G4Media.ro

Încrederea consumatorilor germani își continuă ascensiunea lentă (barometrul GfK)

Foto: Pexels / Johannes Plenio

Încrederea consumatorilor germani își continuă ascensiunea lentă (barometrul GfK)

Încrederea consumatorilor din Germania ar trebui să-și continue ascensiunea lentă în aprilie, dar rămâne frânat de multiplele crize și de încrederea scăzută în redresarea economică a țării, potrivit barometrului GfK publicat marți și citat de agenția Reuters.

Institutul prevede un indice de -27,4 puncte în aprilie, în creștere cu 1,4 puncte față de luna martie, când începuse o redresare timidă după punctul minim de la începutul anului, se arată într-un comunicat de presă.

Încrederea consumatorilor „progresează foarte lent”, a observat expertul GfK Rolf Bürkl, citat în comunicat.

Creșterea salariilor și a pensiilor așteptată în următoarele luni, precum și stabilitatea pieței muncii, „creează în sine condiții foarte bune” pentru stimularea consumului, potrivit expertului.

Dar indicatorul rămâne afectat de „un nivel ridicat de incertitudine pe fondul multiplelor crize și al lipsei de încredere în evoluția economică a Germaniei”, adaugă el.

Cererea redusă a gospodăriilor a determinat deja guvernul condus de Olaf Scholz să reducă semnificativ previziunile de creștere pentru 2024, de la 1,3% inițial la doar 0,2%.

Se așteaptă ca Germania să înregistreze o nouă scădere a produsului intern brut în primul trimestru din 2024, după un an 2023 deja în recesiune.

Banca Federală a Germaniei se așteaptă însă la o revenire a PIB-ului în cursul acestui an.

Reducerea probabilă a ratelor dobânzilor de către Banca Centrală Europeană de la mijlocul anului ar trebui să susțină această evoluție.

Deocamdată, consumatorii continuă să amâne achizițiile majore, având în vedere că războiul rusesc din Ucraina a intrat în al treilea an și că inflația este în scădere, dar încă peste ținta de 2%, potrivit sondajului realizat în perioada 29 februarie-11 martie pe un eșantion de aproximativ 2.000 de persoane.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...