi vor iesi putin peste 100 000.

    • @C, chiar pari disperat, folosesti majuscule doar ca sa jignesti niste oameni cu care nici macar nu ai intrat in contact.
      raspunde-mi, te rog, legat de obligativitatea votului in democratie, ai avut aceeasi parere si la referendumul pentru modificarea constitutiei, din octombrie 2018?

    • de acord, nu ar trebui sa jignesc asa usor. imi cer scuze..
      cat priveste obligativitatea votului, inca sunt de parere ca votul ar tb sa fie o obligatie..exemplul dat de tine, existenta acelul referendum, se poate vedea ca un efect al lipsei de interes la alegeri anterioare

    • Trolling cu barda. „Eu cica vreau sa cada PSD-ul, dar ii fac albie de porci pe aia care ar trebui sa voteaza in afara tarii.”

      Mai incearca, poate data iti iese mai bine.

      P.S. Pentru cei care vor comparatii reale: Acum votul din diaspora a depasit votul din turul I din 2014! Ritmul s-a accelerat, la aproape 15.000 de voturi pe ora. Si mai sunt inca minim 20 de ora de vot. Va fi depasit fara doar si poate recordul de pana acum (375.000 de voturi in turul II in 2014, cand miza acelui tur era uriasa! Acum vorbim doar de turul I).

      Tot respectul pentru romanii din diaspora. Fratilor, voi chiar contati la aceste alegeri! Aia care facusera estimari si sondaje incep sa se scarpine in cap (mai toate estimarile interne dadeau pe la 200.000 de voturi din diaspora in primul tur, data fiind lipsa unei mize evidente si tinand cont de experientele de la alegerile trecute)

    • ai dreptate!
      dar eu pun pariu pe brosha lu tovarasa veorica ca, vor fi azi (sambata) peste 400 mii.
      La 30 de ani de la daramarea zidului, poate se duce si PSD, copilul PCR (partidul comunist roman, pentru cei care s nascuti dupa 89), la veceul gunoiului istoriei 🙂

  7. In diaspora vor iesi mai putini decat la europarlamentare din cate vedem.
    Din 4000 000 de romani care sunt in diaspora au votat doar 100 000 adica 2’5 % din cei plecati afara , la nivel de tara este egal cu zero.
    Daca ar vota 1 miliona ar mai fi ceva.
    Asadar in tara este baza sa se iasa masiv dar cred ca prezenta la vot va fi mai mica decat la europarlamentare deoarece nu mai exista nici o emulatie parca nu ar fi fost alegeri asa s-au comportat toti.
    Fara Dragnea sau ceva sa ii intarate dreapta e paralizata nu poti sa ii mai scoti la vot.

    • Aliona mananci rahat invers, te’n emulatia proverbiala.

    • @aliona
      Nu toti cei =4.000.000 au drept de vot. Unii sunt minori, altii nu mai actele necesare pentru a vota (nu poti vota cu un pasaport al altui stat) iar altii nu mai au cetatenie romana;
      Nu iti fa griji, diaspora voteaza impotriva Leprei Rosii si are oroare de toti mujicii rosii mafioti.
      De aceea au si parasit Romania

    • esti foarte in urma cu stirile, deja au votat 175k, aproape dublu de cat ziceai tu, si mai e timp pana maine seara. incearca sa nu mai mananci atat rahat.

  8. Ieșiți în PLM la vot că de nu, se reface PSD-ul… nu vă bazați pe faptul că „oricum câștigă Iohannis” că nimic nu este sigur în România… sper să nu luăm o țeapă la aceste alegeri….

    • Teapa luam doar daca iese Veorica pe 2 ,ar fi rusinea secolului sa ia mai multe voturi decat Barna .
      Daca Veorica va avea mai mult de 20% ne ia dracu.

    • Va câștiga Bârna, nu Iohanis!

    • Un pic de muie ar mai merita și Klaus,că și el a profitat cu nerușinare de Colectiv(cînd își luă o mica pauza de la concediul de 5ani), și Ludovic care ne spune că nu avem drumuri și autostrăzi doar din vina PSD uitind că a fost ministru la transporturi.
      Dar e bine că și poporul are memorie scurta și a uitat că ,,pleacă ai noștrii, vin ai noștrii noi rămânem tot că prostii!” și că „politica e serviciu și relațiile de prietenie sunt viața privată”.
      Noi cu cine votam, că sigur copii noștri nu vor mai avea o tara pe care sa vrea cineva sa o conducă sau sa o guverneze.
      Cel puțin ei vor scăpa de dilema ,,noi cu cine votam??!!”

    • Esti cu adevarst beat ,turmentatule!A fost DOAR 6 luni ministru,pana in 2009 cand basescu s-a aliat cu psdul la guvernare!Si in 6 luni s-au facut mai multi klm decat in 30 ani de ciuma rosie,betivule! Asta cu Orban,in ce priveste pe presedinte,NU ne trebuie unul care sa stea la discutii pe forumuri,ca barnev,ci sa conduca o tara aflata la marginea Europei democratice,langa o Republica Moldova tot mai amenintata de Putin,ametitule!

  9. Cam 8000 pe ora voteaza ,f putini.

    • Esti foarte activa in a demobiliza lumea sa nu iasa la vot!

    • @Ion… nici mie nu imi place dar asta e adevarul… romani indolenti 🙂

    • Minciuni si dezinfomari, facute dupa punctaj. Vedeti cate mesaje similare sunt pe aici.

      „1. Eu vreau sa cada PSD-ul, dar…
      2. Votul nu merge prost, merge foarte prost
      3. Aia din afara nu ies la vot
      4. Aia din afara sunt &^%&^&^*&**&, dar eu nu spun mizeria asta ca am ceva cu ei, eu spun asta ca sunt nesimtiti si nu ies la vot si pe mine ma enerveaza rau asta”

      Evident e un simplu puncatj pentru demobilizare si pentru ca nu cumva valul urias creat afara sa nu aiba ecou si in tara (trusturile „prietene” refuza sa dea imagini cu votul din afara, desi e evident un subiect de interes public)

      Hai sa punem lucrurile la locul lor: Votul din diaspora merge incredibil, nimeni nu se astepta la asta! Toti mizau pe maxim-maximorul 200.000 de voturi, tinand cont ca in 2014 au fost 160.000 de voturi din disapora in turul 1 . Acum va fi cel mai probabil recordul absolut de voturi din diaspora (repet, desi discutam doar de turul I!), peste 400.000 de voturi. Ati intelege daca ati privi fetzele celor de la A3 cand se dau aceste cifre: sunt negri.

      Fratilor din afara, daca cititi pe aici: ignorati trolii, mananca si ei o paine puturoasa.

      Mergeti mai departe cu ce ati inceput, fratilor, ca maine venim si noi, romanii din tara!

      Fara PSD in turul 2!

    • @silicon_v
      Se confirma evaluarile tale, la ora 17:15 s-au depășit 218.000, ritmul este in continuare ridicat – se va trece cu siguranță de 240-245.000 la închiderea secțiilor in Europa, apoi mai sunt USA si Canada. Sigur se va trece de 450.000 in diasporă mâine seară, dacă nu chiar mai mult.
      Cu A3 însă nu pot sa confirm – acolo au un breaking news cu cazul Caracal (tocmai a ajuns echipa lor in Italia), ceva satanisti și altele. La ei nu se votează in diaspora ! Le urez să îsi țină mâine toată ziua publicul lipit în fața televizorului !! 🙂

  10. In Franta pana la ora asta cu ziua de ieri cu tot in 50 de sectii au iesit doar 4000 ,adica i-a cam durut in cur de vot.

    • 25 de sectii in Olanda..pentru mai putin de 2200 de votanti.. asta se traduce prin risipa de bani din partea statului si bataie de joc din partea delasatorilor.
      poate data viitoare injumatatesc numarul sectiilor…si apoi vezi lumea plangand la gard „nu suntem lasati sa votam” cry babies

    • In franta sunt foarte multi zigani si aia nu au interes de a vota.

  11. @ion

    Ce vrei sa fac sa ii iau de acasa sa voteze ,ii doare in cur de vot vezi tari ca Franta unde au iesit 4000 intr-o zi intreaga.

    • Cu cine dracu sa votam cu proasta de Viorica, cu absentul de Klaus, cu profitorul tragediei de la colectiv Barna, cu Diaconu care se cearta cu copilul Bucur( care ajuns la maturitate descoperă „traume”cauzate de părinți
      Care dracu din relele astea e cel mai mic.
      Chiar nu aveți frisoane cînd vă uitați la lista de candidați??
      Indiferent cine va fi președinte vom privatiza ce a mai rămas Transelectrica, Hidroelectrica(că în comitetul directorial au apărut personajele care au făcut marea privatizare pe 1dolar)iar apoi peste 5,sau 10ani nu o sa mai candideze nimeni că va fi de mult oblonul tras.
      Iar diaspora nu va mai avea buletine de vot cu instrucțiuni de folosire, cu care să își bată capul , in timp ce cetățenii rămași aici urmași ai lui Păcală, vor trudi pe minimul pe economie cu simbete și duminici,10-14ore pe zi la liberalosocialistodemocratul Popa (că doar suntem leneși și nu prea muncim că de exemplu neamțul care după ora 8 e acasă și simbata și duminică se odihnește pt că sunt vrednicia întruchipată)
      Cu cine votam???!!

  12. Puțin! Foarte puțin! Hai curaj românașii mei! Dar când zic român parcă nu se simte acel ceva care să mă facă să mă ridic după scaun. În felul ăsta veorica ajunge clar în turul doi.

    • S-a stins focul, a plecat Veorica ,Dragnea ,Codrin ,Olguta …..diaspora si-a facut treaba acu se culca pe o ureche .
      Anul viitor in ritmul asta vor veni la vot si mai putini.

  13. Sincer ma asteptam ca astazi sa iasa cel putin dublu fata de ieri cand au mai si lucrat oamenii dar din cate vad sunt chiar mai putini .
    Mare dezamagire din pacate.

  14. Din punctul meu de vedere intreaga campania atasata candidatului KLAUS JOHANNIS a inceput o data cu alegerile Europarlamentare si Referendumul pe justitie si au culminat cu motiunea de cenzura si picarea guvernului DANCILA. Ceilalti candidati au inceput tirziu campania ,doar D.B: a incercat sa tina pasul cu presedintele JOHANNIS , dar defavorizat de slaba sustinere a ALIANTEI USR-PLUS (divizata ) si partial de unii dintre votantii acesteia (D.B. nu capaciteaza ca intentie personala de vot nr. votantilor ALIANTEI ) nu a reusit , lovit fiind si de povestea cu firmele atasate de fondurile europene , sa creasca in sondaje (ca procent ) si perceptia multor votanti USR-PLUS sa modificat si sufragiile sau reintors la K.J. Domnul Paleologu ,practic candidat independent (nu avea nevoie cred eu de o sustinere PMP) are propria viziune atasata nivelului intelectual al unui presedinte si isi foloseste propria cunoastere in a arata posibila nestiinta a celorlalti .Din pacate ,cunoasterea lui PALEOLOGU nu include si cunoasterea politica si rezolvarea situatiilor imediat politice ce se ivesc la tot pasul , neavind in portofoliu decit o cunastere filozofica ,greu de inteles pentru o mare majoritate a cetatenilor . Nu se poate pune semnul egal intre cunoasterea lui SOFOCLE si cea a lui Churchiil (asa ca exemplu ) . De aici apare ruptura intre onorabilul cetatean care este PALEOLOGU si inca modestul politician (daca ramine ancorat in politica are sanse uriase de a deveni urmatorul presedinte al Romaniei in 2025. Doamna Dancila nu este asa cum gresit cred unii un politician perdant . O sa va mirati , dar doamna este cea mai periculoasa (in sensul bun al spuselor )competitoare si daca intra in turul doi al alegerilor prezidentiale o sa vedeti ce mari probleme ii va ridica in fata presedintelui (deja ales ) . Doamna Dancila ,chiar daca nenumaratele greseli din administratie ,ce vor fi scoase la iveala chiar intre cele doua tururi si chiar daca imaginea de nestiutoare uneori a secretelor limbii romane ,chiar daca zic, tot va crea confuzie in mintea multora ,bineinteles daca in acest caz presedintele va accepta o disputa fata in fata (eu cred ca nu ) . Ultimul , dar nu in ultimul rind . domnul DIACONU a facut greseala sa accepte in clar, un sprijin al partidului PRO (acum partidul este in deringolada ) si chiar daca a spus ca are profilul de independent ,asocierea nu poate fi trecuta cu vederea si nici prestatia uneori curioasa prin afirmatiile facute ( nu doresc sa fiu presedinte , doresc sa fiu presedinte dar intr-o republica parlamentara si chiar ultimul clip electoral in finalul caruia intoarce spatele celor ce vizioneaza clipul ) toate acestea vor muta votantii PRO spre doamna Dancila . Ceilalti competitori ,onorabili ,nu pot avea pretentii la cistigarea alegerilor prezidentiale . Estimez ca numarul cetatenilor , ce se vor prezenta la vot , va fi in sensibila crestere fata de ultimile alegeri prezidentiale , undeva la 12 mil de cetateni votanti. Cea mai rezonabila solutie ar fi pentru actualul presedinte o confruntare cu D.B. ,o confruntare care nu are cum sa ii puna nici un fel de problema ,dar daca doamna Dancila intra in finala (si intra ) discursul presedintelui va fi axat pe forta interna (prin eliminarea notiunii imediat viitoare de comunism )si cea externa , puternic vizibila ,ce face in clar ca noul presedinte sa fie tot KLAUS WERNER JOHANNIS.

  15. Colegi de batut cimpii pe net , lasati ideile prostesti si propria intelegere a lucrurilor si votati Johannis si ca va place si ca nu va place . Daca aveam alta sansa era poate ok , dar cum nu exista altcineva dati fuga miine si stampilati .

    • Si daca ia sub 50% ne trezim cu Viorica in turul 2 ,mai bine votam Barna ca sa o scoata pe analfabeta asta din cursa.

    • Asa este ! Iohannis presedinte ! DAR TREBUIE SA IESIM LA VOT !!!! FOARTE IMPORTANT !

    • Da,subscriu,este URGENT nevoie de Iohannis din primul tur,PUTIN e pe cale sa puna mana pe Moldova!Cu BARNEV ce facem,ne trezim ca da mana cu KGBISTUL la Cotroceni,cat de prost si ametit poti sa fii sa nu realizezi pericolul?

  16. Nu mai induceti lumea in eroare, o sa iasa lumea la vot,, dar mai sunt si oameni care lucreaza sau n-au timp. Tot ce se voteaza pana duminica este bonus, daca ne gandim ca la alegerile trecute au votat aprox 400 mii de oameni întro zi. Asa ca nu vorbiti aiurea , restu e can can

  17. Mai oameni, vinerea ii zi de lucru. eu zic ca nu ii asa putin cat au votat si ca sambata si duminica se va accelera ritmul de votare. Eu zic ca se va ajunge lejer la 600.000 poate chiar mai mult.

    • Vali esti optimist vezi cati voteaza pe ora cam 8000 dar sa zicem 10000 ,pana diseara nu se fac 200000 mai sunt 10 ore.

    • Aliona eu zic ca va fi mai mult pentru ca si azi este Sambata si in multe tari din Vest sambata dimnieata este zi de cumparaturi pentru ca se inchid magazinele. Eu zic ca la sfarsitu zilei vor fi 300.000 si pe maine seara cam 5-600 K

    • @Aliona: ziua de ieri si primele ore de astazi nu sunt foarte relevante pentru estimari viitoare. Deja in ultima jumatate de ora s-a accelerat masiv ritmul, s-a trecut de 200/minut (12k/ora) si de aici nu se poate duce decat in sus. Acum cat de mult, e greu de spus. Nici eu nu sunt foarte optimist, dar in niciun caz nu vor fi mai putini ca in mai (380k). Cel mai probabil in jur de 500-550k.

  18. Zapacitilor (un cuvint spus din admiratie pentru noi toti cei ce scriem pe G4 media ) nu o mai zguduiti degeaba ,totul este terminat , miine votati pe acela care poate duce Romania in LUME si nu pe cei care raman de unii singuri , inchisi in propria – COLIVIE -de unde nici macar nu mai stiu sa iasa (nu ca nu ar dori asta ).

    • Nae ai dreptate dar opozitia de dreapta e divizata Klaus Barna Paleologu,daca macar unul din ultimii doi ceda Klaus iesea din primul tur .
      Orgoliul asta nemasurat ne va costa refacerea PSD.

    • Aliona , simpla neintelegere sau neacceptare a ceea ce tocmai ai spus , arunca in derizoriu o ALIANTA ,de la care eu unul am avut mari asteptari de intelegere , dar se pare ca notiunea de haos era mai necesara ,si cind spun necesara , ma gindesc la multiplele posibilitati ce deriva din acest cuvint . Unii inca mai doresc ca Romania sa ramana o tara a tuturor posibilitatilor si nu una bazata pe ceea ce deja UE cere -TRANSPARENTA – in toate componentele ce au legatura cu decizia statala . Iti urez o zi buna si o intelegere cit mai rapida a ceea ce ne inconjoara (greu de gestionat asta ). Dincolo de toate tot K.W. J , este singurul ce poate ,vrea si isi asuma concret aceasta istorica misiune . Restul nu fac parte din acest joc ,doar mimeaza intelepciunea , doar mimeaza democratia .Scuze pentru prea multele cuvinte .

  19. Domnul,presedinte Johannis va fi sprijinit in turul doi si de numarul foarte mare de cetateni votanti (un nr foarte mare de votanti a fost, la modul neasteptat , ca prezenta la referendum si alegerile euro parlamentare )Acum va fi la fel si toata aceeasta prezenta se datoreaza in principal faptelor domnului presedinte JOHANNIS si nu unor vorbe oarecare atasate unor candidati .

  20. a trecut ora 12:00 și nu prea văd pe nimeni la vot fraierilor

  21. Slab… sunt drzamagit de Romanii de pretutindeni, si mai si dorim sa fim un popor la locul lui, uite ca nu se poate in asemenea conditii.
    Trezirea la realitate !

    • Bai, am zis sa va ignor, dar nu mai pot. Votul in disapora se duce spre jumatate de milion, ceea ce nu am avut niciodata pana acum, dar voi cantati prohodul pe aici.

      Am scris si mai sus. Rostul vostru pe aici e clar: Neg pe Scrot, Alberto, aliona, c si gasca. Voi chiar aveti o treaba pe aici: sa cantati prohodul, ca injurati diaspora, sa spuneti ca prezenta e proasta, ca pe aia din afara in doare in cur si alte cele. Scrabos e ca o faceti sub masca de anti-psdist convinsi. Hai ca vi se vad izmanele cu sigla PSD pe sub pijama, nu pacaliti pe nimeni.

      Oricine compara prezenta de acum cu orice prezenta de pana acum din diaspora vede ca e cea mai bune prezenta EVER. Dupa orice estimare o sa ne apropiem de o jumatate de milion de voturi anti=PSD din diaspora pana maine seara, nu s-a mai intamplat asta niciodata pana acum, nici macar in 2014, cand furia anti-Ponta si anti-PSD a fost uriasa!

      Multumim, fratilor. Maine venim si noi peste ei, din tara! Fara PSD in turul II.

    • @silicon_v sunt din diaspora si am votat Barna..asta asa sa avem toate informatiile pe masa inainte sa facem cu acuzatii.
      mesajele mele nu sunt impotriva diasporei sau cu scopul de descuraja ci sunt doar o refulare la procentul asta mic de participanti la vot calculat la numarul real al diasporei.

  22. 14000 pe ora….peste 500 000 maine.

  23. Iesiti, dracului, la vot! Votati cu cine vreti, dar votati, macar ca rasplata pentru aniversarea a 30 de ani de la Revolutie (sau ce-a fost aia!), ca, daca nu era, nu mai ajungeati voi in Occident sau pe unde v-ati mai dus!

  24. Mai dar ce destepti sunteti voi! Va luati de diasporeni .Sa va vad ce faceti voi miine! Haideti diasporeni la vot! Va multumim! Miine,toata lumea la vot,dragi romani!

    • Da, ne luam, pentru ca acum au (sau aveti) conditii de a vota mult mai bune!

    • Ai și tu dreptate, dar nu trebuie să ne dovedim cine are dreptane, ci să ne unim să votăm fără PSD în turul 2

    • N-o lua personal, chiar nu e cazul. Va rog pe toti, nu va mai clamati statutul de diasporeni, nu va mai laudati ca vegetati pe la Melbourne, LA sau Capetown. Sici macat p-aci pe la Stockholm. Aratati penibil, ca niste conserve din anii ’90. Chiar nu realizati asta?

      Si nu ma intelegeti gresit, va respect si va iubesc pe toti, mai mult decat pe fratii mei din centrul civic, chiar mult mai mult, iar la tenis tin cu Bianca Andreescu, nu cu Simona, asta ca sa fie clar!

  25. Daca l-au votat pe Iohannis au stagnat tara inca 5 ani. 🙁

    • Normal…pesediștii au vrut să fac autostrăzi pe Marte dar nu i-a lăsat Iohannis….

    • Fara Iohannis piedica la psd,tara era sa fie in situatia din 1940,Moldova la Putin si Transilvania la Unguri,vindeau si pe mama lor,doar sa ramana la ciolan, postak ivan lexicon!

  26. Eu cred ca suntem in grafic!

  27. Mureșan, e ft. frumos și corect c ai votat! Românii îl vor pe Dan Barna!

    • Cartea din curul teatrului masca a ajuns la proprietar, fiind studiata in prealabil de familia Caramitru. Ma bucur nespus.

  28. Iar neispravitul nu inceteaza. Multumesc familia Caramitru. Ati pus zavor cuvantului dor?

    • Avand in vedere ca majoritatea ca sa evite cozile s-au dus ieri si azi maine vor vota sub 100000 fara a se ajunge la 385000 cat a fost la parlamentare.
      Mare pacat lenea asta.

    • @aliona inainte spuneai ca vor vota putin peste 100k astazi iata ca au votat deja cu 150000. Si inca nu e gata votarea pe axi.

    • Da ar trebui muie dar FSN(cu tot ce a generat(PSD,PD-in diverse alianțe cu PNL)și ar mai trebui muie USR-PLUS că mizeria din așternuturi ne-a aratat-o franțuzoaică timp de 1an, și muie Diaconu că nu a putut să își plimbe învățăceii prin hoteluri de 5stele și i-au traumatizat rău)și muie popor crretin și cu memorie scurta, muie bărbați care asistați pasivi in fata calculatorului in timp ce va sunt violate soțiile și copiii, dar reacționați că niște zmei la volan la semafor.
      Dar nici muie nu mai are cine să de-a că la cit de amorțiți sunt bărbații acestei țări, mă mir că încă se mai numește Romania
      Noi cu cine votam, iar alegem Raul cel mai mic???!!

  29. Alo, Stela, Balko se apuca de croitorie. Esarfe.

  30. E o adevărată plăcere să văd cum se adună voturile, mai ales când mă gândesc că 90% sunt anti-psd!

  31. O fi mai bine ca in 2014, insa e departe de ce ar trebui sa fie. Prezenta la vot ar trebui sa fie undeva la 70% (in diaspora mult peste, ca acolo sunt oameni tineri, nu batrani, invalizi etc). Aici in Bruxelles sunt 40000 de romani si au votat doar cateva mii pana acum. Poate e multa lume care se ca duce duminica, cand sunt magazinele inchise, altfel o sa fie mult sub asteptari

    • miza e mult mai mica ca in 2014. atunci s-a votat contra ponta. acum iohannis oricum e cotat sus. deci nu au asa motive. si oricum e abia turul 1. miza e oricum fara psd in turul 2.
      sincer, nici nu conteaza asa mult cine iese presedinte, daca nu mai iese psd la locale si generale la anul. acolo e cheia.

    • Ba te inseli,conteaza foarte mult ca Iohannis sa ramana presedinte,acum cand abia a inceput curatenia in ministere si cand in Moldova Putin e pe cale sa-si puna lacheii la putere!Barnea,pe langa ca e dubios in privinta politicii externe,prin apropierea de Moskova,nu poate mai mult decat sa arunce cu fericire viitoare in noi si cu alegeri anticipate,DIN GURA,faptele vad ca sunt la Iohannis si Orban!

  32. 179.000 din 4 milioane cât sunt peste hotare??? Românii din străinătate nu mai dau doi bani.

  33. Votat! Muie PSD!!!

  34. Votat! Muie PSD!!! ?

  35. E totusi slaba mobilizarea in Diaspora. Ma tem de un nou moment ca in 2016.

    Avem o oportunitate atat de mare sa zdrobim PSD-ul si din pacate nu ne mobilizam. Pacat. Vremea e buna in Europa. Ar fi trebuit iesit azi ca maine sigur vor fi din nou cozi.

    • Gresesti! S-a ajuns deja la 200000 voturi in conditiile in care in Nord America abia s-au deschis sectiile pe coasta de est de 2 ore iar pe coasta de vest nu sunt deschise inca. Ieri nu prea a votat nimeni oamenii fiind la munca!

    • Asa si? Daca azi ajungem la 250.000 la cat crezi ca o sa ajungem maine – Duminica?

      Ar fi bine sa fie inca 400.000 maine, dar ma indoiesc puternic. Incepe sa se vada ca voturile din Diaspora nici macar nu se vor dubla fata de europarlamentare, adica sa fie macar la un 650.000.

      Multi dintre noi speram la o triplare a voturilor din diaspora avand in vedere cat de multe sectii de votare sunt disponibile acum si ca se voteaza timp de 3 zile. Pacat! Mare Pacat!.

    • totusi, sunt 2 tururi, nu stiu ce te agiti asa tare. si din primul nu poate castiga nimeni decat daca ia cineva 9milioane de voturi, imposibil as zice.

  36. Si s-a atins si pragul de 200.000.
    Hai la vot, totul se desfasoara incomparabil mai bine si mai repede fata de luna mai.

