G4Media.ro

Invincibila chemare a libertății

Invincibila chemare a libertății

Asemeni multor prieteni, credeam și eu că dezmățul negaționist are o limită. Uite că nu are! Vice-președintele Academiei Române, în curând octogenarul Răzvan Theodorescu, pesedist cu vechi și sordide state de funcțiuni, ne spune într-un interviu din „Newsweek” că gândește ca un istoric care a studiat Revoluția Franceză și Revoluția Rusă, adică pe acea bolșevică. Apodictic și peremptoriu, el știe că orice revoluție începe cu o insurecție și se încheie cu o constituție. Care constituție în dictatura lui Djugasvili? Aceea din 1936, promulgată în plină teroare în masă? Nu le datorăm nimic, nestimate jupân Theodorescu, aparatcikului înverșunat, Ion Ilici Iliescu, și securistului îndârjit, Iulian Vlad. Absolut nimic. N-ai decât să lingi în voie cizmele staliniste ale locatarului din strada Molière, dar lasă morții din decembrie să se odihnească în pace, nu dansa ca un satir turbat pe mormintele lor!

În țara aceasta, acum 29 de ani, un dictator lunatic a poruncit masacre în masă. Era momentul sorcovei, Ceaușescu era el însuși plecat cu sorcova. Un grup de puciști lași, având certe conecții spre și la Kremlin, așteptau să le vina momentul. Aberațiile comunismului dinastic au umplut paharul, a izbucnit la Timișoara eroică revoltă. Apoi la București și în alte orașe (Cluj, Iași, Sibiu, Brașov). Prin consecințele ei, a fost o revoluție. Puciștii au făcut tot ce le-a stat în puteri să o îndiguiască, să torpileze și să emasculeze spontaneitatea radicală a revoltei civice. Șeful puciștilor era fostul secretar al CC al PCR, ex-ministrul Tineretului, Ion Iliescu. Au acaparat puterea pretinzând că ar fi existat un vid. Nici vorbă, era una din minciunile lor nerușinate.

În decembrie 1989, s-a prăbușit o dictatură monstruoasă. Ne-am iluzionat că spectrul comunismului fascizant ne va da pace, se va destrăma. Nu a fost să fie, revanșă nomenclaturii apoplectice a luat formă unui sinistru, macabru război de uzură. Dar avem un stat de drept. Suntem în NATO și în UE. Acest stat de drept, real și încă fragil, se află acum sub asediu, este atacat de borfași, haimanale, otrepe și scelerați. Dacă vrem să onorăm memoria celor uciși, să apărăm statul de drept împotrivă nelegiuiților Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Teodorovici, Carmen Dan și alții/altele de teapa lor…

 

 

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

25 comentarii

  1. No shit, Volodia, astia sunt monstruosi dar cu nimic mai prejos decat basescimea pe care ai sprijinit- o cu asupra de masura. No meri in Costa Rica si lasa-ne in durerea noastra, jitie penala cu aere intelectuale ce esti. Pentru pupatul in cur al Basescului, al Basestii aia mica dar cu buze cat capul tau, nu te uitam, crenvurrste de rahat, piss off in istoria ratatilor.

    • Tovarasele, sta-ti-ar pesedeul in gat.

    • Băsescu și Boc au curățat ce a mânjit Tăriceanu și socialiștii lui. Cine va curăța mizeria lăsată de ăștia de acum? O va păți ca și Băsescu, înjurat de cei care știu numai sa înjure, neputincioși cu mintea, invidioși pe cei care o au și pot sa construiască ceva durabil.

    • Da, da, clencix, au „curățat”. Udrea, Bica(chiar, cum s-o numești pe analfabeta aia, șefa DIICOT?!), Mircea Băsescu, șefi ANAF, analfabeta de fie-sa in PE, colega cu Viorica (doua „genii”), etc. A fost îngrozitor Băsescu, pt că în prima fază am crezut mulți în el, dezamăgirea a fost și mai crunta! Pur și simplu, am schimbat mafia lui Năstase cu mafia Alianței DA! Kovesi, pe vremea lui, nu a făcut nici jumătate din ce a făcut de când a venit Iohannis! Erau dosare începute, dar degeaba!

    • @zev – Dl. Tismaneanu, ca si alti intelectuali de marca ai Romaniei, pe care tu (shit) si alti nimeni ca tine ii improscati cu mizerii, l-au sprijinit pe Basescu in ceea ce a facut bun . Dar, tu si cei de teapa ta nu puteti pricepe asta. Atat va duce mintea vostra creatza.

      Societatea romaneasca este in deriva si pentru ca oamenii de valoare precum Tismaneanu, Cartarescu, Patapievici, Liiceanu s-au retras in fata ofensivei scatofage a a tzoapelor intelectuale care nu stiu decat sa injure. De aceea ne lipsesc reperele morale, iar elita intelectuala nu se mai implica.
      Domnule Tismaneanu, ticalosi au fost si vor exista intotdeauna, mai ales in perioadele tulburi de tranzitie. Datoria societatii civile este sa nu se lase intimidata, sa nu cedeze in fata
      ticalosilor, impostorilor, incompetentilor, mafiotilor si tradatorilor.
      Multumim, domnule Tismaneanu . Avem nevoie in continuare de analizele dv, de implicarea dv.

    • Tov. Cap Patrat: in 2007 imbecilul de Tariceanu a supradimensionat aparatul functionaresc cu cateva sute de mii de trantori care nu fac mare branza. Eu lucrez de-mi sar capacele si am raspundere mare si tot nu castig cat ar trebui. Socialistii astia de rahat cu mot sa va vad intr-un mediu concurential real si dupa aia sa veniti cu brasoave. Vrei sa castigi mai mult, munceste mai mult. Si lasa ca daca nu era Basescu eram in rahat si mai mult. Recesiunea va veni in Romania si mai repede. Sa va vad pe unde scoateti camasa. Huo asistati si pensionari care ati frecat-o 30 de ani si acum vreti pensii mari. Huo inca o data. Multa m..e PSD si votantilor vostri. Timpul sa isi faca datoria. M…e din nou.

    • Ba , ZEVzecule mancurt , arunca-ti zoaiele in presa din Transnistria , te infiltrezi ca o iscoada incercand sa aburesti babute muribunde . Te doare la ficati ca spune adevarul ? Omul asta putea foarte bine sa fie in fruntea esalonului 2 pcr , nu s-a compromis si s-a pus in slujba adevarului . Panimaesi , jitie penala mujica platita sa inghiti la foc automat crenvusti de govno si sa pupi in cur regimuri dictatoriale ? Mucles , stim cine esti si-ti cunoastem procedeele jalnice savuskineze , pasly na turbinca , ciortai !

    • Prosti, dar multi.
      @ciprian. Eu vb de Băsescu și Boc, au trebuit sa scadă salarii 25 % in 2009 și sa mărească TVA de la 19 la 24 % pentru prostiile populiste dinainte, la presiunea pesedeilor din parlamentul în care au fost mereu mai multi ca dreapta și au deviat mereu drumul spre vest. Pesedeii ii acuza pentru asta pe Băsescu, deși ei au fost care au făcut cheltuielile exagerate fără sa pună la loc investiții. Acum va fi și mai groasa, pentru ca exagerarea e mai mare, ca sa acopere minciunile și mai mari, iar criza mondiala deja se vede. Pana la urma, ce li s-a dat celor care au stat sa primească mila sau mita, li se va lua întreit, asa cum și merita. Si iar salvatorul va fi răstignit în piața mare.

    • Musiu’ Zev, nu ai dreptate!!
      Domnul Tismaneanu a fost singurul care a avut demnitatea să combată comunismul, verbal dar mai ales în scris. El a propus și Legea Lustrației, care dacă ar fi fost adoptată, azi nu am mai fi avut hoți ca Dragnea et Co. Așa că lasa-te păgubaș de critică jurnalistică…

    • Badea, tu ești !?
      Utcist mic și roșu, sa treci pe la caserole.

    • Daca esti un bugetar nenorocit care isi duce zilele mancand din banii produsi de cei care muncesc, iti inteleg indarjirea!
      E singurul lucru pe care il poti face!
      Trebuie sa mananci si mananci mai bine sub dragnea decat sub Basescu!
      Problema apare cand cei care o duceau mai bine sub Basescu o duc mai prost acum!
      Sunt cei care te hranesc, fie ca iti place sau nu sa auzi asta!
      Sunt cei care ies in piete si striga jos hotii din Parlament!

  2. Razvan Theodorescu este un mare pacatos nu stalinist. Revolutie curata a fost 1907 cand taranul roman a iestit cu pumnii stransi si pieptul deschis in faţa armatei pentru a-si cere drepturile. In 1989 s-a simulat o revolutie ce a fost abandonata imediat ce turistii rusi s-au retras in cazarmi. Nenorocirea mare este ca astazi, ca si in vremea tiranului, ne mintim singuri !

  3. Multumesc dle Tismaneanu si intampinarea adevarului deaspre crime si criminali cu sloganul : „da nu numai ei,”este cea mai jegoasa manevra a complicilor lor carora nu le-a mai ramas nicio alta replica.

  4. Bre scribule… Câți ani ziceai ca aveai la revoluție?

    • Cutărică Kalan, oricum avea mai mulți decât tine. A văzut și a trăit destul pentru jumătate din România. Dar, cel mai important este că a avut curajul să spună ceea ce 20 de milioane dintre noi nu am spus NICIODATĂ, adică nici atunci, nici acum..

  5. Dabija cu grija, în seara de Craciun. Românul, tot român…

  6. Evrika…! Știu ce trebuie să facem ca să-i adunăm pe toți trollii pesediști la un loc, după care să-i preiau pe semnătură…!
    Domnu’ Tismăneanu, puteți, vă rog, să scrieți un articol în jurul orei 15, în acest moment am niște treabă, fac curățenie in sala cazanelor…?!

  7. Domnule Tismaneanu, tot respectul pentru activitatea dumneavoastra prodigioasa.
    In mintea mea veti ramane vesnic un simbol al luptei pentru libertate.

  8. Subscriu la tot ce ai scris, draghă Volodea!
    Măcar tu, te-ai pocăit si ți-ai renegat rădăcinile KOMINTERNISTE!

    CE FACEM CU AGENȚII KOMINTERNIȘTILOR, INOCENȚI SAU CONȘTIENȚI, CARE NE ȚIN KAPTIVI ȘI JOACĂ KAZACIOK PE MORMINTELE STRĂMOȘILOR NOSTRI?

    • Cica esti de acord, dar continui cu atacuri la persoana intr-un stil familiar de jigodie culta, care se trage de sireturi la una mica, asaaaa, ca stii tu ce stii! Da-i drumul de-aici, postac psdos cu staif!

  9. In Istoria Umanității au existat multe Entități (statale ori etnice) care și-au întemeiat existența pe principiul „FERICIREA MEA ARE LA BAZĂ NEFERICIREA CELORLALȚI”, dar două astfel de Entități, eu cred că au transformat acest principiu în Virtutea supraviețuirii lor, și anume :
    1. STATUL OLIGARH RUS (indiferent că a fost Țarist, Sovietic, Putinist). Atenție: nu este vorba de poporul rus al lui Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Turgheniev, Ilf & Petrov etc.
    2. POPORUL EVREU (de-a lungul întregului său pelerinaj prin toată lumea și prin toate timpurile).

    IN FAȚA ACESTOR ENTITĂȚI, NOI, ROMÂNII, AM FOST ȘI SUNTEM VICTIME SIGURE PERMANENTE!

    DE CE OARE? RĂSPUNSUL ÎL ȘTIȚI CU TOȚII!

    Cred că atunci când aceste două Entități vor schimba principiul supraviețuirii lor, Lumea va deveni mai pașnică și mai atentă la ADEVĂRATELE amenințări care o pândesc:

    1. Modificările Climei Globale.
    2. Suprapopularea planetei (migrațiile care vor veni).
    3. Reducerea drastică și accelerată a Rezervelor de hrană și de apă potabilă.

    Tu ce crezi, Vladimir Tismăneanu?

  10. Ia zi, Vladimirovici, cum a fost să copilărești în Primăverii, cu nomenclatura?

  11. Acum am înţeles care este ideologia „social democratică” a PSD. Ideologia PSD, are la bază, promovarea pe orice căi a „capitalismului de cumetrie”, care cred că a fost gândită undeva prin laboratoarelor gorbacioviste, ca variantă de păstrare a privilegiilor, de către personalul KGB, Armata Roşie, structurile PCUS, sindicate, etc. în practică înseamnă că în cazul introducerii economiei de piaţă prin aplicarea „perestroicăi”, afcerile vor rămâne preponderent între cadrele structurilor menţionate, lăsănd numai micul comerţ la îndemâna colaboratorilor lor civili, iar „stupid people” adus la noi de Brucan, „conservă” cu multiple compartimente-mosad, KGB, CIA şi eventual şi altele- urma să rămână la baza noii societăţi sovietice, buni de muncă începând cu industria minieră, siderurgie, industria grea şi de armament (preponderentă) precum la noi fabrica de maşini de cusut Cugir, unde lucrând un BULĂ, decurcăreţ, a scos din uzină, piesă cu piesă, credea el, pentru o maşină de cusut, iar când s-a apucat de montat, orice combinaţie facea-tot o puşcă AKM ieşea- şi până la cei din agricultură şi silvicultură. Aşa s-au desvoltat chiar şi după descăunare lui Gorbaciov, reţele de Oligarhi financiari , Moguli de presă şi televiziune, baroni locali, intrelopi internaţionali, racheţi la drumul mare, etc.
    Iliescu, care de ziua onomastică 6 ian. 1990, a primit pe ministrul de externe al URSS, cu „firmanul” de rigoare, pentru a nu rămâne „ultimul pe listă” s-a încărcat, cu energie neobolşevică, precum şi foia de parcurs, cu un „to do list sovietic”, care i-a permis să-l reactiveze pe Militaru ca Mimistrul Apărării, si apoi să izbândească in lupta cu CADA.
    Astfel a fost întărit să reziste mitingului partidelor istorice care scosese în sradă o imensă parte a populaţiei Capitalei, dar prin colaborarea lui Radu Câmpeanu, flancat de Tăriceanu şi Patriciu ( pe neaşteptate, l-a luat gura pe dinainte, spunănd, că il cunoaşte pe Tăriceanu din 1990, şi deci merită sprijinit de PSD la prezidenţiale), care au hotărît să se retragă de la miting, cu toţi susţinătorii prin anunţ la Televiziunea Liberă ! In acest fel găştile de interlopi conduşi de Dan Iosif, conducătorul principalului filon „revoluţionar”, mai târziu consilier prezidenţial al lui Iliescu, au ocupat locul „liberalilor” şi a susţinătorilor, urmând, pe jos tancheta în care a venit Ion Iliescu, care in faţa mulţimii ţi-a rupt carnetul de partid, si a declarat căţărat pe turelă, în calitate de Reşedinte al CPUN că va organiza numai, alegerile „libere” din aprilie 1990,fără să participe, şi cu acest angajament luat pe turela tanchetei, i-a invitat in Palatul Victoria pe reprezentanţii partidelor istorice pentru discuţii „la obiect” pentru a se calma atmosfera tensionată din capitală şi teritoriu.
    A eşit în final pe balconul Palatului Victoria, insoţit de seniorul Coposu, decarând că cere partidelor politice să nu-l oblige să poarte discuţii „cu sula în coastă” !
    La două săptămâni, a ieşit la TV, anunând că în CPUN, curăţit de Caramitru, Doina Cornea, Ana blandiana, Mazilu, etc, etc, ca FSN a hotărît ca să participe totuşi la alegeri. Câtă neruşinare bolşevică, tov. Iliescu !
    Intre timp după înscăunare în „duminica orbului” , după ce a acordase, cea mai mare mită electorală, prin Decretul-Lege, pentru acordarea de loturi de până la 2 Ha, tuturor sătenilor, indiferent dacă inainte de colectivizare au deţinut sau nu pămţnt arabil, multe acordate in intravilan, a cumpărat voturile satenilor, câştigând cu peste 70% astfel că a considerat „amestec intern”, sprijinul vest european pentru Guvernul de intelectuali şi specialişti, condus de Petre Roman, (vezi doamne prieten şi acum), chiar a devenit „o sulă în coastă”, democratică autentică, pentru că invadaseră Romănia cu ajutoare de toate felurile, de a căror distribuţie răspundea totuşi Dan Iosif, aspect care nu a putut fi suportat de „to do list-ul primit de ziua lui. In acest fel s-a certat cu Petre Roman, şi cu o nouă chemare a minierilor în sept. 1991, l-a răsturnat de la putere, numind-ul pe Vacăroiu premier, care a anulat o lege foarte raţionala de privatizare, cu una bolşevică, făcânt pe orice locuitor al Romăniei, „milionari” cu nişte cupoane care ulterior au fost colectate de interlopi, cu banii primiţi de „băieţii destepţi”, care au devalizaseră , BRCE, Banca Agricolă şi Banca de dezvoltate si Investişii, prin obţinerea rea de credite strict după criteriul sprijinului necondiţionat a FSN, şi apoi a PDSR, după fondarea de Petre Roman, a Partidului Democrat, pe care nici azi nu le-au inapoiat, după scoaterea bancrutei frauduloase, sancţionată de Codul Civil, cam aşa cum incearcă să facă acum cu Codurile Penale, in curs de revizuire.
    Aşa s-au despărţit apele in FSN, singurul criteriu de admitere în noul PDSR, condus de Ion Iliescu fiind apartenenţa, la sructurile PCR apartinânâd, Secretariatului de Propagandă al CC al PCR, condus până în 1972 de Ion iliescu, când „călcândul pe bombeu” cu intelectualismul său ( aş ?) pe Ceausescu a fost trimis la munca de jos, ca Secretar judetean de partid la Timişoara şi apoi, la Iasi, inainte de a-l scoate complect din structurile PCR, fiind trimis la Comitetul de stat al Apelor, şi mai târziu la Editura Tehnică, unde a îmbrăcat puloverul, cu care a venit la TVR, şi apoi la Balconul CC al PCR, ca să citescă lista din conducerea FSN.
    Scoaterea din structurile PCR, s-a produs simultan cu infiinţarea Direcţiei Anti KGB şi MOSAD, care a avut loc după apariţia suspiciunii penetrării CC al PCR, cu agenţi Mosad, şi KGB-işti de orientare Gorbaciovistă.
    Restul cadrelor din structurile de partid, securitate, armată, sindicate, etc, au fost dirijate către partidele istorice, si puzderia de până la cca 180 de partide satelite PDSR, care au participat la primele alegeri, din mai 1990, diminuând vizibil şansele partidelor istorice. De unde se vede ca (to do list-ul” primit de ziua onomastică a fost întocmit de „specialişti”, care incă operează prin rude prin căsătorii interesate, fii lor şi chiar unii nepoţi, care operează cu succes, chiar şi după scoaterea la pensie a „bătrânului edec”.
    Uite aţa mai in glumă mai in serios s-a autodeconspirat, tov. Iliescu, speriat chiar şi el pînă unde a putut merge cu nesăbuinţa, cuplul Dragnea – Tăriceanu !
    Tovarăşe Iliescu, crezi oare că aceşti doi ticăloşi neruşinati, lipsişi de orice scrupule, pentru obţinerea şi păstrarea puterii ameţitore, în faţa căreia se inchină „toată floare cea vestită” al PSD-lui, şlefuit cu „corupţie fără corupţi” de către mintea luminată dar invadată de vanitate şi putere absolută pierdută, în mod lamentabil în faţa piratului Băsescu, care la răndul său şi el a fost devalizat de putere de altii care au altoit metodele KGB-iste cu cele ale CIA şi MOSAD, şi azi ne „invaţă la gât, cravata cum se face nodul, şi vin şi blagoslovesc norodul, cu chipul lor de oaie creaţă” crescută după „metodele ţtiinţifice” ale ministrului Daea ?
    Am înţeles bine, ideologia PSD ? Dacă nu, atunci sunt dispus să fiu corectat, pentru ca nu cumva să contribui la sucirea minţii „poporului PSD” al lui Sorin Oprescu, de catre „statul paralel” mârşav !
    Prof.dr.ing. Terzi Petre – Desemnat ” Man of Year 2009 -for Romania ” , de catre American Biographical Institute, Inc. – Host of The Worldd Forum, University of CAMBRIDGE, England
    22.12.2018. Berceni-Ilfov

  12. Dle TISMANEANU
    Aveti perfecta dreptate
    Ce ar trebui facut ?
    Multi din cei cu opinii serioase :politice, economice, sociale care critica aceasta gasca de „conducatori ” ar trebui sa se angajeze politic unde vor ei doar sa fie temeinic si de lunga durata .
    Doar critica de pe margine nu va rezolva politica mituirii poporului facuta de aceste lichele .
    Restul , aceasta „gasca de derbedei ajunsa la ranguri academice : Tudorel Toader ,Razvan Theodorescu , Cati Andronescu etc, etc nu pot fi dati la o parte altfel.
    Astept opinia celor de valoare morala si profesionala din servicii,armata, etc

  13. ZEV meri in URSS ! Nu ma surprinde lipsa de idei si de imaginatie a postacilor PSD=Partidul Slugilor lui Dragnea care repeta ca o flasneta stricata aceleasi si aceleasi prostii si minciuni ale Propagandei comunistoido-securiste .PSD=FSN=PCR ! Adica CIUMA ROSIE in toata splendoarea sa enorma si criminala.Ar trebui sa stii proverbul romanesc daca nu esti un trol al FSB : ,,Ciinele moare de drum lung si prostul de grija altuia !”.Nu e cazul ca unul ca tine care pupa in fund un taranoi din Teleorman repetent , hot si deja bicondamnat numit pe dosarele sale LIVIU NICOLAE DRAGNEA sa-i explice profesorului Tismaneanu unde sa mearga caci el e bine mersi acolo unde e adica la Universitatea Maryland din USA unde este iubit de colegi si studenti si munca extrem de apreciata ratatule ZEV.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.