G4Media.ro

Miniștrii propuși de Dacian Cioloș au primit avize negative pe bandă rulantă.…

sursa foto: Facebook/ Dan Barna

Miniștrii propuși de Dacian Cioloș au primit avize negative pe bandă rulantă. Cătălin Drulă, aviz favorabil din greșeală/ Guvernul Cioloș merge miercuri în Parlament

Audierile miniștrilor propuși de Dacian Cioloș s-au încheiat marți seară la ora 20.00. Acestea s-au desfășurat fără surprize, propunerile liderului USR fiind respinse pe bandă rulantă. Cu o singură excepție: Cătălin Drulă (Transporturi) a primit aviz favorabil din greșeală, după ce președintele PSD al comisiei a supus la vot avizul negativ în locul celui favorabil, iar parlamentarii nu au fost atenți, votul întorcându-se în favoarea lui Drulă.

Miniștrii au fost audiați marți începând cu ora 10:00 și, cu câteva excepții, candidații au avut la dispoziție câte o oră pentru a-şi susține proiectele și pentru a răspunde la întrebările parlamentarilor. Excepțiile au fost Stelian Ion (Justiție), Mihai Goțiu (Mediu) și Corina Atanasiu (Educație) care au fost audiați câte o oră și jumătate, chiar și peste. Ioanei Mihăilă i-a fost rezervată audierea în intervalul orar de prime-time pentru televiziuni, de la 18:30 la 20:30.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori. Guvernul Cioloș va fi votat în Parlament miercuri dimineață, la ora 10.00.

UPDATE Ora 20.00: Ioana Mihăilă, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit aviz negativ

UPDATE 19:19 Ioana Mihăilă, propusă pentru funcţia de ministrul al Sănătăţii, a afirmat, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, că va demonstra cu documente că fostul său mandat „a pus soluţii pe masă soluţii” privind pandemia de COVID-19 care, însă, „au fost faultate de câte ori s-a putut de către un premier care nu credea că vine valul patru”:

  • „Acum câteva ore înainte să ne adunăm în această sală, am văzut cu toţii că 561 de oameni au murit de COVID doar în ultimele 24 de ore, de peste 15 ori mai mulţi decât suntem noi aici. (…) Pacienţii aşteaptă soluţii, nu prelungirea crizei. Aşteaptă măsuri ferme, nu declaraţii şi dezbateri. Înainte să vă lansaţi în întrebări, acuzaţii şi ştiri false vânturate prin presă, vă avertizez că voi demonstra cu documente, nu cu vorbe frumoase că mandatul meu a pus soluţii pe masă soluţii care au fost faultate de câte ori s-a putut de către un premier care nu credea că vine valul patru. Nu mă interesează de la ce partide sunteţi, înţeleg că politica este politică de partid, dar vă cer ca, astăzi, să fim specialişti care se bazează pe ştiinţă. Sunt necesare măsuri ferme şi asta am propus în mandatul meu, asta voi propune în continuare”, a transmis Ioana Mihăilă.

UPDATE 19:10 Una dintre întrebările adresate Ioanei Mihăilă a făcut referire la contractele de achiziție a vaccinurilor COVID-19:

  • ”Cred că pentru contractele de achiziții sunt mai multe persoane care pot să răspundă, ele au fost semnate începând cu 2020. Comisia Europeană, prin semnarea contractelor pentru vaccinuri, a beneficiat atât de un calendar favorabil, cât și de prețuri mai mici față de țările din afara UE. În schimb, s-a angajat să cumpere mai multe vaccinuri decât populația de la nivelul UE. Încă nu erau finalizate studiile de eficacitate pentru fiecare vaccin. În 2020 nu se știa care din vaccinuri vor fi eficiente, în 2021 ne doream un calendar favorabil, iar eu când am preluat mandatul am văzut că există un surplus și am luat decizia diminuării stocurilor de care România să beneficieze. Cu un cadru legal potriviti putem să transparentizăm clauzele confidențiale din contracte”, a răspuns Ioana Mihăilă.

UPDATE 18:37 Aviz nefavorabil pentru Oana Țoiu, propunerea de la Ministerul Muncii: 18 voturi pentru, 24 voturi împotrivă și 5 abțineri.

UPDATE 18:35 A început audierea Ioanei Mihăilă, propunerea premierului desemnat Dacian Cioloș pentru Ministerul Sănătății. Ioana Mihăilă este ultimul ministru audiat în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Audierea Ioanei Mihăilă poate fi vizionată aici:




UPDATE 18:30 A început audierea lui George Cățean, propunerea pentru Ministerul Agriculturii. Audierea integrală poate fi vizionată aici. 




UPDATE 17:30 Au început audierile Corinei Atanasiu, propunerea lui Dacian Cioloș pentru Ministerul Educației. Au mai rămas de audiat doar George Cățean pentru Agricultură și Ioana Mihăilă pentru Sănătate.

Audierea live a Corinei Atanasiu poate fi vizionată aici.




Corina Atanasiu, cele mai importante declarații:

  • Principalul obiectiv – optimizarea proceselor și echipelor care trebuie să implementeze PNRR. Experiența mea consistentă în fonduri europene și în echipe sunt elemente cheie pentru a ne asigura că vom cheltui banii corect și cu impact.
  • Cum organizăm educația sub semnul pandemiei? Avem nevoie de soluții care să recalibreze lupta cu COVID-19 fără a face rabat de la educație. Propun următoarele acțiuni:
  • Monitorizarea pierderilor în învățarea cauzate de închidere a școlilor. Realizarea unei hărți dinamice de închidere a școlilor. Fără o culegere și o analiză atentă de date orice efort poate fi ineficient. Degrevarea directorilor de școli de norma didactică, una dintre soluții.
  • Măsurile de remediere: copiii au avut sau nu acces la școală online? Pe parcursul verii a fost o infuzie de 30 de milioane de euro din fonduri europene pentru programe remediale, dar nu cred că a fost de ajuns.
  • Diminuarea conținuturilor mai puțin relevante este de asemenea necesară.
  • Învățarea online în pandemie și nu doar în pandemie. Primul pas a fost deja făcut. În cadrul PNRR am sprijinit un plan coerent de digitalizare a educației.
  • Trebuie concepută o lege a digitalizării educației.
  • Formarea cadrelor didactice. Cel puțin 100.000 de cadre didactice formate în tranziție digitală.
  • Focus pe starea de bine din școli

UPDATE 17:26 Aviz negativ pentru Mihai Goțiu, propunerea pentru Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: 9 voturi pentru, 21 voturi împotrivă, 6 abțineri.

  • „Din punct de vedere politic, este un vot aşteptat, chiar dacă sunt ferm convins că şi cei care au fost în comisii înţeleg cât sunt de importante protecţia mediului şi măsurile de combatere a schimbărilor climatice şi sper că şi cei care au urmărit această dezbatere înţeleg faptul că avem măsuri ferme pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri, pentru tragerea la răspundere a tuturor celor care încalcă legislaţia de mediu, pentru a reuşi într-adevăr să împădurim România, pentru a scoate deşeurile din natură, pentru un aer mai curat, pentru ape sănătoase. Şi-au făcut jocul politic”, a declarat Mihai Goțiu la finalul audierii.

UPDATE 17:09 Principalele declarații ale Oanei Țoiu, propunerea pentru Ministerul Muncii:

  • Recunoașterea crizei resursei umane. Pandemia nu a eliminat acest risc, a dus la creșterea lui. Ce propunem noi este creșterea valorii adăugate a muncii.
  • Nu doar în România, ci peste tot, schimbările sunt mult prea rapide pentru ca sistemul educațional clasic să facă față. Propunem pregătirea competențelor pentru industriile viitorului.
  • Trebuie să ne uităm însă nu doar la creșterea competențelor celor care sunt deja în câmpul muncii, ci la integrarea celor care nu sunt în câmpul muncii, să ne uităm la abilitățile lor, nu la vulnerabilități.
  • Sunt 200.000 de locuri de muncă care își așteaptă oamenii.
  • Propunem o prioritate pentru întreprinderile teritoriale de inserție.
  • Propunem reformarea programului ”A doua șansă”. Acest program foarte rar aduce persoanele la un nivel de angajare.
  • Scăderea poverii fiscale. Ne asumăm foarte clar un sprijin pentru creșterea negocierilor colective în România.
  • Specific pe asta ne angajăm ca cel puțin o dată pe lună să existe întâlniri cu partenerii social și propunem să fie invitați și la comitetele pentru situații de urgență când se discută restricții pentru angajați și angajatori. Prezentul dialog este parțial disfuncțional.
  • Prioritatea noastră din decembrie anul trecut pentru flexi-muncă rămâne valabilă.
  • Avem una dintre cele mai mici rate de prezență de muncă individuale cu rată parțială.
  • Trebuie concepută o lege a digitalizării Educației.
  • Formarea cadrelor didactice. Cel puțin 100.000 de cadre didactice formate în tranziție digitală.
  • Focus pe starea de bine din școli.

Audierea live a Oanei Țoiu poate fi vizionată aici:




UPDATE 17:01 Parlamentarii se pregătesc de audierea Oanei Țoiu, propunerea pentru Ministerul Muncii, în locul Ralucăi Turcan.

UPDATE 16:58 Aviz negativ și pentru Dragoș Pîslaru: 11 voturi pentru, 16 voturi împotrivă, 13 abțineri.

UPDATE 16:41 Și Stelian Ion a primit aviz negativ. Ședința a fost declarată închisă, deși Iulia Scântei, președintele comisiei nu a anunțat cum au fost distribuite voturile la finalul numărării acestora.

UPDATE 16:07 Claudiu Năsui a primit aviz negativ pentru funcţia de ministru al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 13 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 11 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.

UPDATE 16:00 Cum a primit Cătălin Drulă singurul aviz favorabil la audieri? Președintele PSD al comisiei de specialitate s-a încurcat și a supus greșit la vot avizul negativ. Acesta a supus votului acordarea avizului negativ pentru Cătălin Drulă în loc să ceară vot pentru învestitura ministrului. Astfel, voturile au fost contabilizate în raport cu avizul negativ și, deci, în favoarea ministrului demisionar al Transporturilor. Citește toate detaliile aici. 

UPDATE 15:43 ”Secția Specială e moartă și nu poți să stai cu mortul fără să-l duci unde îi este locul”, a declarat Stelian Ion referitor la viitorul SIIJ din punctul său de vedere, răspunzând uneia dintre întrebări. Fostul ministru al Justiției nu a retras nici declarațiile referitoare la faptul că revocarea sa din funcția a fost la cererea lui Klaus Iohannis.

UPDATE 15:33 Iulia Scântei (președinta comisiei, din partea PNL) încearcă să îi impute lui Stelian Ion criza guvernamentală și îi amintește că nu a dat aviz proiectului ”Anghel Saligny”, prin care primarii primesc bani de la Guvern pentru proiecte locale. Stelian Ion se apără spunând că premierul i-a cerut ”imperativ” să dea aviz deși proiectul nu avea toate avizele necesare, nici de la Transporturi sau Finanțe, și susține că, dimpotrivă, criza guvernamentală a fost pornită de Florin Cîțu care l-a demis intempestiv.

UPDATE 15:18 Audierea lui Stelian Ion poate fi vizionată aici. Principalele declarații:

  • Am jurat de patru ori cu mâna pe Biblie, ca om politic. Din punctul ăsta de vedere am conștiința împăcată.
  • Au fost anumite puncte pe care în 8 luni am reușit să le atingem împreună în cadrul mandatului, dar au fost și lucruri care nu au fost duse la îndeplinire.
  • De aceea vin astăzi pentru un nou mandat, care este în linii mari același, cu idei importante pentru Justiție.
  • Propunerea noastră e structurată în 3 mari componente.
  • Primele idei și primele angajamente se referă la respectarea independenței Justiției pentru care voi lupta întotdeauna, una dintre ele fiind desființarea SIIJ.
  • Vreau să țineți cont de toate elementele de-a lungul timpului în care s-au prezentat toate argumentele.
  • S-a desprins detașat ideea că SIIJ trebuie desființată. Am ajuns cu toții la concluzia că înființarea ei a fost o greșeală și a trebuit să o corectăm.
  • Am discutat cu toții mai multe amendamente, pot fi luate în considerare, dar trebuie respectată competența parchetelor după specializarea acestora.
  • Este importantă reforma Inspecției Judiciare, să devină independentă, deloc legată de factorul politic, altfel nu putem spera la o Justiție independentă, cu anticorpi.
  • O Justiție independentă ține de buna funcționare a tuturor domeniilor.
  • Promovarea legilor Justiției în cadrul cărora reforma este importantă este o miză foarte mare pentru România. Avem ca deziderat imediat și ridicarea MCV. Cred că ne dorim cu toții acest lucru, ne dorim ca pe viitor, într-un termen scurt, să nu mai fim monitorizați prin MCV.
  • Ar trebui să ne uităm la ultimul raport în care propunerile înainte au fost considerate un pas înainte.
  • Împreună cu dumneavoastră, în Parlament, am speranța că vom găsi acest echilibru. În decurs de câteva luni a mai fost aprobat acest plan de PNRR prin care Justiția va beneficia de sume importante de bani. Este o miză să beneficiem de acei bani pentru sedii noi, pentru depozite pentru ANABI, să facem reforme asumate, să nu fie periclitată obținerea acestor fonduri. Dacă nu vom realiza reformele în Justiție vom avea probleme în obținerea banilor europeni.
  • Este foarte important DNA-ul pădurilor, astfel încât infracțiunile grave, de Mediu, să fie supuse cercetărilor de către procurorii DNA, urmând ca celelalte infracțiuni să fie anchetate de procurori specializați din cadrul altor parchete.

UPDATE 15:10 Principalele declarații ale lui Dragoș Pîslaru:

  • Ministerul Finanțelor este un minister ancoră în orice guvernare, care trebuie să asigure stabilitatea. Bunăstarea oamenilor depinde de Ministerul Finanțelor Publice.
  • Avem câteva teme urgente: criza sanitară, criza energetică foaia de parcurs pe care ne-am asunat-o pe termen mediu, implementarea PNRR, și încă o temă vitală, bugetul țării pe anul 2022.
  • Separat de aceste urgențe, discutăm de subiecte care sunt istorice legate de finanțe: debirocratizare, decăpușare, prevenirea spălării banilor, reorganizarea ANAF
  • România este în una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă, cel puțin. Suntem o pată neagră pe harta Europei, cu spitale care nu mai fac față. Criza energetică amenință siguranța tuturor cetățenilor.
  • Candidatura nu este o candidatură politică, a unui partid. Este o candidatură care trebuie să rezolve o criză pe termen scurt. După aceea ne reașezăm și discutăm.
  • Cel mai important lucru despre mine (din CV, n.red.): Am patru băieți și o soție care mă susține.
  • Angajamentul meu pentru transparență. Transparența în MF nu mai poate fi pusă vreodată sub semnul întrebării.
  • Dragoș Pîslaru a fost întrebat de un parlamentar PSD de ce „a căpușat” statul prin contractele publice câștigate de compania sa de consultanță și care a fost relevanța consultanței pe care a dat-o administrației publice. Răspuns: „În perioada în care am construit această echipă legată de consultanța strategică pentru dezvoltare care într-adevăr a avut contracte cu sectorul public. Compania pe care am creat-o era una dintre puținele companii din România capabilă să genereze strategii de dezvoltare. Peste jumătate din contracte au fost făcute în parteneriat cu companii de tip Big Five sau din străinătate. Nu am niciun fel de problemă din punct de vedere profesional că am ajutat statul. Fără un exercițiu de planificare strategică Comisia Europeană nu dădea voie unui UAT să folosească banii. Toate contractele au fost prin licitații publice, deschise, pe care oricin poate să îl verifice.
  • De ce aceste contracte sunt făcute cu orice județ, cu orice autoritate care nu are nicio legătură că are o culoare sau alta. A fost o chestiune firească să ne aducem contribuția pentru acele proiecte”.
  • Dragoș Pîslaru s-a încurcat la întrebarea parlamentarului PSD Horia Țuțuianu, referitor la câte agenții sunt în subordinea Ministerului Finanțelor. Prima dată a răspuns patru, apoi trei, a revenit la patru în final. A încercat să le enumere însă nu a reușit în final.
  • Parlamentarul PSD Gabriel Valer Zetea l-a acuzat pe un ton ridicat pe liberalul Bogdan Huțucă, președintele Comsiei, că ridică mingea la fileu USR-ului și lui Dragoș Pîslaru și că nu îi lasă pe reprezentanții PSD să insiste cu unele întrebări. Grupul PSD a pus deja patru întrebări, câte reveneau grupului.
  • Întrebare de la grupul USR: Când estimați că va adera România la zona euro? Răspuns: Mi se pare o chestiune de prioritate strategică. Eu cred că parcursul pe care îl putem avea ne poate asigura să intrăm în anticameră, în ERM2, în anul 2025. Pentru acest lucru trebuie să reașezăm acel grup de lucru interinstituțional care era activat acum vreo doi ani. 2025 anticameră, de obicei se stă vreo doi ani în antecameră.

Audierea live a lui Dragoș Pîslaru poate fi vizionată aici: 




UPDATE 15:07 Vot negativ și pentru Ionuț Moșteanu, propunerea pentru Ministerul Dezvoltării: 10 voturi pentru, 14 voturi împotrivă și 16 abțineri.

UPDATE 15:05 Începe audierea lui Stelian Ion (Justiție), Mihai Goțiu (Mediu) și Dragoș Pîslaru (Finanțe).

UPDATE 14:56 Principalele declarații ale lui Claudiu Năsui, ministru propus pentru Economie, citat de Economedia.ro.

  • Am fost prima instituție care a publicat pe site-ul propriu toate contractele cu statul. Unul dintre eforturile care vor continua va fi cel de transparență.
  • Reforma companiilor de stat. Sunt companii cu datorii imense, care fac pierderi imense, trebuie să acționăm unitar și cu logică de portofoliu, ca să nu mai existe acele găuri negre. Numirile în conducerile companiilor trebuie să fie făcute pe criteriul profesionalismului.
  • Trebuie să subvenționăm locurile unde ne putem dezvolta bine: avam grafit, putem începe exploatarea grafitului
  • Schemele de ajutor de stat. Am publicat în fiecare săptămâna statusul programelor, în ideea transparenței. Trebuie să finalizăm finanțarea pe aceste programe. Pentru Măsura 2 mai trebuie 100 de milioane de euro, am reușit să acoperim un gol de 400 de milioane
  • Un sector foarte afectat de pandemia e HoReCa. Aici am avut schemă de ajutor de stat care a pornit, a încetinit, trebuie deblocat acest program. Avem 1 miliard de lei prinși în buget anul acesta, trebuie dați cât mai repede.
  • Debirocratizarea. Statul român exercită o povară fiscală și administrativă foarte mare asupra mediului privat. Trebuie făcute multe – printre măsuri desființarea analizei la risc, o analiză plătită pentru niște firme care să îți zică să pui lacăt la ușă. O altă măsură necesară: să nu mai fie obligatorii tranzacțiile prin trezorerie. E necesară simplificarea procedurilor pentru beneficiarul real. Mai sunt lucruri de făcut: să folosim modelul lanțului scurt (în domeniul agricol), pentru ca producătorii să poată să vândă direct oameni. Produsele sunt reglementate și controlate, să lăsăm contactul să se facă mai ușpr. Să eliminăm birocrația legată de reducerile de prețuri. Am început discuțiile cu Consiliul Concurenței.
  • Modernizarea statului român. Am început programul de restructurare, de reducere a funcțiilor. Sunt mulți bugetari în România. Ne-am propus reducerea posturilor de conducere cu 30%. Putem să avem un aparat bugetar mai puțin stufos și mai eficient.
  • O reformă care ar face minuni pentru economie și ar rezolva criza forței de muncă, fiindcă suntem campioni la exportul foreței de muncă: reducerea impozitării pe salariile mici
  • Companiile din apărare au fost căpușate. Sunt câteva firme care sunt viabile, care au reușit colaborări de succes cu firme din afară. Soluția pentru aceste firme nu e să pompăm în permanență bani în ele. Transmisiunea integrală a audierii lui Claudiu Năsui, aici: 

UPDATE 14:43 Cristina Prună, propunerea USR pentru Ministerul Energiei, a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 14 voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 16 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.

UPDATE 14:25 Ionuț Moșteanu, propunerea pentru Ministerul Dezvoltării, principalele declarații la audieri:

  • Ministerul Dezvoltării e un minister important și foarte complicat, condus bine poate face modificări în viața fiecărui om.
  • Vreau să îl felicit pe ministrul Cseke Attila pentru Programul de creșe, acest proiect trebuie continuat de orice ministru care vine.
  • Nu trebuie să mai avem stadioane în pantă sau parcuri în mlaștini. Indiferent de cine va guverna trebuie să lucrăm împreună.
  • În anul ce urmează avem o provocare, trebuie să promovăm 20 de proiecte de legi care sunt importante pentru PNRR. Fără acestea nu vom putea mișca PNRR-ul la ritmul cu care ne dorim cu toții.
  • USR nu a fost niciodată împotriva investițiilor și dezvoltării localităților mici. Știu că cele mai multe au resurse limitate și le-a fost greu să acceseze fonduri europene.
  • Însă când ne uităm la un nou program de dezvoltare, de 50 de miliarde, trebuie să ne asigurăm că fiecare leu din banii ăștia va face diferența. Am cerut transparență, mecanisme de control a calității.
  • Puncte din program: Asigurarea finanțării pentru proiecte realizate prin PNDL 1 și PNDL2 și plata facturilor după controale a calității.
  • E nevoie o reformă structurală a programului Anghel Saligny, după implementarea amendamentelor pe care le-am adus în Parlament.
  • Să nu ne grăbim cu acest program, asta am zis-o de multe ori.
  • Sunt lucruri bune care trebuie continuate. S-au început lucruri bune anul ăsta. Proiectul care a permis ajustarea prețurilor în construcții, pentru că trebuie să ne mișcăm repede și să ne adaptăm.
  • Trebuie să avem un cod al urbanismului. Trebuie să continuăm acest lucru, să strângem toată legislația într-un singur cod și nu mai punem oamenii pe drumuri.
  • Situația termoficării din marile orașe. Mai multți primari din țară au cerut sprijin de la guvern și acest sprijin trebuie să vină, pentru că autoritățile nu au puterea să susțină costurile, situația e critică.
  • Trebuie să-i convingem pe oameni să facă proiecte pentru 10-20 de mii de oameni decât să facă pentru 1000-2000.
  • Susținem comasarea voluntară, prin punctaj suplimentar la proiectele din callurile de finanțare sau printr-un program dedicat pentru autoritățile locale care doresc să se comaseze.
  • Fondurile naționale trebuie să se ducă spre rural, unde românii nu au asistența sanitară și trebuie să îi ajutăm. Pentru spitalele regionale sunt bani europeni.
  • Când e vorba de comasare, comasare voluntară, trebuie să plecăm de la eficiența economică a UAT-urilor. Cele mai multe nu au eficiență economică. Trebuie să facem niște indicatori prin care să le spunem – vă așteptăm, vă dăm eligibilitate la proiecte, dacă vă comasați, punctaj suplimentar de exemplu dacă aveți o colectare mai bună a taxelor și impozitelor și, bineînțeles, printr-o schimbare legislativă.
  • Există multă rezistență de la primari, fiecare vrea să aibă bucățica lor. Și ne reîntoarcem la recensământ, sunt niște comune care nu își au rostul.

UPDATE 14:10 Voturile primite de Cristian Ghinea sunt 7 voturi pentru, 13 împotrivă și 8 abțineri. S-a obținut aviz negativ, anunță președintele comisiei.

UPDATE 14:04 A început audierea lui Ionuț Moșteanu, propus pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Transmisiunea live a lui Ionuț Moșteanu, aici. 




UPDATE 13:07 Principalele declarații ale lui Cristian Ghinea:

  • Am încercat și sper că am reușit să țin PNRR departe de segmentul politic.
  • Am reușit să avem un plan bun, apreciat de Comisia Europeană. E o reușită a echipei.
  • Suntem la o rată de contractare de peste 50% din fondurile puse la dispoziție. Trebuie făcute eforturi până în 2023.
  • Anul viitor pot să intre în țară 3,6 miliarde de euro doar din autoritățile de management de la MIPE.
  • Al doilea ”râu” este deschiderea POR viitoare. Am pus în programul de guvernare pentru prima dată în spațiul public momentul în care vom trimite POR către comisie: 15 decembrie 2021 pentru incluziune și demnitate, educație, regionale (8 programe), asistență tehnică și transport. La 1 martie 2022 urmează dezvoltare durabilă, tranziție justă și digitalizare. La 15 decembrie îmi propun să trimitem cele trei ITI.

UPDATE 13:06 Cătălin Drulă este al șaselea ministru audiat. La votul privind avizul negativ Drulă a primit: 8 voturi împotriva avizului negativ, 7 abțineri și 12 pentru avizul negativ. Drulă este singurul ministru la care nu s-a întocmit majoritate pentru aviz negativ până acum și a fost felicitat la finalul audierilor:

Cătălin Drulă a stârnit discuții în spațiul public încă de la începutul mandatului când a declarat că ”Un cartel se destructurează cu ranga”, făcând referire la evacuările cu scandal ale comercianților care ocupau ilegal spațiile de la metrouri. Drulă a intrat în dizgrațiile lui Florin Cîțu după ce l-a numit pe premier ”zombi politic”, în urma demiterii lui Vlad Voiculescu. Ministrul a fost poreclit ”Drulău” pe rețelele de socializare după apariția stenogramelor DNA în care era numit în discuția unor afaceriști ”câine” pentru că refuza să cadă la înțelegere cu aceștia.

UPDATE 13:05 Încep audierile lui Cristian Ghinea pentru portfoliul Fondurilor Europene. Cristian Ghinea are 10 minute la dispoziție să își susțină proiectul. Audierea live poate fi urmărită aici. 

UPDATE 12:42 Cătălin Drulă susține că PNRR aduce în România ”cea mai mare sumă pentru autostrăzi din UE”:

  • ”Îmi doresc ca Deceniul 2020 -2030 să fie Deceniul pentru Infrastructură. PNRR e o oportunitate, nu dorim să devină o criză. În loc să aduc sinecuri de partid, am adus directori cu experiență de mari companii românești și străine în consilii de administrații. Magistrala 6 are două secțiuni și sunt tratate diferit. Prima care se termină la Tokyo e finanțată de UE. Pentru sectorul nordic, analiza experților BEI a arătat o rentabilitate sub 5%”, a precizat ministrul.

UPDATE 12:26 Dan Barna a declarat, în cadrul audierilor, că o eventuală armată europeană separată de NATO ”e cea mai proastă abordare posibilă”. El a mai pledat pentru ca românii din Diaspora să aibă drept de vot la alegerile locale din localitatea de origine, spunând că aceștia ”nu sunt doar bancomate, au experință și know-how”.

  • ”SUA și-au luat mâna în mod formal de pe estul Europei, mutându-și prioritățile pe zona Pacificului. Românii din străinătate nu sunt bancomate, trebuie să poată vota (…) Relația cu SUA e unul din cei trei piloni ai politicii externe a României. Dar oportunitatea pe care o avem ca țară vine în contextul în care SUA și-au luat mâna în mod formal de pe toate zonele și de pe estul Europei, mutându-și prioritățile pe zona Pacificului. În acest context, oportunitatea pe care o avem vine tocmai din acest lucru în care americanii zic ”Fiți parteneri cu noi, fiecare în zona voastră.” În acest context este suboiectul legat de autonomia strategică euroepană și discuția compliactă la UE despre relația cu SUA (…) Toate aceste lucruri funcționează în măsura în care întelegem ca o eventuală armată europeană separată este cea mai proastă abordare posibilă. Dacă intrăm iar într-o fugăreală de alocat resurse pe cumpărat submarine mai performante, în paralel cu un NATO care funcționează… Cred foarte mult că dezvoltarea strategică trebuie făcută complementar cu NATO, umbrela cadru sub care funcționăm”.
  • Citește declarația integrală aici. 

UPDATE 12:20 Dan Barna a primit 20 de voturi împotrivă, 4 abțineri și 11 voturi pentru. Este al cincilea aviz negativ consecutiv primit de miniștri USR în comisiile de specialitate.

UPDATE 12:16 Au început audierile lui Cătălin Drulă. Ministrul demisionar al Transportului își susține proiectul pentru reîntoarcerea în minister. Susține că monitorizează în continuare lucrările de infrastructură, deși nu mai este ministru, și trece în revistă stadiul în care acestea se află:

  • ”M-am luptat încă de la începutul mandatului cu grupuri de interese și pentru domnia legii. Monitorizez zilnic proiectele, nu se mai poate întâmpla nimic care să împedice deschiderea celor 29 km pe Lotul 2 Sebeș Turda A10. Pentru Drumul Expres constructorul trebuie sa deschidă total sau parțial (pe o cale) cei 40 km lot 2 Craiova Pitești. Absorbție record din fonduri europene 3,7 miliarde lei în primele 8 luni ale anului”, a precizat Cătălin Drulă citat de Economedia.ro.

Audierea live a lui Cătălin Drulă, mai jos:




UPDATE 12:12 Nicu Fălcoi este al patrulea ministru care a primit aviz negativ: 15 voturi împotrivă, 13 abțineri și doar 8 voturi pentru.

UPDATE 12:02 Rezultatul votului comisiei după audierea Monicăi Berescu, propusă pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitaliării: 17 voturi pentru, 17 voturi împotrivă și 8 abțineri.

UPDATE 11:51 Întrebată de un parlamentar AUR dacă nu consideră un abuz derogările din Legea 5G privind amplasarea antenelor pe blocuri și instituții și dacă își asumă „efectele nocive ale 5G asupra sănătății umane, Monica Berescu a răspuns:

  • „Legea 5G așa cum a fost creionată, la momentul actual pentru a avea o autorizare de amplasare a acelor situri se merge către ministerul de resort. Legat de sănătatea oamenilor – sunt 85 de mii de situri în Europa de Vest și nu există nimic documentat medical că ar afecta sănătatea oamenilor”.

UPDATE 11:46 Un deputat AUR îi spune lui Dacian Cioloș ”să îi fie rușine, pentru că România nu e o spirală”. Liderului USR i se reproșează că a venit cu un Cabinet ”fără nicio șansă” la votul Parlamentului. Deputatului i se reproșează că nu poartă mască.

UPDATE 11:42 Dan Barna este audiat pentru portofoliul de la Ministerul Afacerilor Externe. Audierea live, mai jos. 

https://www.youtube.com/watch?v=iqX0Ij_HtZs&ab_channel=USRPLUS

UPDATE 11:40 În cheia multiplelor crize pe care România le traversează (sanitară, economică, politică) și a haosului din sistemul de învățământ, dublate de importanța vitală a celor 30 miliarde de euro, bani de la UE direcționați prin Programul Național de Redresare și Reziliență, ministerele de foc ale viitorului Executiv sunt Sănătatea, Educația, Dezvoltarea, Fondurile Europene, Justiția, Transporturile și Finanțele. Citește aici Comisiile ministerelor ”de foc”: Nelu Tătaru și Streinu Cercel la Sănătate, Vicol și Cătăniciu la Justiție, Firea la Dezvoltare, Ciolacu la Fonduri Europene, plus ”greii” de la Finanțe.

UPDATE 11:24 Monica Berescu mai spune că partea de cercetare este un punct foarte important și că o să dezvolte acest segment cu ajutorul specialiștilor: „O să marjăm pe acest parteneriat public-privat. Îmi doresc să dezvolt parteneriatul public-privat. Nu putem face cercetare cu bani puțini. Până în 2024 avem o țintă de 1% din PIB”. Audierea live poate fi văzută aici:




UPDATE 11:19 Monica Berescu (Cercetare și Digitalizare):

  • „Ministerul pe care mi l-am asumat gestionează puțin peste 2 miliarde de euro din PNRR. Vreau să mă concentrez pe operaționalizarea măsurilor asumate în PNRR. Suntem foarte aproape de a duce la îndeplinire unele obiective din PNRR. Trebuie să adoptăm strategia națională de siguranță cibernetică. Trebuie să terminăm cu statul la coadă. Avem nevoie de baze de date care să comunice între ele. Trebuie să accelerăm introducerea la nivel național a rețelelor 5G. Avem peste 100 de zone albe în România, avem nevoie să reducem decalajul ăsta digital între rural și urban”.

UPDATE 11:14 Nicu Fălcoi își susține proiectul pentru portofoliul Apărării și susține că USR va deschide discuții cu toate partidele politice pentru asigurarea calității vieții militarilor. Prioritățile imediate: asigurarea resurselor militare la minim 2% din PIB, asigurarea obiectivelor din Strategia Națională a Țării. Nicu Fălcoi vorbește despre nevoia de modernizare a armatei.

UPDATE 11:12 La Cultură, Iulia Popovici a primit aviz negativ: 4 pentru, 9 impotriva, 7 abtineri.

UPDATE 11:05 Au început audierile Monicăi Berescu, propunerea pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

UPDATE 11:04 Vot negativ al comisiei parlamentare pentru Tudor Pop, propunerea la Ministerul Tineretului și Sportului: Rezultat – 9 voturi pentru, 12 voturi împotrivă și 4 abțineri.

UPDATE 10:58 S-a terminat audierea în comisie a lui Tudor Pop, propunerea la Ministerul Tineretului și Sportului. S-a trecut la vot.

UPDATE 10:28 Întrebat cum ar restructura Ministerul Tineretului și Sportului, Pop a răspuns că trebuie făcută o distincție mai clară între tineret și sport. Acesta a mai adăugat că o problemă o reprezintă salariile mici din minister.

UPDATE 10:10 Tudor Pop, propunerea pentru Ministerul Tineretului și Sportului, a tras un semnal de alarmă, spunând că 60% dintre români nu fac sport. Pop a mai transmis că principalul său scop va fi „să convingem cât mai mulți români să combată sedentarismul”. Acesta își dorește o „școală mult mai implicată în sport”.

UPDATE Ora 10:00: Audierile miniștrilor au început cu Iulia Popovici, propunerea pentru Ministerul Culturii și Tudor Pop, propunerea pentru Ministerul Tineretului și Sportului.

știre în curs de actualizare

Miniștrii pe care i-a propus premierul desemnat Dacian Cioloș sunt audiați, marți, în intervalul orar 10:00-20:30, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Cu câteva excepții, candidații au la dispoziție câte o oră pentru a-şi susține proiectele și pentru a răspunde la întrebările parlamentarilor. Excepțiile sunt:

Stelian Ion (Justiție), Mihai Goțiu (Mediu) și Corina Atanasiu (Educație) care vor fi audiați câte o oră și jumătate.

Ioanei Mihăilă i-a fost rezervată audierea în intervalul orar de prime-time pentru televiziuni, de la 18:30 la 20:30. De altfel, la audierea lui Mihăilă e așteptat un tir de întrebări dure din partea parlamentarilor PSD, PNL și AUR.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat. Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori.

Candidaţii propuşi de Dacian Cioloş sunt:

* Dan Barna – ministrul Afacerilor Externe;

* Nicu Fălcoi – ministrul Apărării Naţionale;

* Alin Stoica – ministrul Afacerilor Interne;

* Stelian Ion – ministrul Justiţiei;

* Dragoş Pîslaru – ministrul Finanţelor;

* Cătălin Drulă – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;

* Cristina Prună – ministrul Energiei;

* Claudiu Năsui – ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;

* George Căţean – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

* Mihai Goţiu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor;

* Cristian Ghinea – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;

* Ioana Mihăilă – ministrul Sănătăţii;

* Ionuţ Moşteanu – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;

* Oana Ţoiu – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale;

* Corina Atanasiu – ministrul Educaţiei;

* Monica Berescu – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;

* Iulia Popovici – ministrul Culturii;

* Tudor Pop – ministrul Tineretului şi Sportului.

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

64 comentarii

  1. Au schimbat strategia umilinței, au pus-o ultima pe Mihaila ca sa fie finalul apoteotic!

    • Marcelinho , selectia naturala cand te ia in vizor ??

    • @gigi, ciolacu este în organism la nivel unicelular, gen protozor, el nu poate evolua, sau regresa, pentru el nu e selecție naturala.
      Unicelulare le sunt de obicei patogeni sau paraziți. El a luat-o pe o cale ciudata, e și patogen și parazit. Cu păr.

    • Nu e mai simplu să o pui pe sosoaca?

    • Pe aici, contează mult disponibilitatea candidatului de a lucra în echipă fără a mârâi la corupţie şi incompetenţă.
      Nimeni nu vrea reforme. Nici măcar presa, care ar fi trebuit să fie plină de interviuri cu aceşti miniştri ciudaţi, nu de ştiri tabloide.

    • Io si marcel suntem bulangii vechi postaci de pe vremea lu nutzi udrea 🙂

    • Era anunțată de la ora 18:30, încă de ieri. Jurnaliștii au inclus ora in prime-time (in general considerată in intervalul 7pm -10 pm sau 8 pm -11 pm).
      Cred ca ati înțeles ca va fi audiată “prima”, in loc de prime-time.

    • • G4M scria in 18 Octombrie: “cu Ioana Mihăilă programată în prime-time.”

      • HotNews publica calendarul audierilor pe 18 Oct si dna Mihăilă era programată de la ora 6:30 pm: https://www.google.com/amp/s/m.hotnews.ro/stire/25114523%3famp?espv=1

      Măcar au avut curajul sa-si asume o înfrângere destul de probabila. Important este ca mobilizarea lor mișcă lucrurile in paralel pe obiectivul cu urgentarea ieșirii din criza politica.

    • Puteți să mă pupați!

    • Eu, cel puțin, am scris la modul obiectiv! Atribuiți subiectivismele, pe principiul proporționalității, celor care vi le-au solicitat, nu mie!

  2. Succes ! Cu toate ca stim ca nu sunt sanse de trecere acestui cabinet .
    Lichelele penalle si iresponsabilii din parlament vor vota cu ambele maini , le este frica de corectitudine , le este frica de bun simt , le este frica de parnaie si de pierderea averilor cumulate din ilegalitati .

    • vota impotriva *

    • Asa e, Kentane !
      Mai ales de corectitudinea lui Stelică Garsonieră (de handicapat) si a lui Moșteanu, Inginerul de la Bioterra !😂

    • moțățica …
      … haha … ti-i năcaz ca îs mai buni ca tine …
      … vai si-amar de tine …

    • De acord ! Dar cum îți explici ca USR a scăzut în sondaje si ceilalți nu 🙁

    • Prespalat ,
      Care sondaje ?
      Alea facute de
      Felix Roche + realitatea tv + ponta + mihai tudose si
      Remus Ioan Stefureac actual/fost consilier sri +Dumitru Nicolae(NIRO) + Mircea Geoana?

    • @ Ela
      Ai dreptate: sa ai o diploma de Inginer la Bioterra, ca Moșteanu chiar e ceva, sunt invidios !😂

  3. O pierdere de vreme, si contra constitutiei pe deasupra, care spune clar ca daca nu ai majoritate inainte de a merge in parlament iti depui mandatul inainte de a inghiti rusinea in parlament…
    Ca fanii usr-isti nu inteleg asta am vazut, sar pe tine precum haitele de AUR-istii pe online cand incerci sa le spui un lucru cu bun-simt iar ei te fac in tot felul…Mie mi se falfaie de partide, sunt neutru, dar ochelari da cal nu pot sa-mi pun, nici sa-l apar pe Iohannis dar nici pe cei cu cas la gura care se cred mari politicieni…

    • deci ce zici tu? ca nu se intelege nimic, incearca sa iti construiesti ideile in minte si sa le scrii cand esti pregatit, nu te grabeste nimeni, hai ca poti.

    • Și cine are majoritate? Unde e partidul ala gras? Unde e coaliția aia? Cât trebuie sa așteptăm să vină partidele de „top”, PSD și PNL, cu propunere de prim-ministru? După ce trece pandemia când e viata mai mișto, nu?

    • Bun, atunci cine are majoritatea și, în caz că o are cineva, de ce nu s-a dus cu propunerea de prim-ministru la Iohannis?
      Ia uite cum se agită el, neutrul lui pește-prăjit, la articole politice mai ceva ca un ciumat galben. Ți-e rușine să spui că ești penelist, neutrule? Și-i de-abia începutul, stai să vezi mai încolo.

  4. Bulai Doamne, vorba ardeleanuli!

  5. USR incearca sa vada toata Romania PSDista si PNLista ca tocmai pe cei pe care ii sustin nu vor sa mearga inainte.

    Si o sa vina cu tot felul de vorbe de denigrare la adresa USR. Bineinteles ca cei mai multi nu o sa caute si a doua, a treia, a n-a sursa legata de un subiect atuncat de PNL / PSD si o sa creada cu ochii inchisi.

    Ce trebuie sa se mai intample in tara asta ca sa deschida mai multi oameni nu numai ochii ci si mintea ? inundatii pe 30% din tara si cateva cutremure sa rada jumate din constructii ? Si atunci s-ar uita catre BOR – biserica ortodoxa sa ii ajute cu Mila lui Dumnezeu ?

    Pacat de oamenii onesti care inca sunt in tara asta, care si cei care mai sunt incep sa se uite la bagaje.

  6. Parlamentarii psd+pnl au un comportament de grup infractional organizat. De 30 de ani au devalizat România prin legile favorabile date borfasilor, prin privilegiile speciale date organelor de forta ca sa ii sustina. De treizeci de ani psd se lauda ca construiesc 8 spitale regionale si nu au facut nimic. Pnl si iohanis sunt la fel de interesati pentru pastrarea legislatiei pesediste si a privilegiilor speciale pentru ca le-ea venit randul sa jecmaneasca si ei din hoitul numit România.
    Da, asa a ajuns România, un hoit din care trag jivinele psd si pnl cu nepasare. Tara este plina de gunoaie, la propriu si la figurat, care sub directa conducere a impostorilor a esuat in gard.

  7. Pierdere de vreme! Aveam guvern funcțional, USR era la guvernare, dar useriștii au preferat să bage țara în criză pt că au pată pe un om. Nu pe principii sau programe de guvernare. Pe un om. Și acum au tupeul maxim să vorbească de responsabilitate.

    • USR au facut cea mai mare tampenie iesind de la guvernare , vedem rezultatele in sondaje 9%, daca or mai avea si 9.

    • @Mag. „Omul” despre care vorbesti e un penal + a luat guvernul pe cont propriu, iar tie si celorlalti romani le-a bagat mana in buzunar si i-a jefuit de 10 miliarde de €. Daca tu aprobi atitudinea, foarte bine, mergi inainte cu catu, dar fii atent esti pe marginea prapastiei.

    • Marsh….la cotetul tau postacule. Vorbim noi peste 3 ani.

    • Bre, despre ce „pata pe un om” vorbesti?
      – PNL le-a rasucit mana la spate cu adoptarea PNDL3 prin OUG. Au bagat-o fortat pe ordinea de zi in guvern. 10 miliarde de euro spaga catre primari, fara nicio norma de aplicare. Daca USR punea semnatura pe asta, era partas. Orice furt si parandarat urias din PNDL li se putea pune in carca: „si voi ati semnat”!
      – Ministrul USR de justitie a fost demis impotriva acordului semnat de coalitie. Interimarul Bode a avizat imediat PNLD3 si a anulat procesul de selectie a procurorilor sefi, inceput de Stelian Ion, conform legii.

      Adica discutam acte legate de procesul de guvernare, nu de cat par mai are Citu in cap sau daca e simpatic sau nu. Practic celor de la USR li s-a spus: „nu avem nevoie de voi. Daca ministrul avizator ne face probleme, il dam afara si mergem mai departe fara voi.”

      Tu ai mai continua cu Citu in conditiile astea? Tara a fost bagata in Criza de Iohannis si Citu, care au eliminat USR de la guvernare pentru interesele lor: Iohannis voia mana libera la selectarea procuorilor sefi, Citu voia sa mearga cu OUG-ul de 10 miliarde de euro in dinti la congresul din 25 septembrie, sa se aleaga presedinte de partid.

  8. E deașteptat ca toți miniștrii propuși să primească aviz negativ, n-ar fi o surpriză la ce ”oameni” îi ”audiază”.

  9. Si daca doar se trage de timp? Ce se asteapta?
    Criza sanitara nu cred ca o rezolva nimeni, nu te poti duce peste om in casa sa-l vaccinezi, o sa se vaccineze cine vrea, daca vrea. Eu nu am sfatuit pe nimeni, liber arbitru, dar am auzit ieri urmatoarea argumentatie de la doi oameni din popor: „ne-au chemat sa ne vaccinam si la gripa porcina si nu ne-am vaccinat si nu am patit nimic”… Nu am avut replica.

  10. Aceeasi schema de zeci de ani de zile. Olimpicii, cei cu cariere de succes in profesia lor, etc…sunt evaluati de impostori, mediocri, sfertodocti.
    Unii dintre cei de la USR, au mai multi ani de scoala decat pauze de tigara pe care le-au avut cei din PNL/PSD/AUR.

  11. Vi se pare a fi indolenta, faptul de a fi vertical ? De a nu astepta sa ii dea afara ca pe Vlad Voiculescu sau ca pe Stelian Ion?

    Vi se pare indolenta de a nu pupa piciorul stang a lui Catu in timp ce cu dreptul dadea in USR ? Daca pupau piciorul lui Catu se intampla ce vreti dvs, deveneau impotenti, debili si manifestau lipsa de competenta, pentru ca domnul Catu ar fi dat mai departe cu piciorul in ei pana deveneau cum vroia el: un cadavru politic – un partid care sa dispara pentru ca deranjeaza interesele PNL, PSD, UDMR si al altora din umbre .

    USR neacceptand slugarnicia si fiind verticali deranjea pe cei indoiti.

  12. Rugaminte pentru @G4Media – daca aveti acces la audierea fostului ministru de la transporturi, domnul Bode.

    Mi se pare curios cum a fost acea audiere.

  13. Incompetentii si hotii ne conduc de 30 de ani, dar majoritatii le este pe plac, ca ii voteaza cu recurenta din 4 in 4 ani
    Oamenii inteligenți și corecți sunt captivi in sistemul corupt și lipsit de viziune …cei care se incapataneaza sa nu plece din tara

  14. Nu uitati sa dati si audierea lui Stelică Garsonieră si a lui Moșteanu, Inginerul de Bioterra (sau Athenaeum ?) !

  15. Deoarece au de gând să respingă guvernul Cioloș, e de așteptat să dea miniștrilor aviz negativ.

    • Corect. Fiindcaaceste avize nu sunt pe merit su nemerit ci pe dusmanie politica. Orice om intreeg la cpa poate vedea ca se voteaza din dusmanie

  16. Comisiile de nespecialitate

  17. Catalin Drula chiar a primit AVIZ NEGATIV

  18. Fara sa diminuez meritele lui Drula, avizul asta e frectie la picior de lemn….Cumva sa nu bata la ochi , ca au dat numai avize negative, mai ales ca e ridicat in slavi de toata lumea..

    • Haha. Le-a fost jena pana si uselistilor sa-i dea aviz negativ. Cam asa traducem „eroarea” de a cere vot pentru aviz negativ.
      In rest nu are ce sa bata la ochi, este un vot politic. Pe fata si fara jena. Acum nu putem sa-i suspectam pe pesedisti ca nu cunosc procedurile. La asta se pricep.Si cam atat.
      Acum sper ca va e clar ca Guvernul pica si de miercuri o luam de la capat cu Florinel premier desemnat.

  19. Foarte bine că USR-ul se duce la vale.Niste vânduți ,penali,care au dosare in rem și se trag din familii corupte , au falimentat afaceri,bănci în Romania și acum duc lipsa banilor public.Nici măcar la.4%sa nu mai ajungă 🙏

  20. O abordare foarte foarte ciudata a acestor audieri:

    „ La votul privind avizul negativ [ … ]”

    Cum adica se avizeaza negatia ?! Se avizeaza ca respectiva persoana sa nu fie ministru. Se porneste de la premisa de repingere.

    De ce nu se voteaza clar :
    x – pentru ca, DA, sa fie ministru
    y – pentru ca, NU, sa nu fie ministru
    z – abtineri

    In cazul de fata se voteaza:
    x – pentru ca, DA pentru avizul negativ, sa NU fie ministru
    y – pentru ca, NU pentru avizul negativ, sa fie ministru
    z – abtineri
    Care pare o joaca cu termeni si cuvinte pentru a genera numai incaurcaturi.

    Cuiva convine incurcatura asta.

    Legat de nuarul mare de abtineri.
    In cazurile in care sunt, mai mult de 10% din cei prezenti cu drept de vot, care s-au abtinut, ii intreb: Ce cauta in acea comisie de votare ?

  21. Mafia PNL nu va accepta în veci să guverneze cu un partid cinstit.

    • Vorbim peste două zile când USR o să se roage în genunchi de Catu să-i primească înapoi la guvernare ca să nu se ajungă la anticipate..

    • USR in acest moment e partid de opozitie, cu 15% in parlament. Nu mai au niciun om in aparatul guvernamental, toti au fost eliminati. Ce pierd daca ajung la anticipate? Vor scoate cel mai probabil un scor similar si raman fix in situatia in care sunt acum.

      Acum as vrea sa vad si eu daca PNL isi permite luxul anticipatelor: adica sa piarda aproape jumatate dintre parlamentari si absolut toate parghiile guvernamentale. Cu 1000 de primari PNL flamazi dupa promisiunile din PNDL3

    • Dacă se ajunge la anticipate, pierd tot că nu mai fac pragul de 5%. Acum de bine, de rău, tot au 15% în Parlament, dar în caz de anticipate, s-a terminat, c’est fini, it’s all over…

  22. usr succesuri multe

  23. Ce jenant ca oamenii care au un nivel de pregatire peste media parlamentarilor sa fie „ievaluati” de niste covrigari habarnisti. Ciolacu, Firea, Ciorba, Haurarii, astia sunt specialisti in treaba mare.

  24. Stelian Ion. Eu as pune pe lista si un DNA al deseurilor.

  25. Loazele se fac că ascultă ,,elevii eminenți”. Ce pot ei să spună când nu înțeleg nimic? Spre dezastru-n zbor! Loazele știu una și bună: toți sunt proști noi suntem supermeni. Ole!

  26. Total previzibil. Și, la fel, mâine va fi respinsă la vot propunerea de guvern. Probabil Iohannis e încântat, planul lui pare să meargă că uns. Cu accent pe „pare”.

  27. Ciuma Roșie de la PSD
    PNL, au venit mulți…din PSD
    Aur…aici sunt amestecați..
    Ciumati roșii
    Antivaccinisti
    Anti oculta mondială
    Extremistii
    Etc
    Astia cotoare de topor
    Nu votează niciodată
    Un partid ce vrea sa curețe
    Politica murdară…
    Și sa vrea binele României…
    Măcar ii știm…La vot…nu I votăm
    E simplu de făcut.

  28. Ti se pareau mai potenti daca semnau tot ce voia PNL-ul, ramaneau in guvern si bagau si ei mana pana la coate in banii din PNDL3?

    E ca in bancul cu vanatorul si ursul. De fapt tie a inceput sa iti placa. Cu cat te fura unul mai tare cu atat e mai potent.

    P.S. Uite ce bine se descurca „potentii” ramasi la guvernare:

    În decurs de patru zile (1-4 octombrie), primarii din patru comune din Maramureș, cu edili PNL, au atribuit contracte de consultanță pentru obținerea de fonduri din Programul Anghel Saligny.

    Cele șapte contracte, în valoare totală de aproape 900.000 de lei, au ajuns la firma Nordxpert Consulting SRL, societate cu cifră de afaceri 0 în perioada 2018-2020, care și-a schimbat în vara acestui an obiectul de activitate din ”repararea articolelor fabricate din metal” în ”consultanță pentru afaceri și management”.

  29. Parlamentarii lasa populația pe mainile lui Câtu, cu guvern interimar, pana la alegeri anticipate.

  30. Barbule, ai cam dat cu oistea-n gard😂

  31. din text „Drulă a primit: 8 voturi împotriva avizului negativ, 7 abțineri și 12 pentru avizul negativ”
    e o eroare în direct sau „a logical fallacy” concluzia dvs ca dl Drula a fost singurul cu aviz pozitiv?
    12 steaguri negre, 8 steaguri albe. clasa pregatitoare. 12 > 8.
    cum a iesit albul castigator?

    • Votul “abținere” este considerat vot (nici “pro”, nici “contra”); cei 7 reprezintă 25,9% din total.

      Cei 12 au reprezentat doar 44,44% din total voturi, nu +50%.

      Trebuia sa aibă majoritate PENTRU avizul negativ, conform Art 53 (7), Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților şi Senatului.

      12 < 8 + 7 (abțineri)

      Dacă cele 7 abțineri se mențineau constante si se vota “aviz pozitiv”, nu trecea.
      Jocurile se fac … din abțineri si din selectarea a “ce” se voteaza.
      Ca a fost o eroare intenționată geniala sau doar o eroare din graba, in imaginea de ansamblu nu prea mai contează, oricum partidele au zis ca nu vor vota guvernul.

  32. hai in piata. astia nu au legatura decit cu mafia nu cu programele si cum trebuie facuta treaba. imi arata clar ca schimbind garnitura, cu robinet nou, unora nu le convine….e ordin doar se executa de aceea romania nu poate functiona cu ‘partide’/ e nevoie de o altfel de politica si organizare in tara mioritica. asta daca vreti sa mai aveti tara.

  33. Tot nu va reveniti . Parca sunteti niste copilandri . Nu pricepeti „BRE ”Citu cistiga tot si ramane seful absolut pina in 2024 moment in care mai vorbim .Partidele ce au votat motiunea sau fiisit deja . Nu mai au ce spune . O tin una si buna cu prostiile .Anticipate, demiteri , nonvacinare si cite alte bazaconiii nu spun .Hai mergeti de pupati la racle poate asa va reveniti .

  34. Silicon_v Excepțional de clar și corect explicat. Bravo! Ca la prosti.