  37. BRAVO, Romania, sa iesim cu TOTII la VOT si sa trimitem la gunoi escrocii din PSD!!!!!!

  38. Iesiti cu totii la vot si ajutati-ne sa scapam de nenorocitii astia de PSD ! Acolo nu aveti Antena 3 sa va spele pe creier cum ne spala la noi bunicii si parintii ! Mobilizati-va sa fiti 5-600 k ,acuma chiar aveti cu cine vota !

  39. Se mobilizează greu românașii,nu sunt capabili să voteze odată la câțiva ani ,doar să se plângă știu

  40. Înainte să ieșiți la vot si sa votați pe vreunul din astia: Iohannis, Paleologu, Diaconu, Dăncilă sau altii asemenea lor citiți si voi poezia aceasta:

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697

    Nu de alta dar as putea-o numi: 2 in 1. Contine si realitatea zilelor noastre in Romania si in politica României din zilele noastre dar si opinia unui stat mega dezvoltat despre unii asa zisi candidați care pozează în justi, normali, animație, anticipăm roșie sau anti orice altceva.
    #nusuntpesedist dar nu sunt nici iohanist

    Iar voi vedeți sa nu patiti la final cum este regăsit în poezie un citat, sa nu vi se spuna: #pascupasv-amdusdenas.

    • asa, bun si ideea care e? pe cine sa votam? ca vad ca nu iti place niciunul. hai lasa, vezi-ti de votul tau.

  41. Dacă vrem să mai supraviețuiască țara asta Iohannis nu trebuie sa iasa președinte altfel va continua sa va traficheze copii si sa va blocheze dosarele la CEDO pentru ca nu cumva el sau yes-manii lui sa pățească ceva. Eu însumi am un dosar pe care el îl blochează de 5 ani prin coruptii lui de acolo. Tot asa dacă vrem să nu de ducem de râpă nu trebuie nici sa mergem prea mult pe bicicletă ca dăunează grav sănătății. De teatre nici nu mai spun ca nu trebuie sa ne uitam prea mult la ele dacă sunt facute cu actori principal fiind statul român.

    Iar ca sa aveti un imbold cititi asta cu atentie pentru ca nu este scrisă de oricine ci direct de un consilier al unui stat extrem de puternic din punct de vedere al inteligenței și evoluției.

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697

    • lucrati la greu nenorocitilor de postaci ciumati. Hai valea la gunoiul istoriei.

      Jos ciuma rosie ! Hai Iohannis !

    • Da,se cam arata disperarea pe ei, vezi doamne o sa ramana fara salariile lor de mii de euro .

    • Pentru domnul adi si george :
      Revin cu precizarea că nu sunt postat ciumat deoarece spre neplăcere voastră am votat si eu cu Iohannis la votul trecut însă am vazut cum #ne-adusdenas asa ca , ghinion! Nu sunt ciudat pentru ca #detestpsd-ul dar detest si trădătorii naționali ca Iohannis însă dacă este cineva disperat cred ca sunteti voi de vreme ce nu aveti ce face si va grăbiți sa jigniți. Sau poate v-am dat Iohannis vreo sinecură pe stat degeaba si de aceea nu sunteti la muncă si va permite timpul sa croncăniți in favoarea celui mai iubit dintre pamantenii #romanieianormale?:)))

      Dacă nu aveti job anuntati-ma si va dau eu unul serios.

    • Ferice de părinții ei! Sa am o asa comoara de copil talentat cred ca m-as mândri tot timpul. Foarte curajoasă si foarte talentată. Citiți români înainte să votați! Citiți ca sa nu votați contra voastră. Jos pălăria!

    • da, o sa ne traficheze copiii, probabil tu ai fost traficat de mic de aia esti asa prost.
      deci tu sambata la 7 seara ai vrea sa fim la munca? asa ai dedus tu ca nu muncim, pt ca postam aici SAMBATA? ba baiatule, dar esti mai prost ca aia din las fierbinti. n-as fi crezut ca se poate.

  42. Dacă vreți să #schimbaticevaintaraasta #cititi înainte sa votați asta:
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697
    in caz contrar romanul neinformat este fără sa vrea #inselat #manipulat #dusdenas pas cu pas sau in ritm de teatru sau pe bicicleta

    • Foarte frumoasă poezia! Romani, nu votați Iohannis, nu votați Dăncilă , nu votați Diaconu, nu votați Stanoevici sau altu trădători! Votați ceea ce este mai bine pentru țara. Nota 100 pentru poezia aceea. Ferice de țara noastră ca mai are asa tineri talentați și apreciati de țări precum Japonia ca de scursurile din Romania precis ca nu sunt pentru ca exact ca si Eminescu , ceea ce scriu doare fiind adevarat. Dar dau un sfat ăstora care nu suporta adevarul: dacă adevarul doare luati paracetamol si priviti-l in fata.

      Iscălit

      Stana Ioana din Sibiu acum plecată la muncă în Germania la München. Stop abuz!

    • Bravo! Frumoasă poezia si la obiect! Suntem sătui cu toții de cat a furat Ciolannis in Sibiu vot la cot cu tractoristul de Lazăr care a îngropat cazul morții lui Iovan asta ca sa il scape pe asasinul de la Colectiv Raed Arafat. Au cam uitat românasii nostri de genocidul de la Colectiv si de cei implicați. Raed Arafat , Ponta, Oamenii lui Iohannis care dorea si atunci sa aiba un GuWerner dar a mers si un altul care era tot de-al lui. Ce credeti voi ăștia care tot încercați să fraieriti lumea? Ca uitam de Colectiv? Ca uitam de cazul Iovan, de dosarele lui Iohannis îngropate de Lazăr? ca uitam de tratatul Spinelli care vrea dezmembrarea UE? Ca uitam de Lazlo Tokes si de diversiunile din 89? Iar dacă marele patriot Diaconu spune că cea binele tarii pai in CC cine intra si ii pregătea scaunul lui cucuveaua? Nu el? pai bineinteles ca da! Iar analfabeta ailaltă ce vrea sa conduca tara asta? nu ne-a făcut destul de ras? nu a furat destul? ce vrei coana Mița biciclista sa ne furi pe noii ca sa hranesti chinezii? te-ai gandit ca mor aia de foame si trebuie sa le dai tu papa nu? Te-a blagoslovit Papa sa faci caritate din bugetul public nu? Nu va mai saturati de cat ne-ati furat. Iar alalalrul Paleologu mai bine si-ar vedea de infracțiunile lui si de jocurile de la Moscova.

      Hai sa le spunem toți oameni buni: #savafierusine! si #nuneducidenaspascupas!

      Distribui si eu poezia asta dacă nu este destul de vizibilă pentru analfabeti :)))

      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697

    • aoleo, ce de postaci de kkt. va mai si apreciati intre voi! ordin pe unitate. baieti, copilasi, e o formalitate votul asta. relax, dancila iese pe 4-5 incolo. 😀

    • Talibanii usere nu au niciun pic de bun simt si fac propaganda neispravitului ala de haBarna si in ziua votului!
      Rusine sa va fie ca sustineti un escroc! Cum si-a bagat picioarele in businessurile oamenilor alora, pentru care a luat bani grei sa ii ajute, asa o sa isi bage picioarele si in Romania! O sa isi ia banii si o sa plece. Deja a aratat ca il doare in spate! Iar nevasta-sa ia un salariu obscen de la OMV unde e colega cu Cristinel Dancila!
      Sictir, usere!

  43. Johanis nu iesi. Nu va iesi.

  44. Pentru bocitorii Leprei Rosii, mujicii mafioti: toti romanii din afara granitelor, toti cei care mai au (inca) actele necesare pentru a putea vota, voteaza si vor vota.
    Am facut un AR de 190km, pentru a aduce la vot, o doamna in varsta, care are dificultati de deplasare. Votez in felul meu (chiar daca nu mai am cetatenie) ajutand persoane, pentru a le aduce aici, la Paris.
    Vestul , voteaza masiv. De fiecare data cand are posibilitatea de a da o palma, Leprei Rosii si Mujicilor. Lor si tuturor aliatilor, pupincuristilor lor. Nu ne duceti noua de grija, mujicilor. Vestul voteaza!

  45. Sa nu uitam pe ce „muzică” se distra Bădălău la paranghelia asta:

    https://youtu.be/qn-u2xUVvN0

    Ce faceți români din diaspora?
    Ieșiți la vot sau vă mai găndiți?

  46. fac spume postacii de aici care au sarcina să demobilizeze votanții
    urâtă meserie e și asta, de slugă la lepre

    • grav e ca nu inteleg ca au pierdut partida. dar iti dai seama ce jlanici sunt? miza lor e sa intre dancila in turul 2. ca de castigat nicio sansa. in ce hal au ajuns, sa troleze doar ca sa intre in turul 2, asa, de imagine. pzd la groapa de gunoi! si le e super frica de diaspora. bun asa. LA VOT!!!!

  47. In loc sa ne contrazicem pe cine să mănânce felia cea mai mare din cea mai rămas din tortul Romania cred că ar trebui sa ne trezim.
    Singura reacție umană naturala firească și de bun simt pe care o datorăm copiilor noștrii ar fi aceia de a da foc la toată clasa politică românească a ultimilor 30 de ani, cu monstruozitatea de Casa a Poporului unde își fac veacul acești holigrofeni și din care au condamnat comunismul.
    Și nu sunt nostalgic, am crescut în libertate și îmi cresc copilul în libertate și democrație, nu iau și nu am luat un leu de la stat dar m-am saturat sa stam că niște Morți Vii.cu cine sa mai votam???!!!

  48. Gata serviciile au dat stingerea votul se opreste pe la 300 000 eventual un 298k ca sa nu bata la ochi.

    • Dar ție nu ți se mai termină ziua de lucru? Așa ne-am saturat de postaci ca tine. Mai scutește-ne.

    • Diaspora s-a mobilizat exemplar și cu siguranța va continua sa o facă și mâine spre disperarea postacilor ca tine. Va ciuruim, mah! Va ciuruim.

    • mai ții minte câți spuneai că vor vota azi? “puțin peste 100.000”
      da’ ți-ai adaptat mesajele otrăvite
      recunosc, ești destul de priceput/ă la asta, numai că nu prea ține la cititorii g4media
      cu alte cuvinte, faci treaba asta murdară degeaba :)))

    • gata! a decretat prostul care zicea de 100k. tu chiar crezi ca se uita cineva la ce zici tu? looool. daca se fac 500k pana maine seara, mai faci un bot? asa, extra! 😀
      deja te pricepi.

  49. Mandru ca sunt român! Ne îndreptam vertiginos catre 5% din cetatenii din diaspora cu drept de vot. Votati Securea!

  50. 293.500 la aceasta ora!!!!!!!!!!!!!!!!!

  51. Pentru gravide s-a pus 2…

  52. Vor vota și mâine destui, unii au lucrat și vineri, și sâmbătă, cei cu copii mai mici au avut azi program „administrativ” sau diverse activități cu ei ( eu știu câțiva care nu s-au putut duce azi pt că au avut copii la diverse activități sportive). Mâine este zi de odihnă pentru majoritatea, se vor duce mai ales cei care sunt la zeci de km de casă

  53. Ma simt ca la Revolutie. Are poporul asta asa un talent sa se trezeasca pe ultima suta de metri, cind toata lumea il credea amortit si blazat. Foarte frumos, bravo! Voi va dati seama ce tara am putea avea daca toti astia s-ar intoarce in Romania?
    Ma gindeam sa-mi bat joc de Barna si sa votez cu Dancila numa’ asa, de-al dracu’, ca sa #boicot, dar nu merita toti astia care au votat si care vor mai vota o asa magarie din partea mea. O sa votez corect, cu cine cred eu, fara bataie de joc si razbunare.

  54. Nu s-a incheiat nici-un vot – re-porneste Australia!!
    Placuta Suedeza PSD!

  55. Pina la Australia mai sunt SUA, Canada si toata America de Sud…se ajunge pina la 300.000. 🙂

  56. Felicitari!
    Sa socotim: 300.000+500.000 (maine)=800.000, asa ca Veorica e pa! Cum am facut socoteala ? Pai, cele cca 3 procente in plus sunt procente-surpriza, in sensul ca niciun sondaj sociologic nu le-a luat in calcul, institutiile specializate luand in calcul o prezenta in Diaspora de cca 500.000 de romani …
    „Alo, Penitenciarul Rahova? Avem un mesaj important pentru detinutul Daddy: Veorica Vaselica are nevoie de ajutorul tau! Stop! Te rugam sa te prezinti la urna de vot la prima ora! Stop! Te rugam sa faci un efort si sa-i convingi sa voteze cu Veorica si pe colegii tai de celula, adica pe numitii: Alifie, Vaselina si Unguent! Stop!….”

  57. Ma amuza maxim cum se agita toate nevertebratele de pe g4media, de parca ar avea vreo importanta pe cine bate Iohannis in turul 2. Parerea mea: daca Dancila nu intra in turul 2, PSD-ul o sa stranga randurile si o sa se reorganizeze mult mai bine pentru alegerile din 2020, devenind mai puternici. Dar daca Dancila intra in turul 2, PSD-ul o sa leviteze si la anul in jurul acestei femei care o sa duca PSD-ul la un istoric minim la urmatoarele alegeri. Cu Dancila la carma, PSD-ul o sa se indrepte spre dezastru garantat, asa ca dragi „heitari”, nu ar strica sa mai ganditi (pe termen lung) din cand in cand. Forta Paleologu!!!

  58. Și ce dacă iese PNL Iohannis o sa fie mai bine ,taie pensiile sau le îngheață ,taie salariile sau le îngheață ,dar voi Diaspora care munciți afara va taie cineva sau îngheață salariile ,Blestemul lui Dumnezeu să cadă pe voi .

    • Voi cu prostiile astea cu pensiile si salariile nu mai terminati .
      1. Salariile alea si pensiile speciale au fost date pentru electoratul PSD, total nesustenabile si din burta
      2. Tara la investitii e pe minimul din 10 ani,anul asta s au inaugurat 20 km de autostrada (o bataie de joc)
      3. Noi suntem singura tara din Europa care ne luam credite sa platim salarii la nemernici de parlamentari(19000 lei brut pe luna un parlamentar) ,pensii speciale de 20000 lei+ pe luna , in conditiile in care majoritatea romanilor lucra pe mai putin de 2000 de lei , ce suntem noi tara de sclavi sa lucram sa tinem toata povara lor ?
      4. Reveniti va odata cu picioarele pe pamant , uitati va ce drumuri avem , ce trenuri avem,mai proaste ca acum 50 de ani,si cata coruptie si prostie ne emana la televizor prin Antena 3

  59. Am votat in Florida, un bun dus si-un bun intors de la sectie, daca cititi asta inseamna ca va mai pasa de Romania, dati-i drumul, baieti si fete, Romania e si a noastra, hai ca nu e greu!

  60. Hai La Vot !
    Români, facem o prezență mai mare de 65 % ?

  61. Se prelimina o participare numeroasa la vot, asta insemnand, intr-o estimare realista, cca 55%. Din reactiile mediatice se pare ca motiunea de cenzura si investirea guvernului PNL I-a demobilizat mult la vot. In acelasi sens, ma intreb sincer, oare cum or fi votat alde Gabi Firea, Oprisan, Manda cu juveta si multi altii ca ei. Eu nu prea cred ca au votat cu Dancica si nici cu prostul de la mere rosii. Situatia le vine manusa. Problema e simpla, dar rezolvarea ei e chiar banala. Nimeni n-ar indrazni sa ceara demisia lui Dancila daca ar pierde prezidentialele, dar nici n-ar indrazni sa nu o ceara daca Dancila s-ar face de kko. E singura si marea lor ocazie. Fiecare se gandeste ca betisorul lui poate fi bastonul de maresal al PSD. Pai daca ei nu vor vota cu proasta, oare cine o va face?

  62. De unde ați scos, frate, 18 milioane de votanți pe liste în țară? Voi sunteți cu capul?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.