Home » Sportz » Lewis Hamilton, accident cu monopostul Ferrari pe circuitul din Barcelona

Lewis Hamilton, accident cu monopostul Ferrari pe circuitul din Barcelona

Lewis Hamilton, accident cu monopostul Ferrari pe circuitul din Barcelona
Lewis Hamilton, în echipamentul Ferrari / Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Lewis Hamilton a suferit primul accident de la transferul la Ferrari. Britanicul a ieșit nevătămat după ce a lovit monopostul Scuderiei pe durata testelor de la Barcelona.

Britanicul a scăpat controlul monopostului său în cea de-a doua zi a testelor de la Barcelona.

Conform racingnews365.com, Lewis a lovit o barieră în sectorul final al circuitului. Multiplul campion mondial se afla la volanul unui monopost SF-23, din sezonul 2023.

- articolul continuă mai jos -

Monopostul Ferrari a suferit avarii la suspensie, dar și la unele dintre elementele aerodinamice.

În vârstă de 40 de ani, Hamilton a forțat un pic limitele monopostului și a pierdut controlul, menționează sursa citată.

„Sunt foarte bine”, s-a limitat să asigure pilotul britanic sosit de la Mercedes după accidentul suferit miercuri.

Ferrari efectuează teste private pe circuitul din Catalonia, la eveniment participând ambii piloți ai Scuderiei: Charles Leclerc și Lewis Hamilton.

Noul monopost al Ferrari pentru sezonul 2025 din Formula 1 va fi lansat în data de 19 februarie.

Testele oficiale de dinaintea startului noului sezon vor avea loc la Bahrain, în perioada 26-28 februarie.

Cum arată grila de start pentru sezonul 2025 al Formulei 1

  • Alpine: Pierre Gasly, Jack Doohan
  • Aston Martin: Fernando Alonso, Lance Stroll
  • Scuderia Ferrari: Charles Leclerc, Lewis Hamilton
  • Haas: Esteban Ocon, Oliver Bearman
  • Sauber: Nico Hulkenberg, Garbiel Bortoleto
  • McLaren: Lando Norris, Oscar Piastri
  • Mercedes: George Russell, Andrea Kimi Antonelli
  • RB: Yuki Tsunoda, Isack Hadjar
  • RedBull: Max Verstappen, Liam Lawson
  • Williams: Alexander Albon, Carlos Sainz Jr.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

  • Australia (Albert Park) – 16 martie
  • China (Shanghai) – 23 martie
  • Japonia (Suzuka) – 6 aprilie
  • Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie
  • Arabia Saudită (Jeddah) – 20 aprilie
  • Miami (International Autodrome) – 4 mai
  • Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
  • Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
  • Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
  • Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
  • Austria (Spielberg) – 29 iunie
  • Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
  • Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
  • Ungaria (Hungaroring) – 3 august
  • Olanda (Zandvoort) – 31 august
  • Italia (Monza) – 7 septembrie
  • Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
  • Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
  • SUA (Austin) – 19 octombrie
  • Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
  • Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
  • Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
  • Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
  • Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole