Imaginile războiului

De 13 zile scriem la foc automat știri despre războiul din Ucraina. Din dimineața zilei de 24 februarie, când o colegă a dat alarma puțin înainte de șase dimineața, am intrat cu toții în vârtej. Fiecare om din redacție vede sute de informații și imagini pe zi, din care selectează câteva zeci pentru publicare.

Aproape toate sunt despre suferință și moarte. Simțurile se tocesc treptat, ne transformăm în mașini de produs știri. Rareori avem timp să vedem dramele din spatele noianului de știri. Filmul ororilor se derulează rapid, o tragedie este repede înlocuită cu alta. Le-am pierdut șirul în statistica războiului.

Din sutele de relatări și imagini transmise în rafală de presa internațională și de corespondenții locali din Ucraina câteva rulează în continuare undeva în străfundul creierului și își fac drum spre sufletul împietrit al mașinii de produs știri.

Nu pot uita stupoarea adolescentei din Harkov care descoperă că părinții ei din Rusia trăiesc într-o realitate fabricată de propaganda oficială. Anastasia face eforturi disperate să-i convingă că în jurul ei rușii omoară civili, dar din Rusia războiul se vede cu totul altfel: Soldatul rus țintește doar ținte militare, îi spune mama ei, nu-ți va face niciodată rău.

„I-am spus că sunt victime printre civili. „Dar asta am avut și noi când Ucraina a atacat Donbasul!”, a spus ea râzând. Pentru o clipă nu am putut să respir. Am auzit-o pe mama spunând asta cu atâta cruzime, mi-a frânt inima.”

Ce trebuie să fi simțit nefericita din Harcov când a realizat că nici măcar propriii ei părinți n-o cred că se află în pericol de moarte? Ce tragedie! Să-ți vezi părinții captivi într-o lume trucată, prizonierii unor asasini.

Mă urmărește imaginea bărbatului cu o pisică în brațe, privind în gol un morman de moloz care fusese casa lui. Și-a pierdut totul în bombardament; o fiică în scaun cu rotile, soția, doi gineri, soacra. Au supraviețuit atacului el și pisica Marisk.

Ce sens mai are viața pentru acest bărbat de 54 de ani? Cum își mai poate imagina viitorul un om căruia rușii i-au luat tot ce era mai scump? Cum poate îndura un om atâta durere? Cine m-a pedepsit atât de crunt, s-o fi întrebat ucraineanul în zilele și nopțile de singurătate, încât să mă lase în viață ca să văd iadul pe pământ?

Copiii care se rup de părinții lor. I-ați văzut peste tot, dar nu ne putem imagina cu mințile noastre de adulți groaza de necunoscut și sentimentul de nesiguranță din inimile lor. Un băiat în vârstă de 11 ani a ajuns singur în Slovacia, doar un rucsac în spate, o pungă de plastic, un paşaport şi un număr de telefon scris pe mână.

Ce-o fi fost în sufletul părinților când l-au trimis în lumea largă pentru a-l feri de obuze și tancuri? Dar în mintea acestui băiețel, pe care războiul l-a alungat din lumea poveștilor într-un coșmar, în care s-a trezit singur?

Alte două adolescente duse la gară de părinții lor, prea legați de orașul lor ca să mai plece undeva, și trimise în neant. Cum ponresc în viață? Ce vise, ce speranțe?

Imaginile copiilor morți, publicate de Olena Zelenska, soția președintelui. Ai vrea să le uiți repede privirile inocente, zâmbetele, să nu te mai gândești că au sângerat până la moarte sub privirile disperate ale părinților. Dar ei nu trebuie uitați, ci răzbunați. Mesajul transmis de Olena Zelenska răsună ca un obuz înfipt în carnea invadatorilor ruși:

• ”Fac apel la toată mass-media onestă din lume! Spuneţi acest adevăr teribil: invadatorii ruşi ucid copii. Şi ei o fac deliberat, trag pentru a ucide, pentru a ne îngenunchea, pentru a împiedica ajutorul umanitar. Arătaţi-le femeilor rusoaice – spuneţi-le ce fac fiii lor în Ucraina! Arătaţi-le aceste fotografii femeilor rusoaice – bărbaţii voştri, fraţii, compatrioţii ucid copii ca ai voştri! Şi voi sunteţi responsabile personal de moartea fiecărui copil ucrainean pentru că vă daţi consimţământul tacit pentru aceste crime”.

Filmul ultimelor 13 zile de război a imprimat pe retină alte imagini, zeci și sute, cu convoaie rusești distruse cu drona, ca într-un joc pe calculator, în uralele operatorilor, cu stațiile de metrou din Kiev transformate în adăposturi, cu civili din Harcov și Mariupol rămași fără apă, curent și căldură îngesuiți ca vitele în subsoluri împuțite, cu ucraineni de rând oprind tancurile rusești cu mâinile goale, cu protestul bătrânicii din Santkt Petersburg săltată de forțele de ordine și cu miile de tineri înfruntând dictatura tot mai dură instalata în Rusia lui Putin.

Sunt imagini dure, sfâșietoare, greu de digerat, chiar dacă le privim de la mare distanță de front, din spatele unui ecran de calculator. Corespondenții de război, reporterii de teren din Ucraina, au văzut chiar mai multe. Ei transmit de sub tirul armelor, dintre cadavre mutilate, în timp ce bombele și gloanțele împrăștie sânge și moarte în jurul lor. Nici ei nu prea găsesc pauze de respirație, un răgaz de reflecție.

Copleșiți de scene apocaliptice, unii dintre noi ne pierdem speranța sau ridicăm scutul indiferenței. Răul pare să cuprindă totul în jur, lumea se scufundă încet în întuneric. Totuși, umanitatea învinge barbaria. Există mereu o rază de lumină care își face loc în marea de întuneric, în cele mai cumplite războaie. Ea vine din bunătatea și solidaritatea oamenilor în momente grele.

Nu sunt foarte multe momente cu care România se poate mândri în istoria ei recentă, dar modul în care oamenii obișnuiți, ONG-uri, societate civilă și autorități s-au mobilizat pentru a-i ajuta sau găzdui în casele lor pe refugiații din Ucraina a fost exemplar, emoționant. Nu doar România a dat măsura generozității sale.

Am văzut de pildă femeile poloneze lăsând cărucioare pentru copii în gările unde urmau să sosească trenuri cu refugiați.  Determinarea lumii occidentale în acțiunea de izolare a Rusiei a fost, cu puține excepții, la rândul ei impresionantă.

Și aceste gesturi fac parte tot din imaginile războiului, sunt cealaltă față a lui. Ele ne amintesc mereu că oamenii dispun de resurse nebănuite de bunătate atunci când lumea stă să se prăbușească. Mai există o urmă de speranță când toate aceste energii solare se pun în mișcare. Rusia poate zdrobi Ucraina cu bombe și sub șenilele tancurile sale, dar nici un război nu poate înfrânge solidaritatea oamenilor în momente grele, umanitatea lor ultimă.

Citește și

LIVE Ziua 13 de război. Rusia bombardează iar un coridon umanitar / Al doilea general rus ucis în conflict / Marele convoi militar rusesc de 60 km e blocat în continuare, mari probleme logistice / Numărul refugiaților de război a ajuns la 2 milioane