G4Media.ro

Legea cadastrului a fost declarată neconstituțională – Surse

Sursa foto: Pixabay

Legea cadastrului a fost declarată neconstituțională – Surse

Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizarea în legătură cu Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, stabilind că actul normativ este neconstituţional, transmite AGERPRES, care citează surse din CCR.

Deputaţii USR şi de la Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cadastrului, apreciind că prin aceste modificări sunt puse în pericol proprietăţile românilor.

Potrivit unui comunicat al USR, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, „ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar”, chiar şi în contra intereselor proprietarului.

„Sub acoperirea unuia dintre cele mai importante proiecte naţionale, cadastrul general, coaliţia PSD-PNL a constituit în ultimii ani multe instrumente la îndemâna primarilor şi a clientelei locale prin care se pot acapara proprietăţi imobiliare. Prin modificarea de care vorbim azi, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar, chiar şi în contra intereselor proprietarului. Astfel de prevederi relativizează grav proprietatea din România şi creionează un context în care nu pot decât să vă recomand să vă verificaţi permanent cărţile funciare şi limitele proprietăţilor”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Printre argumentele invocate în sesizare se numără „încălcarea flagrantă” a art. 44 din Constituţia României, referitor la dreptul de proprietate privată. Concret, printr-o modificare adusă art. 41 alin. (3) lit. c) punctul (i) din Legea cadastrului, au fost introduse ca subiecţi care pot încheia procesul-verbal de vecinătate persoane care nu au nici reprezentarea situaţiei de fapt (din teren), nici pe aceea a situaţiei de drept – istoricul proprietăţii, al hotarelor etc., „conducând la înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără limită superioară, decât suprafaţa deja înscrisă, în temeiul actelor”, menţionează USR.

„Este necesară mărirea ritmului de cadastrare a proprietăţilor şi observăm că de la 250 s-a redus la 120 numărul de localităţi care să fie alese de preşedinţii de consilii judeţene pe criterii subiective şi lipsite de transparenţă. Accelerarea cadastrării duce la absorbţia de fonduri europene atât din perioadele de programare, cât şi din PNRR, fapt care contribuie la bunăstarea tuturor comunităţilor locale şi creşterea veniturilor populaţiei. În momentul de faţă ar fi trebuit incluse în proiect peste 1.200 de localităţi ca să vorbim de finalizarea procesului, şi nu 120, fapt care înseamnă în realitate o întârziere de peste 10 ani”, a precizat deputatul Antonel Tănase, membru al Forţa Dreptei.

În sesizare este invocată şi încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care proiectul de modificare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare a fost amendat în Camera Deputaţilor „într-o asemenea manieră încât sunt diferenţe majore de conţinut juridic” între forma ieşită din Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor.

Conform USR, diferenţele sunt atât de mari „încât se poate spune că s-au discutat două proiecte de lege total diferite”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Dormiti linistiti! pndl lucreaza pt dvs! Stiu pe cine votez la anul!

  2. Nicio lege, chiar și una făcută cu bună credință, nu poate scăpa fără a fi ciuntită de borfașii mafioți ai useleului reloded.

  3. bă ….mafia pesedepeneleudemere au facut o ordonanta 13 pentru samsarii de terenuri bagata discret pă teava.…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬

  4. Ce se întâmplă cu actul de vînzare cumpărare care face dovada proprietății ?deoarece Cadastrul a fost modificat.

  5. Intabularea gratuita este pt primarii și pt clanul lui asa a fost la noi ne-au luat terenurile, acuma nu mai avem terenul unde a fost chiar nu le-am primit au întrat în posesia primăriei trebuie sa le scoatem pe banii noștri rușine dar oare nui ia nimeni la răspundere?

  6. Bre,baietii astia tre sa fure nu numai valori d-alea miscatoare,ci si d-astea nemiscatoare.La inceput au încercat sa le scoată din țîțîni,dar daca au vazut ca nu merge au cerut ajutor la Parlament😁,ca n-au mostenit ca altii tot felul de proprietati d-astea fixe batute bine în cuie si in acte.
    Important este dacă legea asta a fost votată si de AUR,ca sa fie „tacamul”complet.Ce s-a facut pană acuma jaf imobiliar,dar ce urma sa se facă,daca aceasta lege apuca sa intre în vigoare.Ce s-a furat pana acuma din recolte,dar ce urma de aici încolo.Ce abuzuri imobiliare s-au comis,dar ce urma dupa intrarea acestei legi în vigoare.Dar Consiliul Legislativ,condus de Ciordache ce-o fi pazit,pentru ca Parlamentul pare stana fara caini.De fapt stai,ca la ce legi a dat împotriva propietarilor de caini,lumea renunta la ei si i-a dat pe stradă.De unde sa mai aibe si Casa Poporului!Poate sa ia din import,dar mai bine ar lua niste parlamentari de acolo,fiindca astia care au votat asa ceva tin cu invadatorii,in nici un caz cu poporul domestic.
    Dacă CCR s-ar fi pronuntat in urma cu an,ar fi dat aceeasi decizie?Dar ,dacă era pe vremea lui Dorneanu,care lua lumina de la Moscova,fie direct,fie transmisa pe Sputnik,cum era?

  7. Dupa masuratorile asa-zise cadastrale conform cu legea jafului, eu, proprietar, mostenitor cu acte in regula, inregistrat cu parcelele la cartea funciara, primarie, platitor de impozit pe suprafete bine delimitate conform cu toate legile din Romania- masuratori facute pe baza vechilor carti funciare de pe vremea Austro-Ungariei (deci vechi de peste 100 de ani) am ajuns sa ma judec cu vecinii care s-au declarat la „remasurarea” actuala proprietari si pe fasii din proprietatea mea. Eu fara sa am habar de tot acest smen, exact cum spune articolul: proprietarul e obligat sa-si verifice constant cartile funciare sa vada cine s-a mai inregistrat pe proprietatea lui!!! Si culmea, „smenurile” sunt inregistrate la primarii si la Cartea funciara fara sa fie anuntat proprietarul de drept despre toate aceste modificari!!! ROMANIA PROTEJEAZA PROPRIETATEA…cica… Proprietatea „lor”!

    • Propietarule,este halucinant ce spui,acestea sunt semnele barbariei,iar aproape toti oficalii îsi fac freza si capital de tot felul.Predoiu,cel care a facut codurile ciur,cheamă judecatorii la raport.Legea asta îi mai trebuia circuitului civil,ca sa fie aproape totul interpretabil si vulnerabil.Or,in aceasta materie,ar trebui sa fie invers.