Home » Articole » La Vaslui, abonamentele pentru Festivalul Umorului „Constantin Tănase” s-au epuizat în două zile

La Vaslui, abonamentele pentru Festivalul Umorului „Constantin Tănase” s-au epuizat în două zile

La Vaslui, abonamentele pentru Festivalul Umorului „Constantin Tănase” s-au epuizat în două zile
sursa foto: Facebook/ Festivalul Umorului „Constantin Tănase”
Ascultă articolul

Abonamentele pentru Festivalul Umorului „Constantin Tănase” de la Vaslui, programat în perioada 5 – 13 octombrie, s-au epuizat în două zile, organizatorii anunţând că şi pentru bilete a existat o cerere foarte mare, manifestarea organizată o dată la doi ani urmând să se desfăşoare cel mai probabil cu casa închisă, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Fac parte din categoria celor care au prins acele cozi de dinainte de Revoluţie. Am apucat şi rândul la carne şi rândul la ouă, am fost şi în situaţia de a nu mai prinde. De vreo câteva ediţii bune, mai precis de şapte ediţii, din anul 2010, de când mă ocup de festival, fără a face din asta o laudă personală, pentru că, sigur, noi lucrăm cu Consiliul Judeţean, cu Primăria Vaslui, cu Muzeul Judeţean, cu Biblioteca Judeţeană, facem în aşa fel încât programul să fie unul atractiv. Aşa cum bine constatăm, este coadă la bilete, iar în urmă cu două zile a fost coadă la abonamente, care s-au şi epuizat. Să joci un festival cu casa închisă, cu bilete şi abonamente vândute cu atât de mult timp înainte aş spune că e un motiv de satisfacţie al organizatorilor. Programul este unul consistent, pentru toate gusturile”, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul Centrului Cultural Judeţean Vaslui, Lucian Onciu.

Ediţia a XXVIII-a a Festivalului Umorului „Constantin Tănase” cuprinde spectacole de teatru, concerte, expoziţii de grafică satirică şi un concurs de interpretare satirică.

Spectacolele din cadrul festivalului se vor desfăşura pe scena Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir”, amenajat în fosta Casă a Armatei în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţean, obiectiv recent dat în folosinţă de autorităţile judeţene.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole