Home » Articole » Prim-ministrul Franței se declară preocupat de ameninţări serioase de ingerinţe străine în alegerile prezidenţiale din 2027

Prim-ministrul Franței se declară preocupat de ameninţări serioase de ingerinţe străine în alegerile prezidenţiale din 2027

Prim-ministrul Franței se declară preocupat de ameninţări serioase de ingerinţe străine în alegerile prezidenţiale din 2027
Foto: Facebook Sebastien Lecornu
Ascultă articolul

Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la „ameninţări serioase” de ingerinţe străine în alegerile prezidenţiale din 2027, afirmând că „întreaga clasă politică” ar putea fi afectată, transmite Agerpres.

Riscul de interferenţă „a fost semnificativ la alegerile municipale, fără consecinţe majore”, în martie a.c., ceea ce „sugerează perspectiva unor ameninţări serioase la adresa alegerilor prezidenţiale”, a afirmat el în timpul unei conferinţe de presă pe această temă.

- articolul continuă mai jos -

În aprilie, preşedintele Emmanuel Macron – el însuşi victimă a interferenţelor în campania sa din 2017, în atacului cibernetic „Macron Leaks” – a anunţat un proiect de lege împotriva interferenţelor străine în alegeri. Macron s-a referit în mod specific la Rusia, care „cumpără masiv milioane de conturi false” pe reţelele de socializare în perioadele electorale.

În ce priveşte alegerile municipale, se aşteaptă publicarea unui raport al Viginum, agenţia guvernului francez de prevenire a fraudelor online.

Este o linie subţire între temerile de ingerinţă, influenţă şi afirmarea libertăţii de exprimare, notează AFP. Pentru că „exprimarea unei opinii nu este o ingerinţă”, le-a reamintit tuturor duminică ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot. Ingerinţa, a spus el, „este o încercare de a manipula dezbaterea publică sau procesele electorale”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole