G4Media.ro

Înfrângerea armenilor în războiul pentru Nagorno-Karabah: ce lecții pot fi învățate din…

Înfrângerea armenilor în războiul pentru Nagorno-Karabah: ce lecții pot fi învățate din brusca încălzire a unui conflict înghețat

Imaginile cutremurătoare cu armenii care își incendiau casele din enclava Nagorno-Karabah înainte de a le părăsi pentru totdeauna au reprezentat un simbol foarte puternic al conflictului din ultimele două luni. Însă a fost rezultatul alegerilor, acțiunilor și greșelilor din trecut. Iar situația din această parte de lume oferă mai multe lecții.

Nagorno-Karabah (Artsakh), secole de turbulență. Cine studiază rapid fenomenul va înțelege că zona respectivă a fost într-o permanentă turbulență timp de sute de ani. Armenii (care numesc zona și Artsakh) consideră ca acolo sunt “izvoarele lor”, dar și azerii au aceeași părere, având motive istorice și religioase. Începând cu secolul 19, zona a fost anexata imperiului rus și pare că în proporție de 90% a fost locuită de armeni. După o nouă perioadă de neînțelegeri la începutul secolului 20, apariția URSS, care a înglobat ambele republici, a acoperit toate problemele. Dar nu le-a rezolvat, nici pe departe.

După 1991, căderea URSS și slăbirea Rusiei a permis armenilor și azerilor să înceapă din nou să lupte pentru controlul asupra zonei Nagorno-Karabah. Armenii au câștigat, cu ajutorul Rusiei, și în 1994 s-a semnat un acord prin care războiul s-a oprit și zona a rămas sub controlul Armeniei.

Inerția politică a Armeniei. Cu doi ani mai devreme, în 1992, Francis Fukuyama a scris faimoasa carte “Sfârșitul istoriei”, în care a prognozat că ordinea mondială și regională s-a stabilit în linii mari, excluzând mari modificări geopolitice. Prognozele au fost invalidate însă în Nagorno-Karabah. Armenia a crezut că dacă a câștigat controlul asupra regiunii în 1994, enclava va fi a lor pentru totdeauna, fără prea mare efort.

Azerii au învățat lecția și, in paralel cu creșterea lor economică și geostrategică bazată pe resursele de hidrocarburi, au făcut achiziții masive de armamament, estimate la 13 miliarde de dolari în ultimii ani. Au investit mult în relația cu Turcia și au promovat conceptul lui Erdogan: “o națiune – două țări”. Fiind un producător important de combustibili fosili – petrol și gaze, cu investitii majore în modernizarea țării și înțelegeri strategice cu țările mai mari, Azerbaidjan a depășit repede înfrângerea din 1994 și a ajuns să fie pregătit să reia controlul asupra enclavei separatiste.

Armenia, în schimb, a rămas inertă. Nu a realizat prea multe investiții în forțele armate, nu a reusit să facă schimbările necesare în societate și economie, s-au bazat permanent pe ajutorul politic al Rusiei.

Lecția anului 2020. Anul aceasta, azerii și-au implement strategia de a lua înapoi ce au pierdut acum 26 de ani. Cu forțe militare superioare, cu ajutor tehnologic din partea Turciei (plus mercenari trimiși din Siria și Libia, cum acuză Armenia) au început un război nou cu Armenia. În prima fază a operațiunilor, Rusia s-a rezumat la declarații, SUA a fost prinsă în plină perioadă electorală, UE a fost mai degrabă dezinteresată de problemă.

Armenii din diaspora și analiștii cu experiență în acest conflict înghețat au declarat că războiul a fost câștigat înainte de a fi început. Forțele separatiste din Nagorno-Karabah au fost mult inferioare celor ale Azerbaidjanului, iar Armenia a evitat să trimită mare parte din armata proprie de teamă să nu își descopere granițele. Armamentul azer a fost superior, dronele de proveniență turcă nu au putut fi interceptate de tehnologia defensivă a armenilor și au putut distruge orice țintă strategică.

Cine a câștigat și cine a pierdut. Armenia a așteptat ca Rusia să intervină și să îi protejeze, cum s-a întâmplat și în trecut. Însă, de data aceasta, armenii consideră că rușii au intervenit doar în ultimele două săptămâni al conflictului, adică prea târziu. Fără investiții majore în armată, fără suficiente resurse și pregatire necesară, armenii au pierdut ușor și premierul Nikol Pașinian a fost nevoit să semneze un acord de încetare a focului pe care el însuși l-a considerat rușinos. A acceptat că azerii vor prelua o parte importantă din enclava Nagorno-Karabah, cu argumentul ca astfel a protejat restul teritoriului și capitala Stepanakert.

În baza acordului respectiv, armata Rusiei se întoarce în zonă “ca să protejeze coridorul de 5 km care va rămane deschis și va conecta Armenia cu zona care i-a mai rămas sub control în Nagorno-Karabah”. Deci, după conflictul armat care a durat șase săptămâni, Rusia și-a întărit poziția în zonă. Turcia a câștigat și ea pentru ca a fost de partea învingătorilor, a făcut o bună demonstrație a tehnologiei sale militare și este de așteptat ca în anii următori să aibă o influență și mai mare asupra Azerbaidjanului. Azerii au devenit mai puternici și vor continua să se pregătească pentru preluarea și restului enclavei Nagorno-Karabah. În plus, regimul de la Baku a dovedit tuturor partenerilor din sectorul energetic că țara este puternică și suverană și nu reprezintă un risc de instabilitate.

Pentru armeni însă începe o perioadă nouă. S-a dovedit că nu este suficient să aștepte ajutorul extern al Rusiei, au înțeles pe pielea lor că trebuie să fie și ei pregătiți. Acum, discursul politic intern va fi despre “cine a trădat”. Deja lideri guvernamentali acuză opoziția că oamenii lor s-au intors din Nagorno-Karabah și au abandonat lupta, în timp ce opoziția îi numește pe guvernanți tradători de țară.

In 1453, Constantinopolul a fost cucerit de turci. Armata care a luptat pentru a proteja orașul a avut sub 10.000 de soldati. Izvoarele istorice arată că alți mii de cetățeni s-au declarat călugări ca să evite lupta, așteptând salvarea de la alții. Finalul este cunoscut tuturor.

În 2000, Grecia a abandonat dogma militara de a investi 7 dolari pentru fiecare 10 dolari care pe care îi investeste Turcia în sectorul militar. În schimb, Atena a ales să ofere cetățenilor săi “dividentul păcii”, așa cum a fost numită procedura prin care statul a mutat sume colosale de bani de la investiții militare la creșterea salariilor și pensiilor. Abia în 2018, când Turcia a început provocări militare pe scară largă, guvernul elen și-a dat seama că noua strategia poate să aibă ca rezultat pierderea suveranității și a revenit la creșterea cheltuielilor militare. Este o lecție pentru toate țările din zone fierbinți sau aflate în proximitatea unor conflicte înghețate.

Citește și:

VIDEO Armenii din teritoriile returnate Azerbaidjanului își ard casele înainte de a pleca definitiv

Sursa foto: sursa foto: Facebook / Nikol Pașinian

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

8 comentarii

  1. Multa sîrma, multe transee pe cel putin 3 linii, ceva mine si un plan de artilerie facut ca la carte. Da si multa, multa artilerie.

  2. Rusia a abandonat Armenia pentru ca noul guvern armean a inceput sa privească mai mult spre UE decat spre Moscova. Care UE nu a miscat un deget sa sustina Armenia in acest conflict. La fel cum nu a facut nimic nici pentru Ucraina, unde a fost tot o răzbunare a lui Putin. Asta e lectia la care trebuie sa fim atenti privind catre Moldova si Transnistria.

    • Rusia n-a abandonat nimic, a privit cu groaza cum ii sint stricate socotelile si cum n-are raspuns pentru a trei-a oara (dupa Siria si Libia) in fata dronelor turcesti.

  3. Gluma mileniului: Islam means peace! 🙂

  4. Sultanul Erdogan isi trimite ienicerii peste tot

  5. Ce facem daca ienicerii apar in fata noastra????!!

  6. Trebuie să fim pregătiți și contra turcilor,nu numai contra rușilor.2 dușmani.Respect martirilor armeni,majoritatea copii de 18 ani..guverne iresposabile timp de 15 ani si criminali genocidari turci.plus mii de ucigași jihadists din Siria

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.