Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Judecătoarea Ionela Tudor, fosta vicepreședintă și purtătoare de cuvânt a Curții de Apel București, se întoarce în magistratură, după ce s-a pensionat la mijlocul lunii februarie a acestui an. Potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii, Ionela Tudor va activa la tribunalul Ilfov.
Ea va beneficia nu doar de salariu, ci și de 15% din pensia specială care i-a fost stabilită în momentul pensionării, conform unei noi legi privind cumulul salariului cu pensia de la stat.
Ionela Tudor a devenit celebră în luna decembrie a anului trecut, pentru că într-o conferință de presă a Curții de Apel București, cauzată de apariția documentarului Recorder „Justiție capturată”, a părăsit prezidiul șoptindu-i șefei instanței „A sunat Lia, mă duc să răspund”. Părerea unanimă după acest incident a fost că Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, exercită un control strict asupra Curții de Apel București.
La mijlocul lunii februarie, Ionela Tudor a depus cerere de pensionare, gest privit ca o formă de pedeapsă pentru neglijența de care a dat dovadă în timpul conferinței de presă. Perioada de penitență pare să fi expirat.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2FIonela-se-intoarce-1024x598.jpg)
Păsărelele șoptesc că sunt mulți borfași in Ilfov care trebuie salvați