
La Universitatea de Medicină din Iași s-a intrat şi cu note de 5 / Cea mai mică notă a fost la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală, 5,14
Trei candidaţi la Facultatea de Medicină Generală au obţinut nota 10 la examenul de admitere organizat, duminică, de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit datelor postate pe site-ul UMF Iaşi, la Facultatea de Medicină Generală au fost trei note de 10, nota ultimului admis la buget fiind 7,90, iar la locurile cu taxă notele celor admişi au variat între 9,60 şi 7,80.
La Facultatea de Asistenţă Medicală Generală, cea mai mare notă la buget este 10, cea mai mică – 5,14, iar la locurile cu taxă s-a intrat cu note între 9,28 şi 5,68, la taxă.
De asemenea, la Facultatea de Nutriţie şi Dietetică au fost înregistrate trei note de 10 la admiterea pe locurile la buget, nota ultimului admis fiind 9,60, iar la locurile cu taxă 5,80.
La Facultatea de Medicină Dentară, la locurile bugetate s-a intrat cu medii cuprinse între 9,5 şi 6,70, iar la taxă cu medii cuprinse între 8,70 şi 5,40.
La Asistenţă de profilaxie stomatologică, ultima notă a ultimului candidat admis la buget este de 7,40 şi 6,40 la locurile cu taxă; la Farmacie – 5,44 la locurile bugetate şi 5,56 la locurile cu taxă; la Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic – 8,20 la buget şi 5,80 la taxă, la Bioinginerie – 6,40 la buget şi 5,80, la taxă, la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare – 8,40 la buget şi 5,80 la taxă, şi la Audiologie şi protezare auditivă – nota ultimului admis este 6,20.
Conform regulamentului, eventualele contestaţii cu privire la rezultatele concursului de admitere se depun online prin completarea cererii tip, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor. Răspunsul la contestaţii se comunică în cel mult 24 de ore după încheierea termenului de depunere a contestaţiilor.
Dacă se constată, după contestaţii, că un enunţ test a fost formulat greşit sau un răspuns a fost stabilit eronat, tuturor candidaţilor li se acordă punctajul corespunzător întrebării în cauză.
După expirarea termenului de rezolvare şi de răspuns prin afişare pe site-ul Universităţii la contestaţii, rezultatul concursului de admitere este definitiv şi nu mai poate fi modificat.
Candidaţii admişi pe locuri fără taxă trebuie să confirme în scris locul, în perioada 17 – 25 iulie, prin completarea fişei de înscriere, semnarea contractului de studii şi achitarea taxei de înmatriculare. În momentul confirmării locului, se depun fişa de înscriere, dovada achitării taxei de înmatriculare, contractul de studii completat şi semnat, diploma de Bacalaureat/adeverinţa care atestă finalizarea studiilor liceale în original, copie după certificat de naştere şi căsătorie, dacă este cazul.
De asemenea, trebuie depusă şi adeverinţa medicală, o adeverinţă din care să rezulte calitatea de student la un alt program de studiu sau absolvirea unui alt program de studiu şi în care să se menţioneze numărul de ani bugetaţi.
Candidaţii admişi pe locuri cu taxă trebuie să confirme în scris locul prin depunerea documentelor şi dovada achitării a unei treimi din valoarea taxei de şcolarizare.
În perioada 17 – 25 iulie trebuie făcută confirmarea şi înscrierea candidaţilor admişi, iar candidaţii admişi la studii cu taxă trebuie să achite o treime din taxa de şcolarizare.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.