Home » Articole » Iranul avertizează că orice atac va însemna „război total”, după ce Trump a declarat că „armada” SUA este pe drum

Iranul avertizează că orice atac va însemna „război total”, după ce Trump a declarat că „armada” SUA este pe drum

820
Iranul avertizează că orice atac va însemna „război total”, după ce Trump a declarat că „armada” SUA este pe drum
Sursa foto: © Victoria Schaal | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Un înalt oficial din Iran a avertizat că țara va trata orice atac „ca pe un război total împotriva noastră”, în contextul în care președintele american Donald Trump a anunțat, joi, că „armada” SUA este pe drum, scrie Mediafax.

Iranul va trata orice atac „ca pe un război total împotriva noastră”, a declarat un înalt oficial iranian pentru Reuters, înainte de sosirea unui grup de atac al portavionului american și a altor resurse în regiune.

- articolul continuă mai jos -

„Această concentrare militară – sperăm că nu este destinată unei confruntări reale – dar armata noastră este pregătită pentru cel mai rău scenariu. De aceea, totul este în stare de alertă maximă în Iran. De data aceasta, (…) vom răspunde în cel mai dur mod posibil pentru a rezolva această situație”, a mai spus acesta, sub protecția anonimatului, pentru Reuters.

„Dacă americanii încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Iranului, vom răspunde”, a declarat oficialul iranian, fără a oferi detalii concrete despre cum ar putea arăta acest răspuns.

Avertismentul din partea înaltului oficial iranian vine după ce joi, președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite au o „armadă” care se îndreaptă spre Iran, dar speră că nu va fi nevoie să o folosească.

Proteste ample în Iran

De la sfârșitul anului 2025, mai multe proteste de mare amploare au avut loc în Iran, care au culminat pe 8 ianuarie cu sloganuri ostile față de guvern, care le-a reprimat. Washingtonul i-a recomandat să dea dovadă de moderație, altfel riscă represalii.

Organizațiile internaționale semnalează că bilanțul este cel mai grav de la Revoluția Islamică din 1979. Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în SUA, afirmă că bilanțul victimelor se apropie de 5.000 de morți.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole