Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sindicaliştii din educaţie protestează joi în faţa Palatului Parlamentului, nemulţumiţi de măsurile adoptate prin Legea 141 şi de modul în care Guvernul gestionează salarizarea din sistem, transmite Agerpres.
La protest participă sindicalişti de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”, aceştia folosind vuvuzele şi afişând pancarte pe care scrie: „Vocaţia nu ţine de foame!”, „Plata cu ora remunerată corect”, „Clase mai libere – educaţie mai bună”.
„Ne aflăm astăzi în faţa Parlamentului pentru depune o iniţiativă legislativă plecată din partea cetăţenilor, plecată din partea colegilor care lucrează în învăţământul preuniversitar şi universitar, prin care cerem parlamentarilor, indiferent de orientarea lor politică, să abroge măsurile care au fost asumate de Guvernul Bolojan prin Legea 141. Le cerem categoric să pună mai presus de interesele lor de partid interesele sistemului de învăţământ românesc”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru Antena 3.
El a spus că este posibil ca acţiunile de protest să se amplifice începând din toamnă dacă actualul sau viitorul guvern, împreună cu Parlamentul, vor promova proiectul legii salarizării unitare care a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii într-un mod „ilegal”.
„Un guvern interimar şi un ministru interimar nu aveau dreptul să promoveze o astfel de iniţiativă legislativă. Această iniţiativă nu rezolvă inechităţile din sistemul de salarizare din domeniile bugetare, ci din contră, le amplifică. (…) Este o lege gândită pentru şefi şi împotriva celor care muncesc”, a afirmat liderul sindical.
Sindicaliştii solicită reducerea numărului de elevi din clase, revenirea la normele didactice anterioare, acordarea unei prime de instalare pentru profesorii care predau în zone defavorizate, organizarea separată a clasei a VIII-a şi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant pentru studenţii de la licenţă didactică cu dublă specializare sau masterat didactic, „calculul corect” pentru tarifele la orele în regim de plată cu ora.
De asemenea, solicită sindicaliştii, liceenii medaliaţi la olimpiadele internaţionale îşi vor păstra bursa de excelenţă pe toată durata studiilor universitare de licenţă în România, dacă îşi menţin performanţa.