G4Media.ro

Kevin Spacey a obţinut anularea unei sentinţe din Regatul Unit într-un proces…

Sursa foto: Kevin Spacey / Facebook

Kevin Spacey a obţinut anularea unei sentinţe din Regatul Unit într-un proces de agresiune sexuală asupra unui bărbat britanic

Actorul american Kevin Spacey, premiat cu Oscar, a obţinut marţi anularea unei sentinţe a unui tribunal din Londra care îl declarase vinovat de o presupusă agresiune sexuală asupra unui bărbat britanic, deşi avocaţii starului au omis iniţial, din greşeală, să depună pledoaria de apărare într-un proces civil, informează Reuters, transmite Agerpres.

Kevin Spacey a fost dat în judecată la Înalta Curte din Londra de un bărbat, a cărui identitate a rămas protejată din motive legale şi care afirmă că a fost agresat sexual în 2008 de starul de la Hollywood. Actorul american a negat acele acuzaţii.

În 2022, actorul de 64 de ani a fost acuzat în Regatul Unit pentru nouă agresiuni sexuale comise asupra a patru bărbaţi între 2004 şi 2013, însă a fost achitat la toate capetele de acuzare după un proces intens mediatizat şi care s-a desfăşurat anul trecut.

Unul dintre cei patru reclamanţi l-a dat apoi în judecată pe Kevin Spacey într-un proces civil separat, intentat la Înalta Curte din Londra în 2022.

La începutul acestui an, un judecător a pronunţat „o hotărâre în lipsă” în favoarea acelui bărbat şi fără susţinerea unui proces, după ce avocaţii lui Kevin Spacey au omis din greşeală să depună în instanţă pledoaria de apărare în timp util.

Adam Speker, un avocat care îl reprezintă pe Kevin Spacey, a spus că a fost vorba despre „o eroare sinceră” a echipei legale de la proeminenta casă de avocatură Carter-Ruck din Marea Britanie.

Adam Speker a argumentat că ar fi nedrept ca reclamantul să câştige procesul împotriva lui Kevin Spacey fără desfăşurarea unui proces, în condiţiile în care el „nu a fost crezut de către un juriu atunci când s-a aflat sub jurământ”.

Judecătorul Jeremy Cook a pronunţat o sentinţă în favoarea lui Kevin Spacey şi a anulat „hotărârea în lipsă” care fusese emisă împotriva actorului.

În urma deciziei de marţi, speţa sesizată de acel reclamant împotriva lui Kevin Spacey va putea să continue sub forma unui proces complet.

Decizia a venit la o zi după ce postul britanic de televiziune Channel 4 a difuzat un documentar conţinând mărturiile mai multor bărbaţi care l-au acuzat pe Kevin Spacey de comportamente nepotrivite.

Kevin Spacey i-a acordat un interviu prezentatorului TV britanic Dan Wootton înainte de difuzarea documentarului şi a negat orice activitate ilegală din partea sa, adăugând că nu îşi permite să ajungă în situaţia de a fi acuzat pe nedrept şi de a nu se apăra.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru comportamentul meu şi acţiunile mele din trecut, dar nu pot şi nu îmi voi asuma responsabilitatea, nici nu îmi voi cere scuze faţă de nimeni care inventează lucruri despre mine sau exagerează relatări despre mine”, a declarat starul american în acel interviu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează